Duse au fost zilele in care Dana se trezea doar pentru a merge la cursuri si pentru a admira de la distanta frumusetea facultatii…Ca sa nu mai zic de cele in care ma trezeam la 10-11…S-au pierdut si serile alea in care luam toate blogurile la rand, in care scriam articole lungi si foarte informate ( in unele cazuri), in care o ardeam aiurea pe Facebook pentru a inspecta „piata” social-virtuala :lol:.
Daca as gasi si daca as putea, mi-as dori din tot sufletul meu sa cumpar macar 2-3 ore in care sa stau aiurea in pat sau la calculator, fara sa astept anumite persoane cu care sa discut sau sa lucrez la anumite teme. Pentru ca asa se intampla cand vrei sa fii la zi cu toate proiectele si nici sa nu lipsesti de la cursuri si seminarii – ramai fara timp pentru tine. Doamne fereste sa mai ai si nenorocul sa ai vreo problema in viata de cuplu sau in cea de familie, ca ti se rupe firul intregii activitatii si imperii de planuri se darama…Asa ca nu iti ramane altceva de facut decat sa te imparti in nu stiu cate bucatele astfel incat sa incerci macar sa impaci pe toata lumea si sa speri ca fiecare se va multumi cu particica sa primita. Evident, cei apropiati voi intelege mereu…
Si ca sa le tai elanul celor care cred ca Bucurestiul este raiul cluburilor si al dezmatului pentru absolut toata lumea, am sa spun si ca mai bine s-ar gandi de doua ori inainte sa deschida gura. Mai bine ar lua in consideratie si tot ce implica aceasta viata de noapte ( bani, timp, rezistenta) :). Mai sunt si cei care vin aici mai mult pentru a invata si pentru a cunoaste… Si daca va amintiri, acum cateva saptamani am scris un articol in care va vorbeam foarte entuziasmata despre niste conferinte AdRev pe domeniul publicitatii. Ei bine, din 5 astfel de conferinte nu am reusit sa ajung decat vineri seara la una. Restul duse au fost din cauza unui proiect pentru teoria comunicarii :). Dar chiar si vineri seara, la ultima activitate, am ramas foarte placut impresionata de ceea ce am vazut. Asemenea conferinte iti arata ce se afla in spatele reclamelor. Te invata sa ai la tine mereu o foaie de hartie si un creion si sa te plimbi muuuult…si cum vezi ceva care te inspira, indiferent cat de absurd ar fi, sa iti notezi ideea. Nu se stie cand iti va folosi…
Deci da, regret lipsa mea de timp pentru lenevit, pentru plimbari fara vreun scop anume, pentru citit bloguri ( imi cer scuze bloggerilor mei preferati pe aceasta cale 😦 ) si in general, pentru mine… Pe de alta parte insa, ma bucur enorm ca am activitati care nu fac decat sa imi sublinieze si mai tare in mod pozitiv alegerile facute. In plus, fiecare ora petrecuta in afara bibliotecii, este ridicata la rang de moment unic de catre psihicul meu :lol:.

Reclame

Nebunie mare azi cu protestatarii… Credeti-ma, am vazut totul din plin si fara sa vreau! Aglomeratie si mai mare la metrou, iar cand am ajuns pe Lascar Catargiu la 10 dimineata, am dat nas in nas cu tot felul de grupulete care se agitau ca niste pasari colibri. Incet incet, am vazut ca se alipeau unei multimi imense, devenind ditamai dihania.
Nu pot spune ca protestul a afectat prea mult studentii. Unii nu au fost la cursuri, altii nu au avut de ales. Asa ca m-am dus :). Mai nasol pot spune ca a fost in intervalul 11:30-13:30 cand am avut fereastra si a trebuit s-o ard aiurea prin zona. Recunosc, m-am uitat si eu cu o privire destul de uimita si de tampa la inceput. A fost prima data in viata mea cand am vazut o revolutie in miniatura… Dar dupa, deja devenise neinteresant. Am crezut ca eram singura satula de persoanele nemultumite, care incepusera sa zbiere inca din Piata Victoriei ( si trebuiau sa mearga pana in Piata Unirii, ma mir ca nu a ragusit nimeni pana acolo, desi nu bag pana in foc), dar lucrurile nu stateau asa.
-Scuza-ma, cat ai dat pe ciorapii astia?
In dreapta mea, o domnisoara cu ochelari ma priveste foarte curioasa.
-10 lei, iubita! ii raspunde vanzatoarea din fata mea. Sunt marimi universale.
Da, imi cumparasem niste ciorapi negri, foarte grosi,pentru rochitele pe care le port iarna. De-asta ma consideram destul de ignoranta. Ceva de genul ” tara arde si baba se piaptana”. Sentimentul mi-a trecut in urmatoarele 10 minute. Motivele sunt simple si le voi explica pe scurt, pentru ca sunt constienta ca exista si baieti care imi citesc blogul. Deci: intru in „Glow” cu o prietena ca sa probeze ceva. La reduceri este o bluzita draguta. Doua tipe ii dau tarcoale. Se pare ca amandoua o vor. In prima etapa, isi zambesc politicos una alteia. In a doua etapa, zambetele deja se transforma in straight faces, iar in cea de-a treia, vanzatoarea intervine intre cele doua cliente. Si toate astea pe fundalul ” Jos BOC! Jos Guvernu’! Uoaaaaa!!!”. In concluzie, s-a dovedit in mod evident ca femeile fac shopping si pe vreme de criza, de pace, de razboi sau in caz de sfarsitul lumii :lol:.
M-au enervat si protestatarii. Intru in Mc’ sa mananc ceva. Inca de la usa, coada la baie. Numai muieri, frate! In KFC aceeasi situatie. Ma umplu de nervi. Ma retrag intr-un colt si mananc ceva. Cand am iesit la ora 13:00, puhoiul de lume inca nu se terminase. Multe tipe de la CNSLR Fratia intrasera prin magazinele de prin zona si se inghesuiau la casele de marcat. Pai frate, ori sunteti puse pe scandal ori nu mai sunteti!… Si inca ceva: nu stiu de ce, am dat nas in nas numai cu tarani care faceau ca toti dracii cand vedeau cate o fata. Ii excita oare faptul ca saraca era extrem de zgribulita?! Aceeasi dobitoci ( da, am retinut fetzele catorva) se indreptau pe la ora 16:00 catre gara, urland ceva de fericire. Ca sa aud acum doua ore ca Boc o sa ramana cu tot cu guvernul lui :lol:…Da, lucrurile se reintorc la normal. Nu ca nu ar fi fost deja acolo.

Mi-am petrecut ziua de ieri printre carti. A fost al naibii de placut sa rasfoiesc manualele Habibei mele, dar si cartile imprumutate de la biblioteca din Constanta, luand in considerare faptul ca pana acum nu am ajuns la Biblioteca Universitara din Bucuresti; dar imi voi face eu timp saptamana asta. Sunt nerabdatoare sa o vad, am auzit numai de bine despre ea. Sunt si mai nerabdatoare sa ma pierd printre rafturile cu carti.
Dar cred ca de-asta ma aflu aici: ca sa stau mult cu nasul in carti. Daca nu acum, atunci cand? La vara, in iulie sau august? Peste 10, 20 de ani? Neah! Daca nu aici, atunci unde? Pe plaja, in Mamaia? La birou, cand voi avea un job stabil, care imi va manca majoritatea timpului? Hah! Ma bucur sa vad ca am biroul plin de carti pe domeniul si pe sufletul meu. De-abia azi am inceput cursurile propriu-zise, dar deja simt nevoia sa scriu. Sunt sigura ca voi avea despre ce!
Si chiar nu vreau sa transform blogul intr-un jurnal. Nu. Dar e prea frumos ca sa nu vorbesc, e prea greu ca sa nu ma plang macar un pic, e prea palpitant si prea nou ca sa nu fiu entuziasmata si oarecum speriata. E prea tot ce mi-am dorit si prea pe cale sa se indeplineasca. Sunt prea mandra de ceea ce sunt pe cale sa ajung, ca sa nu va indemn si pe voi sa fiti mandri de realizarile si de planurile voastre! Nu uitati ca oriunde ati fi ajuns, sunteti acolo pentru ca voi ati vrut. Si afirmatia asta e cu doua taisuri, desi sper ca si in cazul vostru, sa fie vorba despre latura mai putin ascutita, despre latura stralucitoare si placuta. Despre latura aia pe care v-ati dorit-o voi.

Omul constituie o minune si pentru ca, din mii si milioane de exemplare, pe Terra nu se vor gasi doi indivizi identici: minunile nu se repeta… ( Septimiu Chelcea)

E ultima data cand va citesc si va scriu din Constanta. Maine la prima ora plec la Bucuresti si voi avea ceva de stat acolo…

E frumos, dar vorba aia, e grele! Si eu inca ma consider destul de norocoasa fatza de altii care sunt in aceeasi situatie cu mine. In primul rand, nu voi fi singura. Le am langa mine pe toate 3, pe Habiba chiar in casa, in pat langa mine :lol:. Pentru ca nu ne-a fost noua suficient sa locuim la 2 minute distanta una de alta si nu ne-au ajuns nici cei 8 ani petrecuti impreuna in aceeasi scoala/liceu. Suri si Blondis vor si si ele prin preajma, deci in concluzie, am in bratele cui sa alerg daca vreau sa plang, in spatele cui sa ma ascund daca mi-e teama si cu cine sa petrec si sa rad daca sunt fericita. Mai mult de atat nici nu pot sa imi doresc, indiferent daca sunt la mare sau la capitala, in sectorul 1 sau 6; Bucurestiul e mare, prietenia e imensa.
In al doilea rand, as fi ipocrita daca as spune ca o sa ma prapadesc de dorul de casa…nu are rost sa scriu aici informatii de jurnal ( pe care oricum nu il tin), dar eu nu las mai nimic in urma. Recunosc doar ca imi va lipsi enorm Constanta, locurile in care obisnuiam sa merg, casa si camera mea, tabieturile mele. Incerc sa ma consolez cu gandul ca ma voi acomoda imediat cu noua mea viata de studenta si cu faptul ca voi veni acasa de Craciun ( deci da, de anul asta o sa am si eu dreptul sa ma plang de frigul si de asteptarea din gara :lol:).
In al treilea rand, mie imi place Bucurestiul, mai frate! Stiu ca altii il detesta, nu il suporta…dar pe mine ma fascineaza! Stiu ca nu voi fi la fel de indragostita de un posibil cutremur care ar putea avea loc acolo sau de tot felul de manifestatii din cauza crizei. Trec peste minusuri, in speranta ca vor fi si mai multe plusuri decat imi imaginez eu.
Si in ultimul rand, voi avea propria mea casutza! 🙂 Fitze ar spune altii care au preferat caminul, confort si intimitate as spune eu. Vorba Habibei mele: dupa o zi friguroasa si obositoare, dupa ce ma intorc de la cursuri sau de la job si ma intalnesc cu un cunoscut in piata; daca ma intreaba ce fac, vreau sa raspund „Ma duc ACASA, imi fac ceva bun de mancare, imi pregatesc o baitza fierbinte si ma bag in pat cu o cana cu ceai fierbinte, pentru ca maine ma astepta o zi la fel de grea!”. Ma sperie varianta cu „Dupa shopping, ma duc la camin”. God, imi suna atat de glaciar… evident, e doar parerea mea! Stiu ca unii chiar isi doresc sa stea acolo. Doar ca eu ma vad facand curat in casa mea, invatand in casa mea, stand cu colegele de apartament in casa mea, dand petreceri in casa mea, suferind in casa mea, etc. Ati prins voi ideea…
Deci da, Ciocolatica isi ia zborul. Desi s-ar putea sa se prabuseasca de N ori pana la Bucuresti, din cauza bagajelor :lol:. Nu m-am jenat cu ele, sa stiti! Si pentru ca va mai dura ceva pana ma voi instala de tot, va spun ca e posibil sa reapar prin peisaj de-abia in weekend sau saptamana viitoare. Vor mai aparea 2 articole zilele viitoare, multumita mamei Grapefruits, care m-a invatat cum sa le programez. Asta asaaa, ca sa nu uitati de mine. Cu putin noroc, poate nimeresc si un internet cafe prin Militari :lol:. Tineti-mi pumnii, voi avea nevoie zilele astea!