Da, am un proiect de prezentat pe tema asta, dar nu prea conteaza. Ideea e ca fara tehnologie, lucrurile chiar merg al naibii de greu! Ii apreciez intr-un fel sau altul pe oamenii care se pot descurca fara ea, dar sincera sa fiu, fara telefon mobil eu ma simt dezbracata!
Iar am probleme cu laptop-ul sau mai bine zis, cu internetul. Imi aduce aminte de prima saptamana in care ma mutasem la Bucuresti si ma simteam rupta de lume si de toate, doar pentru ca nu mai puteam accesa blogul si nu mai puteam intra pe yahoo. Urmeam prin toata casa semnal de la vecinul de jos sau de deasupra ( care dintre ei o fi fost) si cand prindeam una, lasam balta tot doar ca sa pot intra un pic pe internet. Nu stiu cum reusesc altii fara tehnologie, sincer. Asta nu este un moft de al meu, dar pur si simplu eu personal nu prea mai pot fara…Unii spun ca s-ar simti mai linistiti daca nu le-ar suna telefonul de 1000 de ori pe zi, daca nu ar petrece ore in sir in fata calculatorului sau daca nu ar fi bombardati de emisiuni televizate de pe toate canalele. Nu si eu… am dedus din toate perioadele in care nu am avut acces la informatie ca tehnologia imi acorda o liniste sufleteasca si psihica. Daca nu stiu ceva, dau un search pe Google. Daca vreau sa vorbesc cu cineva, intru pe mess sau imi deschid telefonul. Daca vreau actualitate, pornesc tv-ul. E atat de simplu!

Reclame

Va recomandam acum ceva timp “Eseuri de indragostit” de Alain de Botton. In urma cu cateva zile am scris un articol pornind de la un citat de-al sau. Acum am de gand sa va prezint o alta carte a aceluiasi autor, o carte despre care Habiba mi-a povestit de aproape un an si pe care am pus manutza destul de recent. Descrierea de pe coperta suna cam asa:


-Care este diferenta dintre filozofie si rock’n roll? Nici una, ar putea raspunde Alain de Botton, atata vreme cat ambele sunt un mod de viata.
-Formula matematica a aventurii romantice: in ea intra, pe langa filozofie si rock’n roll, economia de piata, revistele pentru femei, curentele de moda si nici un pic de imprevizibil.
-O carte despre dragoste in extraordinara ei banalitate.
-O diagrama a inimii si a mintii indragostite.
-Alain de Botton pune intrebari despre sex, cumparaturi, romane, tipologia sarutului, gelozie, iar Flaubert, Descartes, Platon, D.H. Lawrence sau Aretha Franklin raspund printre randuri.
-Un mic manual de filozofie a vietii de zi cu zi.
-O fotografie de grup a catorva romantici de secol XXI, in care apar si autorul, si cititorul.

Suna bine, a? 🙂 Si stiu ca titlul atrage mai mult cititoarele feminine, dar sa stiti ca e o carte scrisa pentru ambele sexe. Nu o sa vedeti prea multe “siropozitati”; dimpotriva, exact asa cum spune si descrierea, in acest roman este vorba despre o relatie de iubire dintre un barbat si o femeie, vazuta din prisma filozofica. O relatie care ridica multe intrebari, care te pune pe ganduri si in care, poate, te vei regasi si tu.
Si acum urmeaza si descrierea facuta de mine, adica doar cateva dintre citatele care mi-au mers mie la sufletel. Enjoy!

“Un barbat care saruta bine are nevoie de priceperea unui violonist sau pianist, trebuie sa stie cum sa controleze si sa articuleze fiecare muschi al gurii, trebuie sa cunoasca claviatura, ritmul si tempo-ul, sa stie cand sa apese si cand sa atinga usor si incitant, cand sa deschida gura si cand sa lase putina distanta.”
“Durerile si problemele provoaca gandurile.”
“Noi doi ii facem pe Romeo si Julieta sa para potoliti.”
“Puterea in dragoste deriva din capacitatea de a nu-ti pasa.”
“Dragostea nu poate decat sa agraveze o rana deschisa.”
“Credinta ei era ca un cauciuc cu pana.”
“Uneori am impresia ca traiesc cu frana de mana trasa.”

Siiiiii, preferatul meu:

“Imi dai voie sa te intreb de ce imi faci viata insuportabila, imi golesti cartea de credit, imi poluezi baia, imi distrugi bucataria si joci ping-pong cu mintea mea? A, inteleg. Pentru ca ma iubesti! O, bine, acum inteleg; in cazul asta e-n regula, da-i drumul, si nu uita sa dai foc la casa si sa-mi lovesti si celalalt obraz inainte de a incheia!”

te’ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai sti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. ai un destin maret. astepti o minune, stii ca o sa vina pentru ca asa se termina toate filmele americane.
boala mi-a deschis ochii. nu conteaza cand mori pana la urma, asa ca le-am incercat pe toate. ai sa vezi. sex, droguri, tratamente…am intalnit o gramada de lume, ba chiar am reusit sa ma indragostesc. de un barbat diagnosticat cu hiv. o relatie total diferita de ce ai crede tu.
nu am priceput niciodata sporturile extreme. senzatii tari? adrenalina? incercati cancerul!

„Soni” – Andrei Ruse. O recomand din tot sufletul. E mai mult decat o lectie de viata. Da, este vorba despre moarte, dar fara vesnica lalaiala si tristete. Este o carte care are de toate: umor, seriozitate, teorii, conceptii, suspans, cotidian, realitate!
Inca din descrierea de mai sus care apare pe coperta cred ca v’ati dat seama despre ce este vorba. Nu e ceva iesit din comun. Soni, o fata obisnuita, a fost diagnosticata cu cancer la stomac, mai avand doar 6 luni de trait, pe care si le petrece asa cum crede ea de cuviinta. Si incearca sa le faca pe toate. Si noi cred ca am proceda la fel daca am sti cate zile mai avem pana am muri, nu? 🙂
Exista fragmente in aceasta carte la care este imposibil sa nu razi cu lacrimi. De pilda, stiind ca urmeaza sa moara, Soni o ia pe prietena ei cea mai buna, se urca intr’un taxi si se duc la un magazin de pompe funebre ca sa isi aleaga chiar ea sicriul! Se consulta cu vanzatoarea ( care initial a crezut ca fata glumeste), intreaba de preturi si modele, ba chiar vrea sa probeze unul si isi roaga prietena sa ii faca poza in cosciug. Discutiile sunt mai mult decat ironice si pline de umor. Dar exista si momente tragice, acelea in care Soni descrie durerile provocate de cancerul la stomac. Finalul? Zguduitor si neasteptat. Si nu, nu vi’l spun :). Dati o fuga la Diverta sau Carturesti si achizionati cartea. Va asigur ca veti vedea lumea, viata si moartea cu alti ochi!

Ne place in Romania la fel cum iti place tie ca ai cancer.

Daca tristetea ar putea exclama macar un „miau!” amarat, atunci toti cainii nesatui si barbari s-ar arunca peste mine.

In prima zi la scoala ar trebui sa ni se spuna ca o sa murim. Apoi alfabetul.

Cartea am citit-o anul trecut pe timpul asta. Am imprumutat’o si prietenelor mele, a fost un soc pentru noi si o mai pomenim si acum. Mi’am amintit de ea acum cateva zile cand eram intr’un taxi…soferul nu contenea cu discutiile despre politica, hotie, politie, coruptie, prostie, televiziune. A fost o cursa lunga…

(Taximetristul ingrozit, dupa ce afla de boala Soniei, o intreaba):
-da’ cum doamne iarta’ma?
-e, cum? pur si simplu. nu stiti cum e cu cancerul?
-exact asa.
-de la televizor e, va zic eu. am vazut cateva documentare…si-asta face cancer! nu stie lumea, dar asta si tigarile e, fir-ar mama lor!
-pai de la tv mi-a zis si mie ca e…
incercam sa ma abtin cat puteam de mult sa nu rad in hohote. dana la fel, o observasem in oglinda. avea mana pe fata.
-de la televizor, nu?
-daca va zic…mai ales de la prostia aia de OTV.
-aoleu!
-pai da, nu stiati? ca aia emit prost de tot, au niste aparatura d-aia veche, vai mama ei. si cum eu ma uitam in fiecare seara…am patit-o, vedeti?
dana se chircise toata in spate si tremura de ras. din cand in cand mai scoatea niste chicoteli, apoi isi lasa doar gura acoperita de mana ca sa i se vada ochii inlacrimati.
-vai, da’ nu plangeti doamna, doriti un servetel?s-a sesizat imediat soferul.
-nu, nu, multumesc…doar ca…mi-e greu acum sa reaud povestea, i-a raspuns dana silabisind.
-doamne pazeste!! a exclamat taximetristul, inchinandu-se in fata bisericii de la obor. dar cum? si nu faceti tratamente d-astea?
-ba fac, de-aia nu mai am nici par!
-aoleu!
-asta e viata, ce sa-i facem acum? am concluzionat eu.
-da, mama ei, da’ cum se intampla…am auzit-o si pe-asta! si de la OTV ziceti, nu?
-de la OTV, de la Acasa, mi-a dat doctorul o lista. le stia bine, ca mai sunt cazuri.
-da’ la acasa ce-are, doamna?
-tot asa! transmisii proaste. cica nici Proteveu’ nu o duce prea bine, dar cu Acasa e pulbere!
-doamne! sa-i spun lu’ nevasta-mea! sarbu asta chiar ca-i al dracu’ de zgarcit…am tot auzit…si cu tratamentele-astea nimic?
-nimic nimic…m-am dus prea tarziu. bine, sanse pot fi, nu zic…da’ mai am cateva luni si acum ma gandeam sa vad cum ma-ngrop si eu…ca omul.
-doamne, da’ ce-a ajuns lumea asta…
-macar e bine ca mai aflam si noi. ce, eu daca stiam dinainte ma mai uitam la diaconescu, la d-astea?
-da, dar chiar asa, sa moara oamenii si altii sa faca bani asa? chiar pan-aici? nu e nene! nu mai e viata cu nesatuii astia! si-atat, doar de la tv, asa?
-pai ce-mi trebuia mai mult?
-doamne-ajuta! si taximetristul s-a crucit iar. ce-am ajuns…

P.S: imi cer scuze pt articolul kilometric, dar erau multe de scris
P.P.S: nu am scris eu intentionat cu litera mica, exact asa a scris autorul. Stilul este foarte non-formal, apare mai mult ca o marturisire.
P.P.S: aveti aici si alte pareri despre „Soni” – 1 si 2