Am ajuns la simpla concluzie ca perioadele de egoism ne fac bine (chestia e a dracu’ de subiectiva, deci puteti sa fiti de acord cu mine sau sa-mi spuneti ca sunt idioata; accept orice varianta). Cel putin, la mine incep sa se vada efectele si sunt sigura ca vor fi si mai evidente peste cateva saptamani sau luni.
Nu mai vreau sa ajut pe toata lumea; refuz! Cand am facut-o, ori nu am auzit nici un “multumesc”, ori nu am avut parte de pic de respect sau o farama de consideratie. Asa ca, de ce efortul? N-am sa pot niciodata insa sa renunt la voluntariat…insa de Mama Ranitilor mi s-a taiat!
Am trecut si de faza cu “banii nu pot cumpara fericirea”. As baga replica aia cu “ o cumpara deja facuta” ,dar deja e un cliseu si suna prea a pitzipoanca de New York. Nu generalizez, dar haideti sa fim seriosi: banii conteaza al naibii de mult! Am pus mereu iubirea fatza de un baiat inaintea pasiunii monetare si nu am sfarsit bine. Nu. Acum stiu ce sa aleg dintre bani si dragoste…cel putin pentru moment. Si cred ca banuiti si voi raspunsul meu. Va spun ca voi urla din toti plamanii “MAKE LOVE, NOT MONEY!” doar atunci cand voi avea casa si masina mea, un job stabil si un salariu nesimtit. Pentru ca nu prea ai voce sa faci declaratii amoroase cand te trezesti cu o durere de gat de la curentul care se produce intre buzunarul si portofelul gol. Hai sa recunoastem, pe bune! A nu se intelege totusi ca sustin materialismul, pentru ca imi provoaca sila. Cred doar ca ar trebui sa spunem lucrurilor pe nume.
Vreau sa ma gandesc mai mult la mine, la viata mea, la planurile mele. Va sugerez sa faceti acelasi lucru, indiferent daca ati inceput scoala, liceul, facultatea, masterul sau daca va stresati la acelasi job nenorocit. Daca nu ne gandim noi la propriile noastre nevoi si sentimente, atunci cine? 🙂
Da, sunt egoista. Si mi-a trebuit foarte mult timp ca sa ajung asa. Pentru ca sunt proasta de buna. Mi s-au umplut N pahare si sticle si butoaie pana sa zic STOP!.Stiu ca faza asta de “Choco este inceputul, cuprinsul si finalul in orice” imi va trece destul de repede. Nu sunt suficient de scorpie ca sa raman toata viata mea atat de egocentrista. Dar incerc sa ma bucur de perioada asta de “ nu dau 2 bani pe altii, pentru ca nu vreau si nici nu-i am!”. Si va spun sincer…MI-E BINE! Cu toata plecarea de acasa, treaba, cursurile, plimbatul si grija pentru ziua de maine, E BINE sa ma gandesc numai la sufletul meu si nu la al nu stiu carui nesimtit caruia nu ii pasa, care nu stie sa salute sau sa sune. Si sufletul meu va suna ocupat exact cand se va astepta mai putin! 🙂

Reclame

N-am prea iesit eu afara din tzarishoara mea, dar cand am facut-o, am ajuns prin toata Italia 🙂 am mers 3 veri la rand, am vizitat destule locuri, am cunoscut destui oameni si ma pot lauda ca am invatat si limba destul de bine. Evident, cand am inceput clasa a 10-a si am putut sa-mi aleg a 3-a limba de studiu, am mers pe italiana, cu sperantza de a-mi imbuntatatzi cunostiintele si de a-mi fixa anumite elemente. N-a fost asa… am frecat menta cumplit de atunci incoace, ni s-au tot schimbat profesoarele, nu am facut mai nimic, am uitat complet de ceea ce traisem in lunile de vara..
Prin octombrie, ne-am trezit pe cap cu un stagiar care venea de prin nordul Italiei si pe care il chema Marco. Am facut in fiecare vineri cate o ora cu el…chestii usoare: vocabular, conversatii. La primele ore mi-a fost al dracului de frica din cauza ca nu ne vom intelege; noi suntem cam praf cu italiana. Dar ne-au picat fetzele tuturor cand am vazut cat de bine vorbea omul ala romana! 🙂 Evident, cu accentul sau foarte dulce dealtfel, dar mai mult decat funny.

Si azi a fost ultima ora cu el, zilele astea se intoarce acasica. Ne-a intrebat de impresii, cum ni s-a parut, una, alta, o paralela intre Romania si Italia si din vorba in vorba am ajuns la un element comun al celor 2 tzari: tziganii, tata! 😆 Ne-a explicat ei frumushel ca romanii sunt pregatiti si conformati cu tziganii, in sensul ca ei traiesc printre noi, exact prin centrele oraselor. Nu si la ei… In orice oras italian gasesti tziganii cu rulote cu toate neamurile pe la margine. Noi traim efectiv cu ei si ii cunoastem foarte bine… stim la ce sa ne asteptam din partea lor…nu si italienii!
Ne povestea Marco cum le-a luat locuitorilor din orasul sau vreo 3 ani ca sa se prinda cine mama dracului le fura capacele de la canalizare si orice fier de prin zona 😆 cand am auzit asta, am ras de m-am tavalit. Apoi, marea le-a fost mirarea la inceput cand vedeau tzigani pe langa panourile electrice…se uitau la ei cu o fatza gen „Ce naiba..?! astia vor sa se sinucida?!”; evident ca nici prin cap nu le trecea ca ai nostrii cetatzeni vroiau sa le shuteasca 😆
Ideea e ca italienii sunt prea simtiti ca sa le reprosheze ceva jegosilor astora ( nu sunt rasista, dar tziganii chiar ma scot din sarite!). In pietzele noastre, mereu se gaseste cate unul care sa se enerveze cand aude ” cioraaaapi, tzigari, ia-le, neamuleee!” si sa-l trimita la origini pe tzigan. Italienii sunt prea educati si au impresia ca daca spun asta, le ia unora dreptul de a se exprima… Nu stiu, am tras eu concluzia de aici ca poate ne-am „tziganit” si noi 🙂 adica ori suntem noi prea intzepatzi, ori sunt italienii prea naivi 😆
All in all, mi-a placut mult Marco…in lunile astea am vorbit romano-italiana cu el, ne-am inteles cum-necum. Nu am sa uit prea usor cu pronuntza el „pitzipoanca”, cum incurca „capac” cu „copac” si cum incearca sa ne povesteasca ce au facut italienii si germanii in timpul razboiului…cat de suprinsi au fost ei cand s-au trezit cu neamtzul la fereastra! 😆
Ciao, Italia!
………………………………………………………………………………….
Am 2 lepse, una de la Machiaveliq si una de la Hubbis :”> promit ca urmatoarele 2 articole despre subiectele astea vor fi 🙂