Acum cateva luni cand ma gandeam la 1 octombrie, la mutarea in Bucuresti si la inceputul facultatii, era ca si cum as fi avut din nou 5 ani si mi-as fi inchipuit cum as fi aratat la 30. Din motive fataliste si nebunesti pe care numai sufletelul si creierasul meu ar fi putut sa le invoce ( nu, nu le reproduc), am fost sigura ca nu mai prind luna asta, nu imi vedeam viata mai departe de vara asta. Credeam ca octombrie nu mai vine si a venit.
V-ati prins desigur ca articolul asta a fost programat ( v-am spus doar ca nu va las sa uitati de mine si nici nu putea sa treaca ziua de 1 fara toate cele bune din partea mea). Insa chiar mi-am dorit enorm sa va urez o luna cat mai frumoasa, mai plina de fotografie, de inceputuri, de vise, de bauturi calde, de persoane agreabile si chiar iubite, de banutzi chiar ( de ce nu? ), mai plina de plimbari prin parc ( pasind pe frunze) si de vise…
Si daca va intrebati ce fac, probabil ma minunez si astazi de cat de frumoasa e casa mea, dar injur multitudinea de lucruri pe care in mod sigur nu le voi fi terminat de aranjat! In mod sigur am investigat deja magazinele de prin zona si acum incep sa umblu prin cafenele. Tot ce e posibil sa imi fac planuri mari pentru weekend, care ar consta in, bineinteles, luat Bucurestiul la picior. Da, sunt fascinata dar si usor speriata. Dar asta doar in cazul in care va intrebati cum sunt primele mele zile aici…:)
P.S: ascultati-o, va rog… e chiar… de octombrie…

Stam asa si priveam in gol, dupa ce vizionasem scurtmetrajul asta: http://aduceriamintesistele.wordpress.com/2009/06/

M-a lovit foarte tare melodia de la final. M-am uitat un pic pe geam, perdeaua aproape aurie e intr-un fin contrast cu imaginea ushor argintie de afara. Ca intotdeauna, nu ma incadrez in peisaj… E a nu stiu cata oara zilele astea cand cad pe ganduri, daca ar fi cazut cate un fulg de fiecare data cand visez cu ochii deschisi, cred ca ar fi nins chiar si in iulie. E foarte greu sa alegi momentul potrivit in care sa plangi, in care sa nu te compatimeasca nimeni asa degeaba, mai ales pentru ca nu ai sti ce motiv sa dai starii tale. E greu sa alegi un moment in care sa poti sa plangi efectiv linistit, sa te auzi pe sine cum iti tragi nasul, sa iti auzi ecoul lacrimilor, sa le simti gustul, parca nu mai sunt sarate, s-au indulcit de indata ce te-ai gandit la el. Incercatzi sa nu plangetzi in public sau in bratzele unui strain cu sperantza ca va descarcatzi si ca va vetzi simti mai bine dupa; dezamagirea si ciornele voastre de vise nu se impaca cu copertzile oricui. Fiecare avem pagini diferite, cuprinsuri mai mici sau mai mari si altfel de citate subliniate fin cu un creion de cel sau cea care ne citeste dintr-o privire…
Nu pot sa opresc melodia asta, pe care am descoperit-o in filmulet..
Trebuie neaparat sa ies din casa maine si sa pierd ore bune pe bulevarde si prin magazine. Trebuie neaparat sa se intample ceva care sa ma zguduie, altfel o sa pot spune ca voi fi adormit si voi fi visat cu mult inainte sa vina Mos Craciun 🙂