Am primit cutremuratoarea veste ca Paul Iruc a murit… sunt socata de o ora incoace cand ma gandesc ca, profesorul meu de limba si literatura romana din liceu, nu mai este… cand ma gandesc ca, un doctor, un scriitor…pur si simplu, nu mai este! Ca omul Paul Iruc s-a dus…
Cu bune, cu rele, pot afirma fara indoiala ca a fost si este MARE! Avea o cultura generala impresionanta ( generala?! of.. nu stiu daca era domeniu umanist pe care sa nu-l cunoasca), un stil de a preda unic si a avut tot respectul meu si nu cred ca gresesc daca spun ca in general, al nostru. Nu imi aduc aminte sa fi fost vreodata galagie la ora lui, sa ne fi dat teme peste teme sau sa ne fi facut rau… Ne-a tinut de atatea ori lectii de viata incat pana si acum imi rasuna in urechi cuvintele sale. Poate ar fi mandru daca ar sti ca cel putin de unii s-au lipit toate sfaturile si invataturile sale, daca ar sti ca unii au invatat sa citeasca practic de la el, daca ar sti ca am rasfoit aproape fiecare carte din care el ne dadea cate un citat. La fel de mandru cum am fost si eu cand a obtinut diploma de doctor honoris causa in limba romana sau cand am mers la lansarea primei si singurei sale carti din pacate – ” Eminescu si devenirea poeziei europene moderne”, la care stiu ca a lucrat enorm si care da, a fost foarte apreciata. Si mai stiu si ca lucra la inca 2 carti – una despre opera lui Nichita Stanescu si alta despre „Lumea ca prostie” ( pe care cu totii o asteptam nerabdatori). Nu stiu ce se va intampla cu ele…
A fost un om de o sensibilitate profunda, extraordinar de inteligent si de bland totodata. Ne spunea ca numai oamenii prosti sunt rai..si avea dreptate. Am fost ultima lui clasa la care a tinut si ne-a aratat asta; ne-a ajutat enorm, cat a putut. Si daca nu am stiut sa apreciem, a fost vina noastra. Deschidem mereu ochii prea tarziu, doar cand se intampla lucruri triste de genul.
Nu stiu cand e inmormantarea, dar am sa las orice cand voi afla si am sa merg. Si nici cuvintele nu mi se gasesc prea bine, daca domnul profesor m-ar vedea in ce hal ma balbai nu m-ar recunoaste..
Stiti cum e? Haideti sa spunem pe bune! Oamenii mari sunt apreciati numai dupa ce mor. In timpul vietii avem grija sa ii blamam, sa le aducem tot felul de acuzatii si sa-i barfim. Procedam cu ei asa cum facem si cu fericirea: cand o avem, nu stim sa tinem la ea. Cand o pierdem, incepem sa regretam. Eu sper ca macar acum unii care l-au judecat prea aspru sa realizeze ca nici lui nu i-a fost usor. Dimpotriva…fiind eleva lui, stiu eu mai bine cat s-a chinuit; mie si colegilor mei ne spunea ce il durea. Si mai sper ca munca sa ii fie apreciata pe viitor si mai mult decat in prezent. Isi merita un loc de cinste printre scriitorii nostri, printre oamenii cu suflet dintre noi.

„Cu cea mai profunda consideratie, pentru Dana”. Asta a fost dedicatia pe care mi-a scris-o pe prima pagina a cartii sale. Cu cea mai profunda consideratie si pentru domnevoastra, domn profesor! Odihniti-va in pace…unii nu va vor uita…dar mai presus decat orice, nu vor uita invataturile pe care le-ati daruit…

Ziarul „Adevarul” a publicat acum cateva zile urmatorul articol:

2014, anul care va schimba lumea!

Profesorul Nicholas Boyle crede ca turbulentele financiare ar putea fi elementul declansator al crizei si ca reactiile liderilor americani vor fi cruciale pentru modul in care va arata viitorul. Noile organizatii globale vor fi cheia stabilitatii, spune el, citat de cotidianul „The Daily Telegraph”.

2014 va fi un an al schimbarilor, spune cercetatorul, bazandu-se pe faptul ca, in ultimele 5 secole, evenimente importante s-au intamplat in mijlocul celui de-al doilea deceniu. In 1517, Martin Luther a scris Tezele de la Wittenberg, ceea ce a dus la reforma si ascensiunea protestantismului. Anul 1618 a marcat inceputul Razboiului de 30 de ani si decenii de conflicte religioase in Europa de Vest. In 1815 a avut loc Congresul de la Viena, in urma infrangerii lui Napoleon, anuntand un secol de relativa stabilitate in intreaga Europa. Totusi, in 1914 a inceput Primul Razboi Mondial, conflict care a dat tonul nemultumirilor internationale de pe tot parcursul secolului XXI. „Caracteristicile unui secol devin vizibile in cel de-al doilea deceniu, asa ca, de ce ar fi diferit acesta?”, spune Boyle in noua sa carte, „2014 – Cum va supravietui omenirea unei noi crize mondiale”. „Partial, acest calendar are de-a face cu modul in care intelegem viata si istoria noastra. Fiecare secol are un caracter aparte, ce apare in primii 20 de ani, asa cum se intampla si in viata noastra. Un alt element important este si succesiunea generatiilor”, spune el.
Boyle a prezis si ca acest colaps economic recent ar putea anunta o problema mai mare in ceea ce priveste relatiile internationale. Statele Unite vor deveni un jucator-cheie, iar deciziile pe care le vor lua, fie ne vor condamna la un secol de violenta si saracie, fie la intrarea intr’o noua era a cooperarii internationale. Problemele ce preocupa acum lumea – schimbarile climatice, criza economica – pot fi rezolvate doar prin colaborarea intre natiuni, spune Boyle.

Ok, acum urmeaza o analiza a la Dana si cine nu e de acord cu mine sa spuna acum sau sa taca pe vecie 🙂 peeentru ca eu am cateva nelamuriri si tare as vrea sa stiu daca sunt fondate.
In primul rand…ce dracu’?! Parca muream cu totii in 2012! Parca atunci era sfarsitul lumii, s-au scris carti pe tema asta, au aparut filme… Am luat tzeapa?! De ce naiba am vrea sa reparam economia in 2014, daca, dupa cum se spunea, vom fi oale si ulcele de vreo 2 ani?! Ne autocontrazicem graaav! Ne luam singuri la misto!
In al doilea rand…De ce 2014? Adica bun, am inteles treaba cu cel de-al doilea deceniu al secolului, dar se pare ca anii nu corespund! Ba 1517, ba 1618, ba 1815…poate sa fie si 2019! Dar nu, noua ne place sa facem preziceri, in loc sa ne vedem de treaba noastra ( omul asta ar fi putut sa se limiteze la meseria sa de a preda). Continuand cu intrebarea pe care si-o pune acesta: „Caracteristicile unui secol devin vizibile in cel de-al doilea deceniu, asa ca, de ce ar fi diferit acesta?”…am sa il completez eu cu „De ce nu?”. Adica eu inteleg ca a doua oara e mai bine, mai placut si mai clar pe diverse planuri, dar sa nu exageram!
M-a cam bagat in ceatza si afirmatia despre SUA ca jucator-cheie. Cand nu a avut SUA statutul asta…? Pentru ca din cate stiu eu, de ceva vreme incoace, toata lumea se cam invarte in jurul lor. Si sincera sa fiu, in deciziile luate pana acum au cam dat cu batzu’n balta si nu vad de ce ar fi altfel de data asta ( eh, uitati aici predictie: americanii or s’o faca lata si acum si ghiciti ce, nici macar nu sunt profesor ca sa analizez situatia din ultimele secole). Si ca sa inchei pufos cu seria mea de ridicari din spranceana: schimbarile climatice pot fi rezolvate daca am colabora unii cu altii?! Eu sunt de acord cu asta, ok, ok! Ar fi frumos, ar fi fain, ar fi UTOPIC! Dar in lunga mea experinta de voluntariat, mi-am dat seama ca nu exista proiecte comune intre persoane de diferite varste sau cu diferite functii in societate. Intrebarea mea este: daca nu se pot mobiliza 100 de oameni pt un proiect legat de mediul inconjurator ( da, multi sunt reticenti si plictisiti cand aud asta), cum mama naibii sa pui in actiune atatea milioane de locuitori ai planetei?!
Nu stiu, poate sunt eu cam iritata in ultima vreme sau poate citesc doar porcarii, dar nu vad sensul articolului astuia! Predictii peste predictii, sfaturi care ne spun sa colaboram intre noi de parca nu am sti deja ca asta e cheia. Dar daca nu vrem s’o facem, n’o facem si gata, pt ca asa suntem noi- incapatanati si egoisti .Pana nu exista o singura putere nu ne simtim bine!… Si daca are cine ceva de zis, chiar va rog, vreau sa mai aud si alte pareri…
Pana una alta…murim in 2012 sau in 2022? Poate al treilea deceniu e si mai hotarator :> a treia oara tre’ sa ne iasa! 😆

Am citit la Nice un articol zilele astea care m-a lasat cu gura deschisa, nu neaparat din cauza subiectului, ci mai degraba din cauza faptului ca exact in perioada asta vroiam sa va recomand si eu aceeasi carte – „Plansul lui Nietzsche” de Irvin D. Yalom. Si chiar ma gandeam cum e posibil sa am mai multe in comun cu persoane pe care nu le-am vazut in viatza mea, decat cu altele pe care le intalnesc zilnic prin oras, pe la cafea…Am aflat ceva mai tarziu ca articolul a fost scris de fapt de catre Dragos, care nu vrea in ruptul capului sa-si faca blog, dar noi nu ne suparam, atata timp cat ne mai lasa cate un post scris de el :d.
Mie cartea mi-a tot fost recomandata de o prietena care imi spunea ca e potrivita pentru zodia mea…intr’adevar, scorpioancei din mine i-a facut o placere deosebita sa petreaca macar o jumatate de ora pe zi cu ochii in acele pagini.
Si cum spuneam, AICI gasiti un rezumat perfect al cartii; eu nu mai am nimic de reluat, nimic de completat, Dragos a facut o treaba excelenta. Insa, in dulcele meu stil…”ciocolatzesc”, nu ma pot abtzine sa nu va scriu cateva citate care mie mi-au placut enorm. Asta pentru ca am tot spus cat de mult il admir pe Nietzsche si pentru ca am descoperit printre voi fani de-ai lui, ca sa zic asa.
Singurul meu sfat inainte de a citi „Plansul lui Nietzsche” este acela de a-i fi citit cateva opere ale filosofului in prealabil sau macar o sinteza a conceptelor sale; altfel riscati sa-l luatzi drept un nebun de proportii. Nu ca ar fi fot complet sanatos, dar omul a fost un geniu 🙂 Asa ca, here i go:
1. Citate din „Plansul lui Nietzsche”:

Speranta e raul final.

Gandurile sunt umbrele simtamintelor noastre – intotdeauna mai intunecate, mai goale, mai simple decat acestea.

Nimeni nu moare vreodata din cauza unor adevaruri fatale in zilele noastre – exista prea multe antidoturi.

Asa cum oasele, carnea, intestinele si vasele de sange sunt invelite intr-o piele ce face suportabila infatisarea omului, tot asa agitatiile si pasiunile sufletului sunt infasurate in vanitate; ea este pielea sufletului.

-Este atat de politicos!
-Da, are intotdeauna la el o prajitura pentru Cerber si este atat de temator incat considera pe oricine drept Cerber, si pe mine, si pe tine – aceasta este „politetea sa”.

Este mult mai bine sa te supui altuia decat sa-ti comanzi tie.

Pretinzi ca esti bun doar pentru ca n-ai gheare.

2.In „Genealogia moralei”, scrisa ca o completare pentru „Dincolo de bine si de rau”:

Exista oameni care isi pun sufletul de microscop.

Ma ascultase pana atunci si nu suporta sa ma auda tacand. Or, pentru mine, aici este mult de tacut.

Sufletul sau priveste in crucis.

Faptul ca mieii sunt suparati pe marile pasari de prada nu mira pe nimeni; numai ca nu exista nici un motiv de a le lua pasarilor de prada in nume de rau ca rapesc mieluseii. ( facand referinta la morala de stapan si la morala de sclav)

Nu vad nimic, dar aud cu atat mai mult.

A vedea suferinta iti face bine, a provoca suferinta iti face si mai bine.

Stiu ca trebuia sa va urez de ieri o luna mai cat mai frumoasa si mai fericita, dar credeti-ma va rog ca am picat lata de oboseala :”> nu am facut nimic iesit din comun, dar a fost o zi speciala petrecuta intr-un cerc exclusivist alcatuit din persoane alaturi de care am crescut..:)
Asa ca va voi spune acum sa profitati de ultima luna de primavara din anul acesta ( stiu ca DianaEmma mai are de suferit din cauza copacilor si am aflat de curand ca nici Loryloo n-o duce prea bine 😦 ) si profitati de faptul ca treaba cu astenia inca mai este valabila ca sa facetzi tot ce va trece prin cap!
Stiu ca am cam lipsit din peisajul wordpress’ului, dar v’am citit si cand voi fi in stare va voi si comenta. Am scris mai rar pentru ca nu prea imi mai gasesc cuvintele…cred ca sunt fericita 🙂 cred ca asa arata sentimentul: cand stai aproape toata ziua cu ochii pe peretzi si te gandesti la ceva, la un singur lucru, cu un zambet tamp pe fatza si cu o caldurica permanenta in sufletzel, care nu te lasa sa te superi sau sa te enervezi din daca e sfarsitul lumii. Si starea asta de visare cu ochii deschisi mi-a fost accentuata de un film peste care am dat aseara intamplator la tv si pe care nu-l mai vazusem de mai bine de 2 ani ( uitasem deci muuulte replici din el). Cu un castron cu salata de fructe in bratze m-am uitat cu inimioara cat o capshunica cu zahar la „Before Sunset” . Sunt sigura ca domnishoarele indragostite de iubire l-au vazut deja, dar eu il recomand acuma acelora care nu stiu despre ce vorbesc. „Before Sunset” este continuoarea unei povesti de iubire de acum 9 ani ( „Before sunrise” parca): el scrie o carte despre ea si astfel o gaseste prin Paris. Discutiile dintre cei doi sunt fascinante si finalul pica superb..
Stiu ca poate sunt aeriana, stiu ca poate gresesc, imi cer iertare, dar fericirea mea n-o mai dau inapoi! 🙂

Celine: Baby, you are gonna miss that plane.
Jesse: I know.

Dati’mi voie sa fac putzina filozofie practica citandu-l pe acelasi Martin Page de care va povesteam zilele trecute. Fragmentul de mai jos face parte din cartea sa „M-am hotarat sa devin prost” ( zevzecii de la natura nu stiu cu ce har au fost inzestrati..), recomandata de Divine Anarchy :D. Mai presus de orice, as vrea sa aud parerile si interpretarile voastre…deci, scumpii mei hermeneutzi…lectura placuta! :*

Banii, succesul, integrarea intr-un mediu recunoscut ca avand baze solide, toti acesti factori contribuie la o economisire de sine. Nu mai ai nevoie sa te gandesti la dorintele tale, la morala ta, la actele tale, la prietenii tai, la viata ta, nu mai ai nevoie sa intelegi, sa cauti: mediul iti ofera toate astea la cheie. Primesti trusoul de casatorie cu societatea. Este o chestiune de economii de energie; este categoric mai putin obositor, mai putzin stresant decat sa incerci sa gasesti totul tu insuti, sau sa inventezi. Nu, nu merita osteneala, tzi se vor pune la dispozitie emotii prefabricate, ganduri preambalate.
Fiintele umane seamana frapant de mult cu automobilele lor. Unii au o viatza fara optiuni, care doar merge, nu prinde viteza prea mare, caleaza si deseori are nevoie de reparatii; este o viatza in partea de jos a gamei, putzin solida, care nu-si protejeaza ocupantzii in caz de accident. Alte vietzi au toate optiunile posibile: banii, dragostea, frumusetea, sanatatea, prietenia, succesul, precum airbag-ul, A.B.S-ul, scaunele tapisate cu piele, servodirectia, motorul cu 16 supape si aerul conditionat.

Ploaia este cuvantul de recunoastere printre cei ispititi de o oarecare suspendare a lumii. Sa spui ca iti place ploaia inseamna sa recunosti ca esti diferit…

Ploaia poarta in sine genele copilariei.Cand eram mici, ne stropeam cu furtunul, tzopaiam in baltzi si ne bateam cu apa.
Desigur, intrucat se pare ca suntem oameni mari, o facem pe suparatii atunci cand, din falsa stangacie, calcam intr-o baltoaca.Adevarul e ca ne incanta improshcaturile.Nu-i nimic daca ne murdarim pe pantaloni sau pe sosete.Copilaria cade din ceruri. In taina, ne ingaduim sa fim niste ingalatzi.

Picaturile au exact forma de spermatozoizi. Nu este o pura intamplare: ideea de conceptie se regaseste in caderea ploii…

Muzica a fost inventata pentru a compensa absenta ploii. De aceea a luat ea nastere in Egiptul arid al primei dinastii, cu 3000 de ani inainte de Hristos.Marele istoric al Egiptului antic, Manethon din Sebennytos, povesteste ca printul Ouadji era supravegheat indeaproape de preotzi si de garzi secrete, pentru ca era indragostit de sora sa vitrega, Merneith. Aceasta iubire statea in calea casatoriei aranjate cu printzesa unui regat invecinat. Hotarat sa-si traiasca pasiunea, printzul ii porunci unuia dintre slujitorii sai sa faca zgomot ca sa-i acopere orele de zbenguiala. Slujitorul a inceput sa bata in ulcele si scanduri cu o maciuca. Zgomotul a deranjat tot palatul, asa ca a fost rugat sa inceteze harmalaia. Atunci, pentru a-l proteja pe prinz si pe ibovnica lui, el incepu sa bata cu maciuca urmarind cadentza gemetelor celor doi. Ritmul regulat si lancinant ii fermeca pe locuitorii palatului…

E o dovada de gandire simplista sa apropii lacrimile cu ploaia. Lacrimile au trecut printr-un proces de fermentare, nu de distilare. Ploaia se aseamana cu alcoolul si parfumul. Lacrimile sunt surorile vinului…Lacrimile se rostogolesc, dar nu cad…Lacrimile impodobesc tristetea si doliul. Ploaia insoteste viatza si dragostea.

Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? Nu vom sti niciodata..”

Cartea se numeste „Despre ploaie” si este scrisa de Martin Page. Mi-a fost recomandata aproape acum un an de catre prietenele mele, dar am pus mana pe ea de-abia zilele trecute. Daca o gasiti, va sfatuiesc din tot sufletul s-o cititi. O sa ajungetzi sa iubitzi ploaia mai mult decat soarele… 🙂

Am citit acum o luna o carte care m-a facut sa realizez in ce hal este capabil un indragostit sa despice firul in patru si sa interpreteze orice rasuflare a perechii sale. Impactul a fost mai mare asupra mea cu cat am realizat ca sunt lucruri pe care le fac de fiecare data cand imi place un baiat, dar sa si citesc despre ele..eh, aici da lovitura! Treaba cu cartea asta sta la fel ca cea cu filmele porno: toata lumea face sex, doar ca unora le este rusine sau refuza pur si simplu sa vizioneze clipuri pornografice din anumite motive…Toata lumea se indragosteste, dar ramai shocat cand te identifici cu randurile cuiva care a avut curajul sa scrie despre situatia sa!
Cred ca mi-a fost frica pana acum sa spun 2-3 cuvinte despre „Eseuri de indragostit” de Alain de Botton…Din motivul enuntzat mai sus…Pentru ca totul incepe cum nu se poate mai simplu, „intr’o dimineatza de noiembrie, fara nici un gand de dragoste sau poveste”, si in doar cateva zile el ajunge sa spuna despre ea ca ” nu numai ca imi sfarsea frazele, dar imi completa viata!”. Pentru ca s-a intamplat pur si simplu, pentru ca se gandea la ea indiferent unde ar fi fost si ce ar fi facut:
„-Aveti ceva de declarat, domnule? Alcool, tigari, arme de foc?
-Numai dragostea mea!”…

Frumusetea aceste cartzi sta in faptul ca Alain de Botton reuseste sa faca filosofie si dintr’o ceasca de ceai! Pentru el, orice gest, orice cuvant, are cel putin 10 substraturi si tot atatea interpretari, poate ca de-aici si afirmatia sa, „limbajul se impiedica de dragoste, caci dorintza nu e articulata”…

Insa ideea asupra careia m-am oprit eu si care de fapt a pornit de la La Rochefoucauld este urmatoarea „Unii oameni nu s-ar fi indragostit niciodata daca n-ar fi auzit de dragoste.” Si l-as contrazice, folosindu-mi cunostiintele de psihologie empirica, spunand ca orice om are o nevoie de dragoste si de afiliere, ca practic avem iubirea in sange si de-asta nu renuntzam niciodata in a o cauta. Dar tind sa ii dau dreptate si lui La Rochefoucauld, pentru ca vad si eu ca, inca de cand suntem mici, suntem inconjurati de afectiune si de persoane care tzin la noi. Pe masura ce crestem socializam mai mult, luam contact cu lumea matura si cu toate caracteristicile ei. Invatam sa citim, sa rasfoim reviste si dam de zeci de pagini dedicate rubricii de dragoste si sex sau de relatii interumane. De mici, ni se citesc basme cu printzese frumoase salvate de printzi curajosi care le iau de neveste si traiesc fericiti langa ele pana la adanci batranetzi. Si apoi 90% din filmele care se promoveaza, au la baza cel putzin o poveste de iubire. Cum sa nu cautam si noi asa ceva…?„Cum sa stiu ca ceea ce simt pentru el e dragoste, daca nu-mi sopteasc ceilalti din jurul meu raspunsul?” ( prin poezii, prin versurile melodiilor).
Nu renuntzam pana nu ajungem sa urlam cuiva din tot sufletul nostru „IUBESTE-MA!”…Si din ce motiv? Nu avem decat obisnuita scuza jalnica: pentru ca te iubesc…Si stiti care este paradoxul? Ca rar ne dam seama cine ne-a marcat cel mai mult; pentru ca pana nu ai murit, este dificil sa spui ca cineva a fost iubirea vietzii tale 🙂
Va recomand cartea cu toata caldura…:D

Am cam ars’o aiurea ieri, am stricat bunatate de zi de joi :-l nici nu vreau sa’mi amintesc. Am fost atat de plictisita incat m-am uitat pana si la Saga New Moon, chestia aia cu vampiri, Bella si Edward. Multe detalii aiurea si o incercare nereusita de Romeo si Julieta. Sa spunem ca este o poveste buna doar pentru fani…:)
Dar pe seara chiar am vazut un film frumos, mai vechi ce-i drept (din 2005), asa ca poate il stiti. „Just like heaven” cu Reese Witherspoon si Mark Ruffalo este o ecranizare dupa „Si daca e adevarat…”, scrisa de Marc Levy. Nu am citit cartea, cu toate ca sunt fana Marc Levy; tipul scrie niste povesti de dragoste contemporane foarte cute, cam simple ce e adevarat, dar foarte frumoase 🙂 doar nu putem trai doar din chestii profunde si filosofice, nu?
Revenind la „Just like heaven”…Elizabeth este doctoritza, o tipa foarte muncitoare si dedicata slujbei ei. Nu prea are parte de intalniri asa ca sora ei Abby se hotaraste s-o invite intr’o seara la ea la cina ca sa ii prezinte un tip dragutz. In drum spre sora ei, Elizabeth are un accident de mashina foarte grav si intra intr’o coma serioasa. Spiritul ei bantuie prin apartamentul sau, pe care Abby i l-a inchiriat unui arhitect de treaba, David, dar inca afectat de moartea sotiei sale. La inceput, David are impresia ca are ceva probleme psihice cand o vede pe Elizabeth cam peste tot, aduce tot felul de preotzi ca sa scoata spiritul afara din casa, dar fara nici un rezultat. Cei doi invata sa traiasca impreuna si se infiripa ceva, pana cand Abby hotaraste sa o deconecteze pe Elizabeth de la aparate, intrucat coma ei dura de vreo 3 luni si nu mai era nici o sperantza ca ea sa se trezeasca. Oricum v-am spus prea mult, ce se mai intampla dupa, vedetzi si voi daca vretzi 😀
Stiu ca genul asta de poveste romantica este mai mult pentru fete, asa ca nu pot sa ma abtzin sa nu va spun cat de dulce este Mark Ruffalo :”> .

Am gasit leapsa asta despre carti la DianaEmma si pentru ca mi-a placut foarte mult, am primit aprobarea de a o face si eu, la randul meu. Am onoarea s-o dau mai departe la Habiba si Loryloo 😀 Here i go:

1.Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile ?
Pana acum un an sau ceva de genul, aveam prostul obicei de a indoi colturile paginilor. Dar m-am indreptat si acum folosesc cate un pix sau un creion pe post de semn de carte.

2.Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou, si daca da, care a fost aceasta ?
De obicei, imi cumpar carti singurica. Parintii sau colegii/colegele nu se sinchisesc, oricum ei habar nu au ce imi place sa citesc. Doar fetele mele imi mai ghicesc gusturile, asa ca in noiembrie, de ziua mea, printre altele, mi-au strecurat si „De ce barbatii se insoara cu scorpii” de Sherry Argov. Mi-a placut enorm si am gasit-o foarte educativa.

3.Cititi in baie ?
Nu chiar, poate doar reviste, sms’uri. Sunt pe fuga mai mereu.

4.V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte, si daca da, care ar fi fost aceasta ?
Cred ca este cel mai mare vis al meu…Da, as scrie un volum de poezii sau ceva beletristica. Nu le am cu romanele, ma pierd mereu in detalii, descrieri, rime…Dar da, mi-as dori enorm sa public o carte in viitorul apropiat.

5.Ce credeti despre colectiile de carte de la noi ?
Se publica prea usor, orice. In avalansa asta de carti, cartzulii, romane, televonevele, selectez intotdeauna doar ce imi place. Nu mai citesc de mult orice imi pica in mana…

6.Care este cartea preferata ?
…e ca si cum ar trebui sa spun care este singura persoana din lume la care tin. Greu de spus…Dar sa spunem ca cea care m-a facut sa pic cel mai tare pe ganduri ar fi „Cosmetica dusmanului” de Amelie Nothomb. Am citit-o o singura data acum un an jumate si inca mi-o amintesc perfect.

7.Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea ?
Nu. Niciodata.Nu sunt adepta motto’ului ” a doua oara e intotdeauna mai bine”, cred mai degraba ca prima data inseamna aproape totul. Asa ca recitesc rar doar anumite citate si fragmente scurte care mi-au placut.

8.Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?
Ohoo, greu de imaginat. Majoritatea sunt prin diferite coltzuri ale lumii, cativa sunt „foarte morti”, dar as bea o cafea cu Andrei Ruse, Zully Mustafa sau Mihaela Radulescu, ale caror carti le-am citit cu cea mai mare placere. Am multe intrebari de pus despre…tot!

9.Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine ?
Mult de tot! O carte nu este buna pana nu o citesc si prietenele mele, asa ca de fiecare data cand una dintre noi gaseste o poveste buna sau un articol interesant, trebuie neaparat sa treaca si pe la celelalte. Si inca la cate cate ore de visare si la cate zeci de opinii poate duce acest schimb „culturalo-sentimental”…

10.Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi ?
La prima vedere, intotdeauna ma atrage titlul, chiar si coperta. De cele mai multe ori, citesc descrierea cartii de pe primele pagini sau de pe coperta. Uneori, stiu cum scriu anumiti autori si merg la sigur.

11.Care credeti ca este o lectura „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca ?
Scrierile clasice. Nu le agreez prea mult, dar daca nu avem un minimum de cultura, nu avem nimic.

12.Care este locul preferat pentru lectura ?
Cu siguranta, acasa, intinsa in pat, eventual si cu ceva bun de baut langa ( asta putand sa insemne ceai, ciocolata calda, suc, lapte, etc). Acest lucru nu ma impiedica totusi sa citesc si la liceu cateodata.

13.Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste ?
Depinde de situatie. Cand citesc ceva mai greu sau din obligatie care sunt sigura ca m-ar putea face sa adorm, prefer sa ascult putina muzica in surdina. Cand ceva ma captiveaza, nu vreau sa aud nici musca!

14.Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic ?
Da, din nefericire. Insa doar 2-3.

15.Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate ?
Mai mult imprumutate…de la biblioteci, de la prietene, colege, etc. Dar am si eu cartile mele de suflet, cumparate cu manutza mea!

16.O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte ?
Bucati de viata, cioburi sentimentale, ghem de idei, frimituri umane…