De-abia ieri au aparut primele poze in Bucuresti. Am mai avut noi o tentativa si saptamana trecuta, dar nu prea ne-a iesit. E greu sa faci fotografii indiferent de coltisorul de capitala in care te-ai afla – multa aglomeratie, multa circulatie, viteza mare, nici nu apuci sa focalizezi bine ca ti-au si trecut zece persoane prin cadru :lol:. Insa ce mi-a placut in Cismigiu este faptul ca toata lumea face poze, fie cu telefonul fie cu aparate profesioniste. Se vede ca acest parc este o sursa mare de inspiratie atat pentru artistii din domeniul artelor vizuale, cat si pentru cei pasionati de literatura sau muzica.
Tot ieri am apucat si noi sa ne plimbam pe faimoasa strada Lipscani. Habiba a pozat pana si cateii, pana si placuta pe care este scris numele strazii. Am dat de un targ medieval, de multe tarabe cu chestiute, de o repetitie a baietilor de la Vunk. Stiu ca poate pentru unii e foarte normala agitatia asta, dar pentru mine inca e ceva nou. M-am plimbat weekend-ul asta mai mult decat am facut-o de cand sunt in Bucuresti si sunt mai fericita decat am fost tot anul asta…
Simt ca fotografiile ma asalteaza din toate partile. Intr-un coltisor din Tineretului avea loc o mini sedinta foto iar la Unirii se filma o noua reclama la Skoda. Imagini peste tot, oameni care se chinuie sa prinda fiecare moment…
P.S: Cica „Zodiile si fotografia” :
Berbec – Vrea doar sa apara-n poze. Cat mai multe poze!
Taur – Cumpara cele mai scumpe albume de specialitate.
Gemeni – Nu-i place sa pozeze, dar apare peste tot.
Rac – Poate face oricand o cariera in fotografie.
Leu – Poze numai cu telefonul.
Fecioara – Pe mine cine ma pozeaaaazaaaa?
Balanta – Prefera fotografiile alb-negru.
Scorpion – Un fotograf talentat.
Sagetator – Cumpara numai aparate digitale.
Capricorn – Pozeaza pe furis.
Varsator – Are fantezii in camera obscura.
Pesti – Nu suporta sa zambeasca in poze.

Reclame

E ultima data cand va citesc si va scriu din Constanta. Maine la prima ora plec la Bucuresti si voi avea ceva de stat acolo…

E frumos, dar vorba aia, e grele! Si eu inca ma consider destul de norocoasa fatza de altii care sunt in aceeasi situatie cu mine. In primul rand, nu voi fi singura. Le am langa mine pe toate 3, pe Habiba chiar in casa, in pat langa mine :lol:. Pentru ca nu ne-a fost noua suficient sa locuim la 2 minute distanta una de alta si nu ne-au ajuns nici cei 8 ani petrecuti impreuna in aceeasi scoala/liceu. Suri si Blondis vor si si ele prin preajma, deci in concluzie, am in bratele cui sa alerg daca vreau sa plang, in spatele cui sa ma ascund daca mi-e teama si cu cine sa petrec si sa rad daca sunt fericita. Mai mult de atat nici nu pot sa imi doresc, indiferent daca sunt la mare sau la capitala, in sectorul 1 sau 6; Bucurestiul e mare, prietenia e imensa.
In al doilea rand, as fi ipocrita daca as spune ca o sa ma prapadesc de dorul de casa…nu are rost sa scriu aici informatii de jurnal ( pe care oricum nu il tin), dar eu nu las mai nimic in urma. Recunosc doar ca imi va lipsi enorm Constanta, locurile in care obisnuiam sa merg, casa si camera mea, tabieturile mele. Incerc sa ma consolez cu gandul ca ma voi acomoda imediat cu noua mea viata de studenta si cu faptul ca voi veni acasa de Craciun ( deci da, de anul asta o sa am si eu dreptul sa ma plang de frigul si de asteptarea din gara :lol:).
In al treilea rand, mie imi place Bucurestiul, mai frate! Stiu ca altii il detesta, nu il suporta…dar pe mine ma fascineaza! Stiu ca nu voi fi la fel de indragostita de un posibil cutremur care ar putea avea loc acolo sau de tot felul de manifestatii din cauza crizei. Trec peste minusuri, in speranta ca vor fi si mai multe plusuri decat imi imaginez eu.
Si in ultimul rand, voi avea propria mea casutza! 🙂 Fitze ar spune altii care au preferat caminul, confort si intimitate as spune eu. Vorba Habibei mele: dupa o zi friguroasa si obositoare, dupa ce ma intorc de la cursuri sau de la job si ma intalnesc cu un cunoscut in piata; daca ma intreaba ce fac, vreau sa raspund „Ma duc ACASA, imi fac ceva bun de mancare, imi pregatesc o baitza fierbinte si ma bag in pat cu o cana cu ceai fierbinte, pentru ca maine ma astepta o zi la fel de grea!”. Ma sperie varianta cu „Dupa shopping, ma duc la camin”. God, imi suna atat de glaciar… evident, e doar parerea mea! Stiu ca unii chiar isi doresc sa stea acolo. Doar ca eu ma vad facand curat in casa mea, invatand in casa mea, stand cu colegele de apartament in casa mea, dand petreceri in casa mea, suferind in casa mea, etc. Ati prins voi ideea…
Deci da, Ciocolatica isi ia zborul. Desi s-ar putea sa se prabuseasca de N ori pana la Bucuresti, din cauza bagajelor :lol:. Nu m-am jenat cu ele, sa stiti! Si pentru ca va mai dura ceva pana ma voi instala de tot, va spun ca e posibil sa reapar prin peisaj de-abia in weekend sau saptamana viitoare. Vor mai aparea 2 articole zilele viitoare, multumita mamei Grapefruits, care m-a invatat cum sa le programez. Asta asaaa, ca sa nu uitati de mine. Cu putin noroc, poate nimeresc si un internet cafe prin Militari :lol:. Tineti-mi pumnii, voi avea nevoie zilele astea!

Care esti bucurestean sadea pe aici ridica te rog doua degetele ca sa te vad si eu si ca sa te intreb daca stii unde este Palatul Telefoanelor. Ai idee si ce a fost inainte? 🙂

Mi’a pasat Habiba acum cateva saptamani un must have in ale cititului, mai ales pentru cei care stau sau urmeaza sa stea in capitala – „Oameni si locuri din vechiul Bucuresti” de Lelia Zamani. Si are de toate: informatii istorice, povestioare, descrieri, pana si poze!

In mijlocul marii mase a indiferentilor, care locuiesc in Bucuresti ignorandu-l, asa cum ar locui in Viena, Cluj, Tokio, Barlad sau Los Angeles, orasul nostru, ca oricare alta metropola, isi are sufletul viu: admiratorii, destractorii, iubitorii, vandalii, profitorii, distrugatorii, creatorii – locuitori legati de cetate prin firele sentimentelor si intereselor fiecaruia, fie acestea pozitive sau negative.
Sufletul poate fi frumos sau urat. Sau si frumos si urat totodata. El modeleaza chipul orasului, inzestrandu-l cu trasaturi sublime, comice sau hade. Si se manifesta necontenit, in orice perioada a istoriei, chiar si atunci cand imprejurarile te-ar putea face sa crezi ca e absent, sau numai adormit…
Despre acest suflet si despre urmele pe care le-a lasat in trecerea lui prin vremi ne povesteste Lelia Zamani in noua ei carte.
Despre case care s-au mistuit in ceata trecutului si despre case care s-au pastrat pana in zilele noastre, chiar daca intr-o forma alterata sau roasa de lepra neglijentei si a lipsei de respect. Despre oameni care au trait odinioara si despre felul in care vietile lor au insemnat obrazul orasului.
Despre sarbatori si clipe de durere, despre strazi si cladiri, despre vesnicia mereu schimbatoare a Dambovitei si despre dainuirea in timp a duhului celor vremelnici de pe malurile ei. Istorioare dambovitene, povestite cu talent si cu dragoste…

Eu cred ca suna destul de atractiv. Am citit toata cartea intr’o singura seara si m’a facut sa fiu si mai curioasa in legatura cu locurile in care urmeaza sa merg. N’am sa ratez nici o ocazie in a explora tot! 🙂




Peste cateva ore plec… mai am de pus cateva hainutze in bagaje si de pus la punct ultimele detalii. Evident ca am ghinionul de a merge in Bucuresti la admitere exact in perioada in care e caldura cea mai mare :-L. Miercuri m-am bronzat mergand prin Unirii, deci zilele astea o sa ma intorc mai neagra din capitala decat am plecat de la mare :lol:.
Si nu stiu cat stau ( sper ca pe 22 sa fiu acasa), si am emotii, si mi’e rau de caldura si de frica, si nu-mi mai sta gandul la altceva decat la examenele mele… Saptamana asta am sa opresc timpul in loc, am sa imi fixez toata atentia asupra mea si a prioritatilor mele..N-am sa imi fac griji pentru ceilalti si n-am sa-i mai ajut; pentru ca asa se intampla cand vrei sa ii scoti pe toti din rahat: binele facut se uita si dupa ce nu mai au nevoie, se spala pe maini. Rusine! Mi-e mila de indivizii care se folosesc de „persoanele importante din viatza lor” pentru a-si satisface anumite nevoi, dupa care le expediaza…Tocmai acesti indivizi se vor trezi singuri si loviti la un moment dat, fara un caine amarat langa ei care sa le linga ranile.
Si da, totul poate sa astepte…momentan sunt egocentrista. Plaja va fi acolo unde am lasat-o, parcul si faleza la fel. Ziua de maine cu distractie, probleme sentimentale, iesiri cu prietenii si sedinte foto, poate sa astepte.

Imi cer scuze ca in ultimele saptamani am scris atat de putin si ca pe la unii dintre voi nu am mai trecut mai deloc..:( promit ca o sa ma revansez peste 2 saptamani…Bucurati-va de vara si tzinetzi-mi pumnii! Vreau sa ma intorc fericita, mai fericita decat am fost in ultima perioada aici. Si am sa ma intorc fericita, pentru ca merit!

Maine am primul drum la Bucuresti – inscriere, depunere de dosare, etc. Plec la 5, ma intorc seara… Nu am mai fost in capitala de cativa ani si nu am mers niciodata fara un adult..acum mai am putin si devin eu unul… Voi fi doar cu Habiba..norocul nostru ca o sa ne invartim mai mult in sectorul 1 si putin prin 6.
Am dat peste melodia asta ( o stiu de mult, sunt fana Vama Veche) – „Andrei singur”. Eu cred ca li se potriveste multora dintre noi…exact ieri au trecut 8 luni de cand m-au aruncat si pe mine in sus baietii de 18 ori X 2 ( sunt mai speciala), 8 luni de cand m-am simtit mai libera ca niciodata, 8 luni de cand am scris asta. Si habar nu aveam la momentul respectiv ce ma asteapta: emotii, bac, facultate, plecare, despartire, totul pe cont propriu, decizii..
Vorba lui Liviu..am imbatranit cu 10 ani intr’un singur an 😆 eu nu vreau decat sa treaca si luna iulie cu bine…dupa, trec toate…


Usor usor incep sa-nnebunesc..
Privirea mea se-ndreapta-n puncte fixe..
Parc-au trecut opt ani si nu opt luni
De cind strigam ca „am doar 18 ani…..”..

N-am mai visat de mult ca pot sa zbor
Si nu mai stiu exact unde e marea si ce culoare are..
Si sunt atit de multe cuvinte pe care nu le stiu:
Ce-i aia trandafir sau muzica sau plaja…

……………………………………………………………………………………

LATER EDIT:

N-am dormit toata noaptea. De-abia am asteptat sa se faca 4 jumate sa ma trezesc…
Avem noroc si prindem ultimele 2 locuri din autocarul catre Bucuresti ( cel de 5:45:). De faaapt, erau rezervate insotitorilor soferilor, dar eram 2 fete singure care aratau bine, deci…:lol:
La SNSPA am terminat intr-o jumatate de ora. Totul foarte organizat, lumea foarte placuta si dispusa sa te ajute, sa iti arate, sa iti explice. Evident, foarte putine locuri ( atat la buget cat si la cu taxa). Am examenul duminica la prima ora si mai mult ca niciodata imi doresc sa intru. Imi aminteste mult de liceul meu si asta e de bine; de foarte bine, chiar!
Universitate – imensa cladire. Ma duc sa ma inscriu la limbi moderne aplicate. Vad negru in fatza ochilor: aproximativ 100 de persoane intr-o sala mai maricica. 2 tipuri de fise de completat, multe limbi straine combinate in cele mai ciudate moduri. Coada mare la depus dosare si la platit chitanta de inscriere…Si pana la 14 trebuia sa ajungem si in sectorul 6 la Jurnalism…
Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicare inseamna UN ETAJ ( etajul 6), aflat in sediul Politehnicii. WTF?! Nu vad care e legatura, dar banuiesc ca nici nu trebuie sa observ eu ceva. Candidati multi, 120 de locuri in total.
Am ars-o aiurea vreo 3 ore prin Unirii. Bucurestenii NU stiu sa conduca dar NU stiu nici sa traverseze. In rest, nimic deosebit. Aceeasi baieti frumosi si aceeasi magari ca si la Constanta. Cu exceptia faptului ca am iesit din Mc’ul din Unirii si am dat nas in nas cu Connect-R care mergea foarte grabit pe strada, discutand cu un alt tip :lol:. A fost un shoc pt mine, va rog sa ma intelegetzi…maine-poimaine ma trezesc ca stau langa masa lui Catalin Botezatu, amandoi la o apa plata cu lamaie.
Sunt obosita si ma enerveaza discutiile despre Madalina Manole. Jurnalistii de la nu stiu ce radio de rahat au anuntzat aceleasi lucruri despre moartea ei din juma in juma de ora, toata ziua. Pana maine deja or sa apara 1000 de ipoteze despre cum s-a intamplat, pt ca nimeni nu vrea sa inteleaga ca in spatele acestei femei aparent fericite, statea neimplinirea, tristetea si sictirul de viata. Pana maine deja o sa vad statusuri gen „RIP” si bocete si vaiete si tot pana maine, or sa apara nu stiu cati fani Madalina Manole. Totul peste noapte: la propriu!
Sincer, am ascultat-o doar cand eram mica. Cand ea, Laura Stoica, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, etc erau la moda. Pe vremea aia nu imi dadeam inca seama ca sunt un antitalent muzical si ii fredonam melodiile, dorindu-mi sa devin cantareata. Bine ca m-am trezit la realitate…:) Dar dintre toate, pe astea am ascultat-o cel mai des ( ultima oara acum un an):

Si DA, a fost o mare artista, a avut o voce superba si niste melodii pe masura. Dar noi am uitat de ea si am uitat ca a trecut prin multe si refuzam sa intelegem ca a fost nefericita. Daca nu s-ar fi sinucis, nimeni nu ar fi stiut ca azi implinea 43 de ani…Rusine sa ne fie!