Mai pe romaneste, AdRev6 ( Advice Students) organizeaza niste conferinte foarte smechere intre 22-26 noiembrie (in Kulturhaus) care va vor ajuta sa descoperiti adevarul din spatele campaniilor publicitare. Mai multe detalii legate de desfasurea acestor activitati gasiti aici.
Acum stiu ca unii dintre voi care studiati domenii total opuse publicitatii, comunicarii si PR-ului ati putea spune ca va doare undeva de acest eveniment care se intinde practic pe o saptamana. Dar daca sunteti curiosi ce interese se afla in spatele reclamelor, care sunt intentiile mascate din advertising si cum sta treaba de fapt cu promovarea asta de produse, sunteti mai mult decat bineveniti sa dati nas in nas cu „greii” din publicitate :).
P.S: da, pe mine ma veti gasi acolo.

Reclame

De la Constanta, inapoi in Bucuresti. Nimic nu mai e ce a fost.
Am realizat ca oamenii imbatranesc ( da, am vazut asta tarziu…nu am observat acest proces pana acum pentru ca nu i-a afectat pe cei apropiati mie, cel putin nu atat de tare).
Am realizat ca distantele nu sunt niciodata atat de mari pe cum par. 4 ore nu conteaza cand dorul e de 4 ori mai mare.
Am realizat ca nu am lasat absolut nimic in urma. Nici macar familia. Merg alaturi de mine, reusesc sa tina pasul de la kilometrii departare, in timp ce altii obosesc dupa o distanta de doar cativa metri.
Am realizat ca am facut alegerile potrivite. Mai mult ca niciodata.
Am realizat ca nu mai suport linistea, singuratatea. Poate ca am stat prea mult cu gandurile mele pana acum ceva vreme. Mi-e mai bine cand le impart cu cineva. Share, share, share! 😆
Am realizat ca Bucuresti mi se potriveste ca o manusa. Constanta va fi „ACASA” doar de Craciun si de Paste.
Am realizat ca am crescut si ca lumea se ridica greu la nivelul meu. Sau poate e doar impresia aia pe care ti-o da viata de student :).

Obisnuiesc sa scriu cate un bilant la fiecare final de luna sau/si de anotimp. Mai mult pentru ca imi place sa vad cum arata noutatile din viata mea sub forma de cuvinte. Imi place sa cred ca totul evolueaza, dar nu e mereu asa.
Am suferit luna aceasta cea mai mare dezamagire de pana acum. Din fericire nu este legata strict de persoana mea… mie nu imi place sa nu pic bine in ochii mei. Nu vreau sa detaliez pentru ca o sa aud din partea unora si a altora ca iar m-am apucat de scris in jurnal. Desi pot sa jur ca nu mi s-a intamplat doar mie…Am invatat si eu ca prieteniile se distrug. Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind, stiu. Si da frate, chiar si alea de 5, 10, 14 ani. Se duc dracului atat de usor…in 5, 10, 14 zile. Intr-o luna sunt deja incinerate arhive intregi de amintiri…Poate voi stiti mai bine decat mine si poate sunt penibila pentru ca nu vin cu nimic nou sub soare. Dar e prima data cand sufar dupa asa ceva. Prima data mereu doare, indiferent despre ce e vorba – asa imi spunea un fost prieten.
Chiar acum imi vin in minte mai multe citate despre prietenie. La toate le gasesc cate un „dar”, caci imi pare ca au exceptii. Multe nici nu mi se par pe bune. Mi se pare un fake ceea ce credeam, sustineam, strigam sus si tare acum cateva luni. Scria Grapefruits acum ceva timp ceva al naibii de interesant peste care am dat exact acum 10 minute…„Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui” ( Mark Twain) DAR „vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare dinaintea unui mormant nu mai are nici un sens!” (Jorge L.Borges). Mda, speechless…
Asta nu e un articol in care ma plang. Au mai scris si altii despre dezamagiri, despre prieteni pierduti etc. Si nu vreau sa se creada ca Bucurestiul distruge relatii, ca este un monstru social. Mai le si incheaga. Dar cred ca rolul sau cel mai important este de a le testa. Nu e vina orasului ca oamenii mai pica, ca sentimentele mai mor. Macar sa se odihneasca in pace…

De-abia ieri au aparut primele poze in Bucuresti. Am mai avut noi o tentativa si saptamana trecuta, dar nu prea ne-a iesit. E greu sa faci fotografii indiferent de coltisorul de capitala in care te-ai afla – multa aglomeratie, multa circulatie, viteza mare, nici nu apuci sa focalizezi bine ca ti-au si trecut zece persoane prin cadru :lol:. Insa ce mi-a placut in Cismigiu este faptul ca toata lumea face poze, fie cu telefonul fie cu aparate profesioniste. Se vede ca acest parc este o sursa mare de inspiratie atat pentru artistii din domeniul artelor vizuale, cat si pentru cei pasionati de literatura sau muzica.
Tot ieri am apucat si noi sa ne plimbam pe faimoasa strada Lipscani. Habiba a pozat pana si cateii, pana si placuta pe care este scris numele strazii. Am dat de un targ medieval, de multe tarabe cu chestiute, de o repetitie a baietilor de la Vunk. Stiu ca poate pentru unii e foarte normala agitatia asta, dar pentru mine inca e ceva nou. M-am plimbat weekend-ul asta mai mult decat am facut-o de cand sunt in Bucuresti si sunt mai fericita decat am fost tot anul asta…
Simt ca fotografiile ma asalteaza din toate partile. Intr-un coltisor din Tineretului avea loc o mini sedinta foto iar la Unirii se filma o noua reclama la Skoda. Imagini peste tot, oameni care se chinuie sa prinda fiecare moment…
P.S: Cica „Zodiile si fotografia” :
Berbec – Vrea doar sa apara-n poze. Cat mai multe poze!
Taur – Cumpara cele mai scumpe albume de specialitate.
Gemeni – Nu-i place sa pozeze, dar apare peste tot.
Rac – Poate face oricand o cariera in fotografie.
Leu – Poze numai cu telefonul.
Fecioara – Pe mine cine ma pozeaaaazaaaa?
Balanta – Prefera fotografiile alb-negru.
Scorpion – Un fotograf talentat.
Sagetator – Cumpara numai aparate digitale.
Capricorn – Pozeaza pe furis.
Varsator – Are fantezii in camera obscura.
Pesti – Nu suporta sa zambeasca in poze.

Nu prea imi dau seama daca este sfarsitul sau inceputul zilei si nici daca sunt obosita din cauza unui program lung sau a unei nopti nedormite; norocul meu ca s-a inventat ceasul si stiu ca e 7 a.m. Afara e inca intuneric, bulevardul incepe sa se aglomereze si oricum nu vad nimic de umbrela. Asta imi mai lipsea, sa mai bata si vantul. Imi trag basca mai pe fata si merg catre metrou. Ma lovesc de o pustoaica de vreo 7-8 anisori, cu un ghiozdan mai mare decat ea si cu o pelerina roz bombon. Are viteza. Cred si eu: nu se compara facultatea cu clasa 1.
E mai full ca la pranz. Si vorba sora-mii, la stanga si la dreapta numai barbati la costum si femei cu tocuri si paltoane…stiti voi, oameni cu acel look afacerist. Ei asteapta foarte calmi pe peron, eu ma enervez ca nu mai vine odata metroul.Ei mananca meticulous ori un covrig, ori o placinta cu branza, eu injur ca nu gasesc sticla de ceai cald prin geanta. Ei se aseaza si isi scot ziare, “HA!” imi spun, acum stiu si eu ca lumea obisnuieste sa citeasca in metrou si imi scot o carte ca sa ma simt mai bucuresteanca. In primele zile eram atenta la statii si nu imi permiteam luxul de a fi cu ochii in alta parte. Apoi cand am incercat si eu smecheria asta, mai mai sa cobor la statia gresita. Nu si de data asta. Acum sunt tare! Am omis insa faptul ca in geanta aveam “Bucuresti. Amintiri si plimbari” de Catherine Durandin. Mda, m-am gafat: bucurestenii nu citesc despre orasul lor. Mai am de lucrat la partea cu integrarea.
Si ce daca ploua? Eu sunt imbracata bine si am o umbrela data naibii! Doar ca pe Lascar Catargiu sunt ditamai baltile si eu nu am abilitatile necesare de a sari peste Marea Neagra. Ocolesc frumusel fara sa imi fac griji pentru masinile de langa mine; circulatia oricum e blocata, slabe sanse sa ma ia unul pe capota. In sala de curs le zambesc frumos catorva gagici. Le ador deja, in ciuda a doar doua saptamani petrecute cu ele. Ma scurg si ma pun langa ele. Sandra nu stie cum sa se aranjeze mai bine pentru cursul unui prof, Flaviei ii pica ochii de somn in gura. Si mie. Ma uit fugitiv catre geam si observ picaturi mari cum cad; imi amintesc de editia de vineri de la “Dansez pentru tine”, de dansul in ploaie. Ce ma mai topesc dupa chestiile astea romatice, dar ce ma mai si oftic…
Si ce daca ploua? Asta nu ma scuteste de mersul la piata. Trec in fuga pe langa raionul de carne, oricum nu stiu sa gatesc tocanite, ciorbe etc. Traiasca salatele si junk food-ul! Imi suna telefonul; e al dracului de greu sa trag cosul dupa mine si sa si vorbesc in acelasi timp. Cucoana de casa se uita urat la mine. Ma obliga legea sa am marunt?! Tarasc de sacosa pana acasa. Am chef de barfa cu Habiba, in seara asta clar ne culcam tarziu. Langa scara dau de aceeasi pustoaica. Se chinuie si ea vreo cu 3 pungi, cred ca o trimisese maica-sa la piata. Cred si eu: nu se compara…uhm…ah… la naiba! Imi trag rusinata basca pe fata si clar nu mai am de gand sa ma plang! Unde dracu-s cheile?! Aaaaah, pai nu se compara! 😆

V-am zis eu ca daca ajung in Bucuresti nu pierd nici un eveniment care sa ma atraga. Stiam ceva despre un anume targ de ciocolata, dar Grapefruits m-a lamurit mai bine. Dati-va seama! Dulciuri! Asa arata raiul pentru mine…cum sa ratez eu o bucatica de paradis?! Trebuia sa vad cu ochii mei dar mai ales, sa gust cu propria mea gurita! 😆

Inca de cand am intrat mi-am spus ca Vila Rodizio chiar era locatia perfecta pentru acest targ. Un restaurant select, decorat parca in nuante de ciocolata calda. Toate incaperile erau pline de standuri micute care atrageau “ciocofilii”, vorba Habibei mele. Am avut cateva momente de nelamurire; cand ai fericire in stanga si fericire in dreapta, nu prea stii pe unde s-o apuci. Asa ca am luat-o cu inceputul. O rog pe Habiba sa scoata aparatul si sa se puna pe pozat. Vedeti voi, aceasta camera foto + fete dragute indragostite de ciocolata = multe avantaje :lol:. Cum ar fi faptul ca toti vanzatorii ne agatau practic si incepeau sa ne spuna povestile firmelor pentru care lucreaza, crezand ca suntem deja ziariste. Am degustat tot ce arata bine si dati-mi voie sa va spun ca pentru prima oara dupa cateva zile in care nu am mirosit nimic din cauza racelii, am simtit o savoare care s-a ridicat parca din cerul gurii inspre nari, patrunzandu-mi pana in creieri. Pe nu stiu ce cale, mi-a ajuns si la sufletel ( circulatia mica, circulatia mare si circulatia dulce 😆 )…

Ce ma lasase insa masca a fost atelierul de pictura in ciocolata. Premiera pentru mine, premiera pentru multi. Un baiat foarte simpatic ma invitase sa desenez ceva, insa eu sunt antitalent cand vine vorba de asa ceva. Nu pot sa le am pe toate, nu? Insa mi s-a parut o forma de arta foarte deosebita. Pentru cei interesati de cursuri de dezvoltare si creatie ( ateliere ca cel despre care v-am spus, muzica, dans, teatru, picture) va recomand Asociatia “Iarba verde de acasa”, aflata pe Str. Pictor Stefan Luchian, nr 13, zona Universitatea, site http://www.sincretismulartelor.ro .

Sa nu credeti ca preturile erau exorbitante. Nu. Gaseai tot ce vroiai: prajituri de casa, turta dulce, fursecuri, dulceturi la 3-5-10-20 de lei. Evident, nu puteau lipsi asa-zisele bunatati de efect. Baietii nu aveau cum sa dea gres cu o cutie de praline ( 60 sau chiar 110 RON), iar fetele sigur si-ar fi impresionat perechile cu masinuta plina cu bomboane de ciocolata, decorate cu un strop de aur in varf ( 80 RON). Pentru sarbatori, pentru ocazii speciale sunt cele mai potrivite cadouri. Daca va tin buzunarele, eu v-am lasat mai jos cateva informatii despre ciocolateriile si patiseriile care m-au atras cel mai mult. Nu puteam sa nu va arat si cateva poze, asa ca enjoy! Nu puneti nici o calorie pe voi daca doar le priviti :lol:.

1. Pralines Leonidas – Calea Dorobantilor nr.35, sector 1, Bucuresti. Site: http://www.pralinebelgiene.ro
2. Cofetaria Eduard – Sos. Oltenitei nr 31A, sector 4, Bucuresti. Site: http://www.cofetariaeduard.ro . Nr. Telefon: 0744954240
3. Bruyerre – site: http://www.bruyerre.eu
4. Choco Fashion – Str. Gabroveni nr.4, Bucuresti. Site: http://www.chocofashion.ro .
5. Iar pentru cele/cei care tin la silueta si doresc dulciuri care sa nu se depuna prea mult pe solduri si burtica, recomand Diet Center – Str. Nicolae Caramfil, nr.85C, sector 1 Aviatiei.







De obicei cand mergi prin oras te astepti sa primesti la fiecare colt de strada cate un pliant, un fluturas, etc. Eu si Habiba acceptam mereu aceste materiale promotionale; am lucrat si noi ca promoteri si stim cum e. Insa zilele trecute la metrou, a mea prietena a primit un pliant ceva mai…eh…ciudat.
Nu stiu, poate bucurestencele au mai primit asemenea oferte din partea barbatilor disperati, dar pentru noi chiar e o premiera! Constanta nu e un oras mic, dar totusi locuitorii se cunosc ba de pe facebook, cei mai tineri dintre ei, ba din vedere. Ideea mea este ca niciodata nu am vazut asemenea fluturase la mare! Si nu uitati ca in statiunea Mamaia intalniti de toate…Habiba a fost atat de amuzata si de surprinsa, incat a pastrat acest biletel. Mi-a spus ca baiatul care i-a facut aceasta “surpriza” nu era extrem de dragut. Dar nici urat nu era. Deci stiti voi unde bat: era in stare sa isi gaseasca o prietena si singurel. Asa ca m-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca poate vrea sa ajute un prieten, saaaau sa faca misto de el. Mda, multe ipoteze, o singura concluzie: ciudata faza!!!
Si daca analizati un pic biletul, o sa vedeti ca baiatul are doar 23 de ani, adica probabil a terminat o facultate, daaar deja este intelectual. Cu toate astea, nu face mofturi in ceea ce priveste locul de intalnire cu o posibila partenera, este destul de flexibil. Eu puteam sa jur ca intelectualii, filosofii, sunt un pic mai pretentiosi. Eh, nu si asta! 😆 Este chiar o persoana sociabila si primitoare, accepta fete si la el acasa! Cum de nu si-a gasit omul asta un sufletel pereche, eu nu stiu…pare un barbat foarte rezonabil…DAR LA DRACU’, ESTE ATAT DE EVIDENT! CAT DE DISPERAT SA FII SA FACI CHESTIA ASTA?! S-AU TERMINAT FETELE DIN TOT PERIMETRUL LUI DE A TREBUIT SA DEA ANUNTUL ASTA ATAT DE PENIBIL?! UNDE NAIBA I-O FI FOST CAPU’?!
Eu inca sunt de parere ca a vrut sa ii faca o gluma proasta unui prieten…stiti ca scorpiile cand au draci pe cate o fufa, trimit numarul de telefon al respectivei la un ziar, la rubrica de matrimoniale. Eh, asta cred ca e varianta masculina de razbunare pitzipongeasca. Omu’ se uita prea mult la telenovele. Sau poate nu…
P.S: Sa nu rupeti nici voi pliantele de genu’, da? 😆 aveti inima! Aveti simtul umorului!