Imi spunea aseara Stefan ca ar trebui sa ma inspir si mai mult din realitate atunci cand scriu articole. Sa urmaresc lumea pe strada, sa fiu atenta la unele evenimente si persoane din jurul meu si sa povestesc despre asta.
Cred ca ziua de azi este semnul ala de carte care marcheaza inceputul capitolului de toamna: vreme mohorata, innorat, destul de rece. Vara priveste cu un ochi catre noi, mai da din gene, dar e deja cu un picior in prag. Poate din cauza asta sau poate nu, in dimineatza asta cand am iesit doar pentru o ora din casa, am observat multi oameni tristi, ingrijorati, aparent nefericiti.
E una din zilele alea in care mi s’a intamplat sa vad nu doar o singura persoana pe strada gata sa izbucneasca in lacrimi. Langa o patiserie din Tomis 3, statea pe ciment o batranica. I’am intins din reflex 1 leu si am observat cum s’a uitat lung la mine, si’a sters cateva lacrimi cu o batista murdara si mi’a spus „Sarut’mana, domnisoara!”. M-a cutremurat…nu ma consider atat de demna de respectul ei. Mai degraba invers.
In autobuz, in drum spre casa, imi plimb lenesa privirea de la geam catre calatori. Pe un scaun in fatza mea statea o mamica tanara ( maxim 25 de ani), o femeie simpla, modesta, poate chiar saraca, cu o fetita blondina in brate, care se uita foarte fascinata la masinile ce treceau. Mamica isi facea de lucru cu parul copilei, in timp ce isi tragea nasul. Se intorcea cu capul in alta parte ca sa nu i se vada ochii inlacrimati atunci cand fetita ii arata ” uite, mami, urca un bebe!”.
Cand ajung pe langa bloc, ma gandesc sa ma duc sa aprind o lumanare. Nu am mai fost de mult si e cazul…am nevoie sa ma simt linistita si usurata…cel putin, daca nu acum, mai incolo sigur. La poarta bisericii, trec incet pe langa o femeie mai in varsta care programa o inmormantare impreuna cu parintele; ii murise sotul si luni urmeaza sa’l ingroape. Era palida, avea cearcane adanci si contrar celorlalte femei, avea ochii uscati. Avea baticul negru tras pana pe ochi si imediat cum termina o propozitie, isi acoperea gura cu o batista, ca si cum si-ar inabusi constant un tipat de durere…
Da, azi e o zi trista pentru multa lume. Nu stiu daca e o regula generala, dar aparent…ma rog…si eu am o zi foarte grea. La fel vor si si urmatoarele.

Nu prea am mai scris in ultimele zile din cauza sarbatorilor…am citit cateva articole de-ale voastre pentru ca ramasesem un pic in urma. Nu stiu ce ati facut voi de Paste ( desi la unii banuiesc cate ceva 😀 ), dar eu am obosit si m-am enervat zilele astea de 2 ori mai mult decat intr-o saptamana plina de teze, teste, meditatii, ascultari si proiecte! Ultimele evenimente m-au facut sa-mi pun cateva intrebari si chiar as vrea sa stiu daca macar unele dintre situatiile prin care am trecut eu sunt cat de cat asemanatoare si cu ale voastre.

1. Miercuri am fost sa ma spovedesc ( da, am tzinut post toata Saptamana Mare). Nu a fost din proprie initiativa, mama a stiut sa ma stimuleze bine pentru asta. V-am mai spus ca eu nu sunt prea bisericoasa, dar de data asta chiar am incercat sa stau calma, gandindu-ma ca de la anul, stand in Bucuresti fara mama, chiar nu am sa mai trec pe la biserica.Degeaba am mers eu cu gand de pace, ca tot m-au enervat babele care nu puteau sa lase icoanele acolo unde erau, ci trebuiau sa le ia in mana si sa le sarute cu toata gura.M-au enervat femeile care veneau cu fuste lungi pana in pamant, dar cu ditamai crapatura la spate, prin care se vedeau dresurile si budigaii in toate frumusetea lor atunci cand faceau matanii.M-am enervat putzin chiar si atunci cand parintele mi-a spus ca trec rar pe la biserica si ca ar trebui sa vin de fiecare data cand ma nelinisteste ceva. Si am inceput sa ii vorbesc despre bac, facultate, viitor; m-a oprit spunandu-mi ca este vorba despre faptele pe care le-am facut deja. I-am taiat-o si eu raspunzandu-i ca nu am nimic pe constiinta. Prima intrebare suna cam asa: voi mergetzi imediat sa va spovediti daca aveti ceva pe suflet? Adica…functioneaza chestia asta? Eu merg mereu la prietenele mele.. A doua intrebare ar fi: femeile astea reusesc sa scoata din sarite pe toata lumea sau doar pe mine?

2.In Joia Mare am fost sa ma spovedesc de dimineatza: nemachiata, imbracata casual, parul prins in coada. Daca in fatza lui Dumnezeu suntem egali cu totii, daca in biserica nu conteaza cum aratzi, daca venim in casa Domnului ca sa ne simtim noi mai bine si nu sa-i judecam pe altii, de ce multe fete/femei se uitau ciudat la mine din cauza faptului ca eram foarte naturala?

3.In Vinerea Mare si sambata am ajutat-o pe mami la curatzenie, la gatit. Intrebarea mea este: de ce atata mancare dupa o perioada in care multi au tzinut post?! De ce simte romanul nevoia sa se imbuibe in halul asta timp de trei zile si apoi sa se mire ca de ce ii este rau?!

4.Sambata noapte am mers la Inviere. Mult mai multa lume decat de obicei, jumatate au plecat acasa dupa ce au luat lumina. In aglomeratia asta, exact in seara de Inviere in care se presupune ca ar trebui sa avem bun simtz si ceva credintza macar timp de o ora, de ce atatia au fost saltatzi atatia hotzi de buzunare…? Adica furi, frate, dar nu te poti abtzine in seara asta?! Sau..cred ca asta si era ideea: seara Invierii trebuia sa fie lovitura! Pe langa asta, unii spargeau semintze in fatza bisericii, altii trecea cu lumanarea aprinsa intr-o mana si cu tzigara in cealalta. Ati vazut si voi oameni de genu’?

5.In prima zi de Pashte am mers la nasi din pura obligatie si din multa dragoste fatza de prajiturile nashei mele :D. Ai mei scumpi nasi au facut greshala sa cunune de N ori si acum au nu stiu cate perechi de fini, care se intalnesc sa discute despre copiii lor ( de toate varstele, de la cativa anishori pana la 20 de ani), despre viatza personala a odraslelor („Danutza, nu ai si tu un gagic?”), despre cum se terorizeaza acasa sotzii intre ei si despre alte subiecte legate de politica, coruptzie din care inevitabil se lasa cu cearta. Neamurile mele sunt mai originale si se cearta pe tema: la care fin tzine nasu’ cel mai mult? Ohoo si poate sa dureze! Intrebarea mea este: si la voi este asa?

6.A doua zi de Pashte, ziua tatalui meu, a schimbat prefixu’ :D.Dupa ce in ziua precedenta am stat efectiv 12 ore la nasi, acum este randul neamurilor sa vina la noi si tzine-te bine, Dano, ca o iei de la capat! Cu mic, cu mare, la noi in casa..Intrebarea mea este: cate ore poate rezista un om normal jucand „Flori/fete/baieti/cantaretze/cantaretzi”? Eu am mers destul de bine, dar seara cand m-am culcat am dormit dusa pana pe la pranz…Ultima mea intrebare este: cat va ia de obicei sa va recuperatzi dupa sarbatorile de Pashte..?:)

Nu sunt religioasa, trec pe la biserica de 3 ori pe an si atunci doar la sarbatori. Nu mai fac religie de vreo 4 ani si seara nici macar nu ma obosesc sa ma inchin, am uitat multe din rugaciunile pe care le stiam.Blamez biserica pentru ca a fost un factor manipulant in societate, multi preoti imi par ipocriti, multe obiceiuri crestine mi se par fara rost si cu toate astea…cred :)…
Nu mi-l inchipui pe Dumnezeu asa cum este infatishat in icoane, pentru ca pare o imagine foarte rigida pentru un tip care le vede pe toate. Dumnezeu nu e nici Morgan Freeman asa cum am vazut in cateva filme, americanii sunt dusi cu pluta daca au impresia ca asa or sa elimine rasismul si or sa stearga din memoria oamenilor porcariile pe care KKK le’a facut!
Cred totusi in Dumnezeu, si ar trebui sa fie o onoare pentru El ca Il respect, multi pusti de 18 ani n-o fac. Dar este si o onoare pentru mine faptul ca El la randul Lui crede in mine si de fiecare data cand ies dintr’o situatie de rahat ma gandesc ca cineva chiar ma iubeste acolo sus!
Nu stiu sa ma rog, nici o rugaciune nu e potrivita pentru ce vreau eu sa’i cer Lui Dumnezeu. Biserica ar trebui sa isi revizuiasca carticelele, intrucat prioritatile oamenilor, in cea mai mare parte, s’au schimbat. Nimeni nu mai cere apa si paine, toti vrem sanatate, bani, iubire, renume, etc. Si cu toate astea, Cel de Sus ne mai aminteste cateodata ca ne pierdem in lucruri complicate si nu vedem esentialul. Cerem mult si nu facem fatza, pentru ca nu Il rasplatim la randul nostru pe Dumnezeu cu nimic. Si am eu impresia ca nu noi platim, ci tot aceia saraci, care sunt plini de boli si morti de foame! Daca noi nu mai credem si avem impresia ca ne putem descurca singuri, de ce n’o facem?! De ce suntem incapabili sa privim in stanga si in dreapta, sa vedem ce ii doare si pe altii?!
Daca Dumnezeu ar veni pe pamant, nu ar veni cu apocalipsa dupa El,ma…Nu stiu de ce toata lumea crede asta… A vazut de mult cum suntem noi oamenii si si’a bagat picioarele, si’a spus ca la cat de batutzi in cap suntem, nu mai avem nevoie si de sfarsitul lumii…
Daca Dumnezeu ar veni pe pamant, nu ar fi negru, nu ar taia si ar spanzura, ci ar fi un om normal de care te lovesti la coltul strazii. Daca ai putzin respect fatza de cei din jurul tau, o sa iti ceri scuze ca nu te uiti pe unde mergi si o sa’l ajuti sa’si ridice sacosile. Sa nu te miri dupa daca El o sa te ajute pe tine sa ridici ditamai greutatea…
Daca Dumnezeu ar fi unul dintre noi, nu ar umbla in haine de firma si nu ar opri la OMV sa bage benzina intr’o mashina ultimul tip. Ar lua un troleu si s’ar opri la primul orfelinat sa lase niste mancare. Ar merge pe jos cateva statii si ar intra intr’un spital sa aline bolnavii, caci nu exista medicamente pentru suflet, insulina pentru diabetici este mai scumpa se pare decat doua-trei cuvinte de incurajare si sistemul sanitar nu are destule pansamente pentru inimi frante…
Daca Dumnezeu ar fi unul dintre noi, ar avea cel mai comun nume si al locui in cea mai banala zona. Ar avea o slujba pe care noi am considera’o de nimic, dar tot ar avea suficienti bani sa „cumpere” putzina fericire pentru cei care nu se au decat pe ei insisi pe lumea asta. Dumnezeu nu ne’ar tzine morala, asa cum ni se spune de atatea ori…El ar tacea din gura si ar face ceea ce stie mai bine…
Daca Dumnezeu ar fi unul dintre noi, ne’ar face sa cadem pe ganduri brusc atunci cand ar trece pe langa noi…Daca Dumnezeu ar fi pe pamant, nu ar fi nevoie sa apara la stiri ca sa faca valva ( asa cum spune si Tudor Chirila), El ar schimba vietzi doar mergand pe strada cu mainile in buzunare…