De-abia ieri au aparut primele poze in Bucuresti. Am mai avut noi o tentativa si saptamana trecuta, dar nu prea ne-a iesit. E greu sa faci fotografii indiferent de coltisorul de capitala in care te-ai afla – multa aglomeratie, multa circulatie, viteza mare, nici nu apuci sa focalizezi bine ca ti-au si trecut zece persoane prin cadru :lol:. Insa ce mi-a placut in Cismigiu este faptul ca toata lumea face poze, fie cu telefonul fie cu aparate profesioniste. Se vede ca acest parc este o sursa mare de inspiratie atat pentru artistii din domeniul artelor vizuale, cat si pentru cei pasionati de literatura sau muzica.
Tot ieri am apucat si noi sa ne plimbam pe faimoasa strada Lipscani. Habiba a pozat pana si cateii, pana si placuta pe care este scris numele strazii. Am dat de un targ medieval, de multe tarabe cu chestiute, de o repetitie a baietilor de la Vunk. Stiu ca poate pentru unii e foarte normala agitatia asta, dar pentru mine inca e ceva nou. M-am plimbat weekend-ul asta mai mult decat am facut-o de cand sunt in Bucuresti si sunt mai fericita decat am fost tot anul asta…
Simt ca fotografiile ma asalteaza din toate partile. Intr-un coltisor din Tineretului avea loc o mini sedinta foto iar la Unirii se filma o noua reclama la Skoda. Imagini peste tot, oameni care se chinuie sa prinda fiecare moment…
P.S: Cica „Zodiile si fotografia” :
Berbec – Vrea doar sa apara-n poze. Cat mai multe poze!
Taur – Cumpara cele mai scumpe albume de specialitate.
Gemeni – Nu-i place sa pozeze, dar apare peste tot.
Rac – Poate face oricand o cariera in fotografie.
Leu – Poze numai cu telefonul.
Fecioara – Pe mine cine ma pozeaaaazaaaa?
Balanta – Prefera fotografiile alb-negru.
Scorpion – Un fotograf talentat.
Sagetator – Cumpara numai aparate digitale.
Capricorn – Pozeaza pe furis.
Varsator – Are fantezii in camera obscura.
Pesti – Nu suporta sa zambeasca in poze.

Reclame

Ma gandeam de mult ca ar fi timpul sa promovez persoana care sta in spatele fotografiilor mele. Pentru ca dincolo de comentariile pozitive de pe Facebook sau de pe blog, numai noi stim povestile fiecarei sedinte foto. Si la ora actuala sigur nu m-as fi laudat cu un fel…eh, sa ii spunem „book”, daca nu ar fi fost Habiba.
Tot incerc sa o conving sa faca un job part-time din asta. Stiti voi, fotograf de nunti, botezuri, majorate. As putea fi ca un PR pentru ea, doar ce mama naibii, meseria asta mi-am si ales-o, nu? 🙂 Dar nu e sigura daca vrea asta… Ea stie ca mai are foarte multe de invatat, dar eu stiu si ca o sa aiba timp. Mai tind sa cred si ca vrea sa pastreze fotografia ca pe un hobby pentru inimioara ei, ca nu doreste sa transforme aceasta pasiune in bancnote. Apreciez enorm lucrul asta, in contextul zilelor noastre in care romanii incearca sa scoata bani si din piatra seaca. Cred ca ea nu vrea sa ramana cu sufletul sec…
Am tot indemnat-o sa isi faca un site special in care sa posteze fotografiile ei ( pe langa conturile mele de facebook si chiar hi5 cand imi mai aduc aminte, care sunt pline cu poze facute de ea). Minunea s-a intamplat acum o saptamana sau doua, dar am preferat sa las sa treaca putin timp ca sa se hotarasca tot ce vrea sa ne arate. Si credeti-ma, are ce! Nu vreau sa va inchipuiti ca fac asta pentru a-mi promova mie imaginea ( ma veti recunoaste in mai mult de jumatate din creatiile ei). Nu. Doar ca sunt modelul pe care ea experimenteaza tot felul de lucruri, pe care ea o sa puna in practic orice detaliu invatat. Sunt modelul care o sa spuna mereu cu mandrie ca fotografa ei este Korina Inoubliable si o voi obliga mereu sa se semneze pe orice poza care ii apartine!
P.S: sa nu uitam de adresa ei pe Deviant.





–––––––––––––––––––––––

Inca de la inceput am stiut ca Andrei nu ma va dezamagi. Pana si numele lui imi inspira ceva, iar primele lui poezii promiteau mult. I-am spus asta. I-am spus sa fie mandru de el si sa nu isi doreasca altceva. Ma bucur ca i-a iesit. Mai mult decat va inchipuiti…
Am avut ocazia sa urmaresc evolutia sa literara de la poezii care exprima mai putin la unele care ori m-au cutremurat ori m-au pus pe ganduri. Si de multe ori i-am spus ca are talent, de la fel de multe ori colegii de blogosfera i-au spus ca ar trebui sa publice o carte. Isi dorea si el asta. Si se pare ca a reusit intr-un fel sau altul. Volumul nu ii apartine in totalitate, dar aici se regasesc multe dintre gandurile sale.
De ce este atat de big deal si pentru mine…? Pentru ca il inteleg. Pentru ca visul meu de ani de zile este sa devin scriitoare, sa imi public poeziile. Nu am reusit. Din diferite motive, care sper sa dispara pe viitor. Niciodata nu e prea tarziu, dar sper ca vreodata sa vina cat mai repede…
Vreau sa il felicit din suflet pentru realizarea lui, care sunt singura ca i-a adus o satisfactie sufleteasca si o bucurie enorma. Si vreau sa stiti ca asa arata cartea, daca dati de ea prin librarii, nu ezitati s-o rasfoiti. Va zice Chocolate ca o sa va placa! 🙂

Nu mi-am ascuns niciodata identitatea de pe blog; am spus mereu cum ma cheama, cati ani am, cu ce ma ocup, ce scop am in viata. Am avut destul curaj, zic eu, sa postez chiar multe poze cu mine…unele pentru ca mi-au placut si am vrut sa le impartasesc cu voi, altele pentru ca mi s-au parut potrivite pentru anumite articole.Iar cei care ma citesc mai de mult timp stiu ca nu am nici o poza extravaganta sau „pitzi”, cu bot, in cluburi, in cafenele, in lenjerie intima, etc. Imi place sa cred ca am doar fotografii cat de cat artistice sau cel putin cu o tenta mai boema.
Sunt sigura si ca ati observat pasiunea mea pentru locatiile nu neaparat sinistre, ci mai vechi, in paragina. Si stiu ca nu sunt singura: am primit tot felul de emailuri si multe persoane care au vazut ultimele poze m-au intrebat unde le-am facut. Se pare ca aceste locuri ii inspira pe multi dintre fotografii cu inclinatii moderne. Si din proprie experienta si dupa cum o vad pe Habiba ca se chinuie, cel mai dificil este sa ii faci poze unui model in astfel de locatii. Conteaza tot: decor, lumina, unghi, prelucrare, etc. Si inca nu ma pricep eu destul de bine ca sa va explic tot ce trebuie!
Am gasit aici „50 Stunning Examples of Urban Decay Photography” – mai pe romaneste, 50 de poze facute in locatii abandonate, aproape distruse. Fotografia aia urbanista, moderna, despre care va vorbeam un pic mai sus. Am selectat cateva poze care mi-au placut enorm si va invit sa intrati pe site ca sa le vedeti pe toate. Va asigur ca merita! Dar totusi, daca nu va intereseaza si nu vi se par cine stie ce, acum macar stiti genul de fotografii dupa care eu ma topesc 🙂 Asta este explicatia mea pentru zonele mai junk, trashy, pe care le urmaresc mereu. Arta nu prea se mai naste din lux in ultimul timp…






M-am declarat fana Marc Levy, inca de cand am pus manutza pe prima sa carte, „7 zile pentru o eternitate”, in urma cu 2 ani. Am citit’o o singura data pentru ca nu am vrut sa imi dispara gustul placut pe care mi l-a lasat… Am recomandat aici pana si o ecranizare dupa „Si daca e adevarat…” care m-a emotionat mult…All in all, nu se putea sa nu va recomand si ceva ce am citit de curand – „In alta viata”. 🙂
Descrierea de pe coperta cartii suna cam asa:

Incercand sa dezvaluie destinul misterios al unei picturi, Jonathan se va intalni cu Clara. Si unul si celalalt simt ca s-au mai vazut candva. Dar cand? Si unde? La Londra, in urma cu un secol…Versiunea moderna a lui „Romeo si Julieta”, romanul de fata creeaza o poveste plina de suspan, pornind de la o sugestie metempsihotica.

Si acum, critica persoanala :d. Nu ca rezumatul de mai sus nu ar fi corect, dar mi se pare prea simplu si prea succint pentru o carte care inspira atatea, pe diferite planuri.
Asa ca treaba sta in felul urmator. Peter si Jonathan sunt prieteni de cand lumea; primul este o fire foarte colerica, exploziva, nebunatica, iar cel din urma este romantic si atat de linistit, incat parca nu isi gaseste locul in acest secol al vitezei. Ce au in comun cei doi? Prietenia care ii leaga de atata timp si domeniul in care amandoi lucreaza: arta! In timp ce Peter se ocupa de licitatii, expozitii si vanzari, Jonathan este un expert indragostit de operele unui pictor pe nume Vladimir Radskin. El incearca sa elucideze misterul ultimului sau tablou, care a ramas neterminat si care ascunde o ditamai povestea. Partea de investigatie trebuie sa va placa ( adica mi-a atras mie atentia care nu am treaba cu asa ceva :lol:)..Se vede ca Levy s-a informat foarte bine asupra anumitor tehnici de pictura si ca nu a scris cartea asa de mantuiala. Good job!
Partea mai romantica a povestii consta in relatia lui Jonathan si a Clarei. In jurul lor, zic eu, se contureaza ideea principala a romanului: sentimentele adevarate, puternice, nu mor niciodata 🙂 . Cu toate ca soarta nu le-a fost deloc favorabila si factorii externi au actionat urat asupra lor, dupa atatea cautari, pierderi si regasiri, ei au reusit sa fie fericiti in alta viata…Indiferent de cum aratau si de unde veneau, ei s-au recunoscut in orice perioada … Ideea asta m-a emotionat cumplit…
Nu stiu daca sunt de acord cu faptul ca unii critici au spus ca romanul aduce a „Romeo si Julieta”. Poate. Eu spun insa ca seamana mai mult cu finalul filmului „The notebook”; ba chiar mai mult..daca s-ar realiza o ecranizare, cred ca l-ar intrece serios!
„In alta viata” este o carte pe care am citit’o o singura data si atat. Care m-a facut sa visez extrem de frumos in seara in care am terminat-o. Care mi’a daruit o doza zdravana de optimism, intr’o faza in care mi-l pierdusem de mult si nici macar nu stiam 🙂 Levy impleteste armonios romanticul ( atentie, cel nesiropos), cu actiunea, investigatia, drama, dar si umorul. Mai multe nu va spun! Sper ca v-am facut suficient de curiosi incat sa dati o tura la biblioteca/librarie si macar sa rasfoiti un pic paginile cartii. Merita!

La lumina durerii care il gatuia, descoperi ca viata era mai puternica decat arta lui.

-Imi place cerul, spuse ea, orasul e cu totul altfel cand e frumos afara.
-Taica-meu imi zicea ca atunci cand o femeie vorbeste despre vreme, incearca sa evite alte subiecte, ii raspunse Jonathan.
-Iar mama dumnevoastra ce spunea?
-Ca atunci cand se intampla asa ceva, ultimul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa atragi atentia asupra acestui lucru.
-Mama dumnevoastra avea dreptate!

Sa iubeste, sa urasti, inseamna sa-ti fauresti viata in loc sa stai s-o contempli. Sentimentul nu moare niciodata!

Te iubesc, fara sa stiu cum sa ma opresc din a te iubi, fara sa stiu nici cum, nici de ce. Te iubesc asa, pentru ca nu stiu altfel. Unde nu esti tu, nici eu nu mai sunt..

Am iesit si eu cu Habiba la „fotosinteza”, dupa cum spunea Invatatorul intr-un post de-al lui destul de recent. Dap, noi am scos nasucu’ afara cu intarziere intrucat fie am avut problemutze, fie vremea nu a fost chiar pe placul nostru. Dar cum nu ne-am mai vazut de cateva zile bune si cum ne tot straduiam sa iesim la cateva poze de vreo 2-3 saptamani incoace, am zis ca azi e ziua perfecta: soare, cald, vant usor; un maiuetz, niste pantaloni si hai prin zona veche a orasului si pe faleza la pozat!
Imi amintesc ca am citit la Nice un articol despre orase, printre care apare si Constanta, datorita vechimii sale si, langa, o poza foarte onorabila de pe faleza. Mai, cu parere de rau pot spune ca lucrurile nu stau chiar asa 😦 Faimosul cazinou de la malul Marii Negre este efectiv in paragina, nimic altceva decat o casa ideala pentru boschetari. Pacat! Pentru ca interiorul oricat de oribil ar fi, este mai mult decat artistic si am fi vrut sa facem cateva poze inauntru ( poate reusim saptamana viitoare). Stiu ca pare o cladire superba, dar o stiti pe aia cu „daca vrei sa iti placa lucrurile, priveste-le de departe. Daca vrei sa le detesti, apropie-te cat mai mult”. (pentru cei care nu stiu cu ce se mananca a doua poza, esti un carton pus la o fereastra a cazinoului pe care scrie „DACATEVAD IN CAZINO TE INPUSC”)

Cu toate astea, nu ni s-a taiat cheful de poze si am facut cateva reusite. Insa cand am plecat de pe faleza, am vrut sa mai facem cativa pasi prin zona veche; dar potzi?! Ca e tziganu’ la tot pasul! 2 fete singure, aranjate ( bine ca nu aveam tocuri), evident ca trageam de maneca ochiului! Si dati-mi voie sa va spun ca nu e zona mai imputzita in orasul asta decat Tomisul! Cea mai mare concentrare de ciori aici o vetzi gasi ( ma rog, sunt raspanditi pe peste tot actually). Apogeul a fost un tziganush de vreo 10 ani care ne-a urmarit vreo 2 statii 🙂 Eu si Habiba avand experientza cu genul asta de depravatzi, am bagat viteza, am intrat prin magazine, ne-am oprit, am tot incercat sa-l pierdem. Pustiul nimic! Ba chiar s-a oprit la un moment dat, a fluierat ca si cum ar chema pe cineva si atunci ne-am spus ca alea suntem! Ne-am indreptat catre un taxi dar totusi nu am vrut sa ma urc; am tzinut mortzish sa vad ce facea puradelul! In timp ce mergeam catre mashina, il vad cum tragea cu ochiul de dupa o cladire si atunci am zis ca nu-i treaba si i-am spus soferului s-o calce!
Ne-am revenit greu si dupa situatia asta 🙂 arta chiar cere sacrificii, adrenalina si viteza. Chiar ii spuneai Habibei mele astazi ca nu ar mai trebui sa dau nici o proba fizica pt Academie, ca la cate ture am dat si cu ce viteza si la cate poze facuta in graba cu „hai ca vine un grup de 4 tipi dubioshi spre noi”, ar trebui sa fiu admisa fara probleme! Dar ceea ce m-a shocat azi era faptul ca pustiul avea tehnica: se oprea si el, dar nu langa noi, ori mai in fatza ori mai in spate. Mai intra pe undeva, mai cershea ceva…Prost nu era! Din cauza unor oameni de genu’ o sa ajung o rasista convinsa! Daca o sa apara un alt Hitler dispus sa faca un lagar nu cu everi ( asta nu sustzin), ci cu tzigani, si eu voi fi printre primele care voteaza PRO, sa nu va mire 😆




P.S: saru’mana Habiba pentru poze :* sunt nemodificate :”>