Asa incepem noi mereu. Si nu stiu cum de nu ne-am obisnuit pana acum sau cum de nu ne-am gandit ca asa vor sta lucrurile si in privinta mutarii la Bucuresti…
Deci da, ne-am luat-o in barba inca din prima zi, dupa cum urmeaza . Si s-o iau de la capat, cu toate de
taliile povestii. Vedeti voi, apartamentul in care stam noi e destul de vechi. Proprietara a schimbat paturile, a pus parchet si faianta, a facut unele mici schimbari, dar mobila tot din anii 1900 ramane ( noua ne place) si alte alea pe langa, care nu sunt mereu la suprafata. De exemplu, tzevile noastre de la baie: batrane, obosite. A fost suficient ca baiatul care ne-a instalat chiuveta sa scape 2 particule de moloz, ca am si reusit sa inundam vreo 3 vecini. Da, chiar din prima noastra seara aici. Si cam asa ne-am trezit noi, miercuri, pe la ora 19:00, cu administratorul si cu vecinul de la 4 ( intamplator instalator) gramada peste noi. Scandal, probleme, noi speriate. Oamenii examinau situatia; au ajuns la concluzia ca tzevile sunt de inlocuit. Telefoane la proprietara. Si de parca nu ne era de ajuns, nebunul de la 5, un mos alcoolic, intra in casa noastra fara sa bata la usa ( usa era descuiata pt ca eram deja cu alti vecini la noi 😆 ) si incepe sa urle.
Va dati seama de consecintele acestei povesti, nu? Nervi, frica, paranoie si mai mare. Toata noaptea am auzit numai zgomote, am adormit foarte tarziu. Aveam impresia ca cineva forta usa, pentru ca nici butucul nu e prea zdravan. Si pe langa asta, noi nu suntem obisnuite cu zgomot de lift, de gunoi aruncat la ghena pe la 22:00 si nici cu vecini care au TV-ul dat la maxim. Urat tare…
Joia care doar ce a trecut a fost una dintre cele mai urate din viata mea: curatenie, curatenie si iar curatenie! Am frecat toata baia si bucataria, am maturat si aspirat de vreo 2 ori si am scapat de tot praful din casa. Si credeti-ma,a fost destul! Mai ales ca am avut muncitori in casa din cauza panaramelor de tzevi…Evident, a aparut din nou si vecinul de la 5 cu scandalul. Si mama lui de nesimtit, iar n-a batut la usa! Asa ca ne-am luat de el…pai ce-i cu debandada asta?! Ce, intra in casa noastra ca pe tarla lu’ ta’su? 😆 Spre surprinderea noastra, ceva mai tarziu, a revenit ca sa isi ceara scuze. Exact, domnule! Nu te pune cu noi, suntem Desperate…Students! 😆
Deci de-abia vineri am iesit si noi prin oras. La Carturesti, pe Regina Elisabeta, am vizitat si vreo 2 mall-uri :”>. O sa luam la rand toate obiectivele “culturale” de genul . Timp este, bani sa avem! De fapt, ne-am prinde bine si cateva ore in plus, intrucat acasa nu vom avea net decat peste vreo 2 saptamani…Pana atunci, va citesc din Plaza Mall, cu o Cola in fatza. Promit ca nu voi mai lipsi mult din peisaj!
P.S: sunt sigura ca toata povestirea asta ii suna cunoscut DianeiEmma 😆

E ultima data cand va citesc si va scriu din Constanta. Maine la prima ora plec la Bucuresti si voi avea ceva de stat acolo…

E frumos, dar vorba aia, e grele! Si eu inca ma consider destul de norocoasa fatza de altii care sunt in aceeasi situatie cu mine. In primul rand, nu voi fi singura. Le am langa mine pe toate 3, pe Habiba chiar in casa, in pat langa mine :lol:. Pentru ca nu ne-a fost noua suficient sa locuim la 2 minute distanta una de alta si nu ne-au ajuns nici cei 8 ani petrecuti impreuna in aceeasi scoala/liceu. Suri si Blondis vor si si ele prin preajma, deci in concluzie, am in bratele cui sa alerg daca vreau sa plang, in spatele cui sa ma ascund daca mi-e teama si cu cine sa petrec si sa rad daca sunt fericita. Mai mult de atat nici nu pot sa imi doresc, indiferent daca sunt la mare sau la capitala, in sectorul 1 sau 6; Bucurestiul e mare, prietenia e imensa.
In al doilea rand, as fi ipocrita daca as spune ca o sa ma prapadesc de dorul de casa…nu are rost sa scriu aici informatii de jurnal ( pe care oricum nu il tin), dar eu nu las mai nimic in urma. Recunosc doar ca imi va lipsi enorm Constanta, locurile in care obisnuiam sa merg, casa si camera mea, tabieturile mele. Incerc sa ma consolez cu gandul ca ma voi acomoda imediat cu noua mea viata de studenta si cu faptul ca voi veni acasa de Craciun ( deci da, de anul asta o sa am si eu dreptul sa ma plang de frigul si de asteptarea din gara :lol:).
In al treilea rand, mie imi place Bucurestiul, mai frate! Stiu ca altii il detesta, nu il suporta…dar pe mine ma fascineaza! Stiu ca nu voi fi la fel de indragostita de un posibil cutremur care ar putea avea loc acolo sau de tot felul de manifestatii din cauza crizei. Trec peste minusuri, in speranta ca vor fi si mai multe plusuri decat imi imaginez eu.
Si in ultimul rand, voi avea propria mea casutza! 🙂 Fitze ar spune altii care au preferat caminul, confort si intimitate as spune eu. Vorba Habibei mele: dupa o zi friguroasa si obositoare, dupa ce ma intorc de la cursuri sau de la job si ma intalnesc cu un cunoscut in piata; daca ma intreaba ce fac, vreau sa raspund „Ma duc ACASA, imi fac ceva bun de mancare, imi pregatesc o baitza fierbinte si ma bag in pat cu o cana cu ceai fierbinte, pentru ca maine ma astepta o zi la fel de grea!”. Ma sperie varianta cu „Dupa shopping, ma duc la camin”. God, imi suna atat de glaciar… evident, e doar parerea mea! Stiu ca unii chiar isi doresc sa stea acolo. Doar ca eu ma vad facand curat in casa mea, invatand in casa mea, stand cu colegele de apartament in casa mea, dand petreceri in casa mea, suferind in casa mea, etc. Ati prins voi ideea…
Deci da, Ciocolatica isi ia zborul. Desi s-ar putea sa se prabuseasca de N ori pana la Bucuresti, din cauza bagajelor :lol:. Nu m-am jenat cu ele, sa stiti! Si pentru ca va mai dura ceva pana ma voi instala de tot, va spun ca e posibil sa reapar prin peisaj de-abia in weekend sau saptamana viitoare. Vor mai aparea 2 articole zilele viitoare, multumita mamei Grapefruits, care m-a invatat cum sa le programez. Asta asaaa, ca sa nu uitati de mine. Cu putin noroc, poate nimeresc si un internet cafe prin Militari :lol:. Tineti-mi pumnii, voi avea nevoie zilele astea!

Mama imi tot spune de cateva luni incoace, de cand existenta mea a inceput sa se complice din cauza inevitabilului proces de maturizare care implica si plecarea de acasa si „statu’ pe propriile picioare”, ca noi, scorpioancele, nu reusim niciodata ceva important din prima. Si cand dam gres, nu trebuie sa ne consumam prea tare; dimpotriva, sa ne ambitionam, sa trecem peste, pentru ca a doua oara ne va iesi totul mai mult decat perfect!
Eu nu voi putea niciodata sa accept asa ceva, chiar daca, recunosc, destinul imi arata ca situatia e cum e si ca nu sta el in loc de incapatanarea mea :). De ce? Pentru ca ieri am dat o fuga cu Habiba in Bucuresti ca sa ne vedem viitoarea casutza, in care speram sa locuim vreo 3 anisori impreuna ( detalii despre asta va povestesc altadata, i promise 😀 ). Da bani pe drum, pleaca de dimineatza de la prima ora, doar ca proprietara sa se dovedeasca a fi o femeie cam aeriana, care a uitat cheile de la apartament. Si nu oriunde, ci la tzara! Noi deja eram nervoase, ne inchipuiam ca batusem drumul degeaba. Si Habiba ca Habiba, ea se poate controla si reactiona destul de fairplay, in schimb eu faceam spume. Cu chiu cu vai am reusit sa trec peste cand proprietara ne’a spus ca mai lasase o cheie de la apartament la o vecina, care din pacate nu era acasa, dar care trebuie sa soseasca. Asa ca ne’a propus sa mergem pana la ea acasa, sa mancam ceva, sa ne respiram o ora sau doua si apoi sa revenim. Am apreciat asta. Doamna respectiva ne’a urcat intr’un taxi si am mers vreo jumate de ora pana casa dansei. Si aici ne’am calmat toate, mai ales eu, care aveam mai nevoie…Cum se poate calma o scorpie? Ohooo, nici ca v’ar fi trecut prin cap!
Am mancat ieri cele mai bune rulouri cu sunca presata si branzica cu marar. Au fost atat de delicioase, incat promit ca de indata ce imi voi aminti reteta exacta, am s’o scriu si aici. Aviz domnisoarelor care nu se pricep la bucatareala: rulourile sunt extrem de usor de facut! Rulourile astea, ditamai bucata de pizza si frigaruile pe care le-am mancat, plus inghetata ca desert, m’au linistit enorm! Pe langa mancarea foarte reusita, doamna asta detinea ca animalutz de casa un pisoi de rasa in varsta de vreo 12 ani, foarte bland, mare si pufos. Am tabarat cu Habiba pe el, l-am mangaiat, l-am alintat si recunosc, a avut un efect absolut terapeutic asupra noastra. Adica ne’am calmat si mai tare. Si da, reactia noastra a fost ceva asemanator cu ce descrie Cami aici :lol:. Si pentru ca am fost fete cuminti si nu am facut scandal,
Doamne Doamne ne’a ajutat sa fie vecina acasa si am reusit sa vedem si apartamentul! ( da, din a doua incercare deci :-L ).
Deci fete si baieti, data viitoare cand va gafati si aveti de’a face cu o persoana care nu tolereaza mai nimic, puneti-i o pisica pufoasa in brate si indopati’o cu rulouri, pizza si ceva dulce. Efectul este garantat! Linistea si pacea sufleteasca a unora trece prin stomac, sa stiti! 🙂

Gata, gata, am venit si promit ca nu mai plec decat in toamna cand ma voi muta in Bucuresti, pentru ca sunt studenta la SNSPA, baby! b-) 😆 Ma bucur enorm ca nu m-ati parasit zilele astea, am citit toate mesajele voastre de incurajare si va multumesc mult pentru toate cuvintele frumoase de incurajare…se pare ca mi-au purtat noroc :D. Si acum, ca sa nu va mai fierb, incep sa va torn tot.
Ma, frumos Bucurestiul. Cu multe locuri intresante, pe placul meu. Doar ca am vazut si eu de-abia saptamana asta ce inseamna faimoasa aglomeratie bucuresteana. De-asta dupa cateva experiente cu 783-ul, m-am intors fericita la metroul meu, care initial ma speria grav, dar despre care am realizat ca e o binecuvantare pentru toti cei care trebuie sa ajunga la serviciu si la facultate.
Sooo, am stat intr-un apartament frumos, racoros al unei prietene. Sedea noastra ar fi fost chiar foarte placuta daca nu ar fi fost insotita de examene :(. Si cea mai groaznica zi a fost duminica…La 7 fara ceva am fost la SNSPA, sa dau examenul de admitere. Multa lume…si erau doar elevii care dadeau examene la psihologie, filosofie si economie. Cei care dadeau la romana erau vreo 300 si dadeau proba in alta locatie. Facultatea in sine mi-a placut foarte mult: curata, eleganta, zona buna. Profii par a fi foarte de treaba iar studentii din anii mai mari ne-au condus la sali si nu ne-au lasat sa ne pierdem prin cladire ca prostii, asa cum s-ar fi intamplat in alte parti. Pe scurt, organizare buna. Examenul a constat in 3 subiecte alese pe loc, in fatza noastra din cele 100 propuse. Si situatia statea cam asa: inainte sa plec, din cele 100, eu stiam foarte bine 85 din ele. Dar de celelalte 15 recunosc, nu prea aveam idee. M-am gandit ca nu sunt sanse sa imi pice exact ce nu stiu, dar, in paranoia mea de scorpioanca, cu o zi inainte de plecare, mi-am scos de pe net si restul subiectelor si le-am citit de cateva ori ca sa fiu eu sigura ca am parcurs tot. Duminica, STUPOARE: exact 3 din subiectele pe care le facusem cu cateva zile inainte! Si da-i si scrie, Dano, cat iti amintesti din fiecare si incearca sa structurezi ideile cat mai bine, ca sa fie eseul bine elaborat :lol:.
Imediat dupa ce am iesit de la filosofie, la ora 11, am pornit sa ma inscriu la Academie. In timpul asta, imi tot dadeam telefoane cu a mea surioara, care ma tzinea la curent cu ce era pe acolo. Raport situatie: perioada de depunere a dosarelor era intre 8-13, Suri era acolo de la 8 dimineatza, si pe langa ea, coada se intindea pe vreo 3 strazi ( in jur de 3000 de candidati adica ). Mi se urcase la cap… 783 a intarziat juma de ora si am mai facut inca o ora pana la Politie.Acolo, puhoi de lume. Multi ( parinti banuiesc) cu seminte si bere, de parca venisera la gratar, iar odraslele lor se inghesuiau buluc in fatza portilor. Jurnalistul de la Antena 1 m-a gasit exact pe mine dintr’o mare de oameni si prima sa intrebare a fost „E imbulzeala?”. Nu, frate!!! Asa ne place noua sa stam, mai inghesuiti, cand afara sunt 35 de grade! Si mi-a fost sila de politie… am terminat foarte repede tot ( desi pt mine orele alea au trecut ca dracu’) si ma bucur ca nu am avut sansa sa intru. Nu am avut nici pregatirea necesara si nici vointa sau suflet pt asa ceva. Nu as fi putut sa ma trezesc zilnic la ora 6, sa dau ture de teren ca nebuna, sa faca nu stiu cine instructie cu mine. Nu, nu eu… succes celor care urmeaza sa intre, sper sa stie in ce s-au bagat!
Da, au fost cateva zile foarte dificile si obositoare de pe urma carora m-am ales cu dureri de picioare, de cap, de burta si cu nelipsitul bot umflat :lol:. Am avut emotii mari, dar au trecut. Ieri cand am depus dosarul de inscriere la SNSPA, nu mi-a venit sa cred ca asta fusese tot: o cerere completata, o taxa achitata, cateva semnaturi si gata. Am fost si sunt cea mai fericita. Pentru orgoliul meu, astept acum si rezultatele de la limbi moderne aplicate, desi am intrat deja la Comunicare si PR. Si sunt mandra de mine si de facultatea mea! Iar pentru cei care isi doresc la anul sa dea la Academie: nu datzi decat daca sunteti foarte siguri ca asta vreti si decat daca va doriti voi din tot sufletul; altfel, n-o sa mearga si va veti chinui degeaba. Pentru cei care dati la SNSPA: nu dati filosofie :lol:. E frumoasa, dar nu e materie nici de examen, nici de bac. Dati limba romana sau economie. E mai bine :D.
Acum incep si eu sa ma bucur de vacanta. O sa incep sa merg la plaja ( si da, mi se cam rupe de radiatii), sa ies prin oras, sa lenevesc, sa stau 3 ore cu cafeaua in fatza, sa scriu mai des pe blog si sa vad ce mai faceti si voi, pentru ca am ramas in urma cu tot 😦 timp de mai bine de o luna, am fost pe alta lume. Dar promit ca ma voi pune la curent in cateva zile :*. In fond, nu am nimic altceva de facut. Daca sunt bine? SUNT BINE!

Acum juma de ora am auzit inca o ineptie de proportii, dar voi incerca sa’mi curatz limbajul si s’o numesc simplu, o exagerare de situatie.
Chiriasii mamei mele care stau intr’un apartament din Faleza Nord au un caine foarte frumos. Nu stiu exact rasa, este un patruped de talie medie, foarte energic si dragalas. Pe de alta parte, bipezii pensionarii din blocul cu pricina ( adica vecinii chiriasilor) nu inghit deloc acest caine. Ei spun ca face multa galagie, mult zgomot, CA LATRA! Da’ ce vretzi, domne?! Sa miaune?!
Ideea este ca oamenii sunt foarte hotaratzi sa faca reclamatie la politie din cauza proprietarului care are un caine care…latra. Si ca sa nu se opreasca aici, vor s’o reclame si pe chiriasha ( sotia ), intrucat dimineatza cand pleaca la serviciu si seara cand se intoarce, poarta tocuri si „tropaie” pe hol.
Nu stiu, recunosc ca e foarte enervant sa stai la 3 si la etajul 4 sa latre mereu un caine. Dar ma gandesc ca un om normal nu sta in casa 24 din 24. As fi fost de acord cu reclamatia daca persoanele nemultumite ar fi fost muncitori sau angajatzi, care dupa 10 ore de lucru, vor sa stea linistiti acasa la ei, fara sa auda tot felul de zgomote. Dar victimele acestor sunete sunt 80% pensionari…daca le’ash spune ” get a life!”, credetzi ca ar fi lipsa de respect?!
Adica, numai niste oameni care nu au ce face stiu ca „duduia aia de la 4 coboara dimineatza pe la 7:50 cu tocuri si uite asa face: toca’toca’toca’toca! Si s’o vezi pe la 16:00 cand se intoarce!”.
Serios, oameni buni…:) ce or sa le spuna batraneii astia politistilor?! Sa il roage pe proprietar sa isi dea cainele mai incet?! 😆