Obisnuiesc sa scriu cate un bilant la fiecare final de luna sau/si de anotimp. Mai mult pentru ca imi place sa vad cum arata noutatile din viata mea sub forma de cuvinte. Imi place sa cred ca totul evolueaza, dar nu e mereu asa.
Am suferit luna aceasta cea mai mare dezamagire de pana acum. Din fericire nu este legata strict de persoana mea… mie nu imi place sa nu pic bine in ochii mei. Nu vreau sa detaliez pentru ca o sa aud din partea unora si a altora ca iar m-am apucat de scris in jurnal. Desi pot sa jur ca nu mi s-a intamplat doar mie…Am invatat si eu ca prieteniile se distrug. Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind, stiu. Si da frate, chiar si alea de 5, 10, 14 ani. Se duc dracului atat de usor…in 5, 10, 14 zile. Intr-o luna sunt deja incinerate arhive intregi de amintiri…Poate voi stiti mai bine decat mine si poate sunt penibila pentru ca nu vin cu nimic nou sub soare. Dar e prima data cand sufar dupa asa ceva. Prima data mereu doare, indiferent despre ce e vorba – asa imi spunea un fost prieten.
Chiar acum imi vin in minte mai multe citate despre prietenie. La toate le gasesc cate un „dar”, caci imi pare ca au exceptii. Multe nici nu mi se par pe bune. Mi se pare un fake ceea ce credeam, sustineam, strigam sus si tare acum cateva luni. Scria Grapefruits acum ceva timp ceva al naibii de interesant peste care am dat exact acum 10 minute…„Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui” ( Mark Twain) DAR „vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare dinaintea unui mormant nu mai are nici un sens!” (Jorge L.Borges). Mda, speechless…
Asta nu e un articol in care ma plang. Au mai scris si altii despre dezamagiri, despre prieteni pierduti etc. Si nu vreau sa se creada ca Bucurestiul distruge relatii, ca este un monstru social. Mai le si incheaga. Dar cred ca rolul sau cel mai important este de a le testa. Nu e vina orasului ca oamenii mai pica, ca sentimentele mai mor. Macar sa se odihneasca in pace…

Ce pot spune…A venit si ultima zi de vara…Doamne, acum 3 luni nici nu stiam unde voi fi si ce voi face…cum e viata asta…:) Reciteam ce am scris aici, pe 1 iunie si nu ma indur sa deschid arhiva acestui anotimp. Sa-mi trag doua palme daca am curaj! Mi’e ca o sa am impresia ca am trecut prin prea multe si ca o sa ma umfle plansul.
Stiti ca de obicei, cand se lasa cortina, eu mai fac un bilantz. De data asta nu ma simt in stare. Zic doar ca a fost greu greu greu, dar si frumos. Si sincer, stiu ca greul incepe de-abia din toamna, stiu ca va fi mai rece, mai strain totul…dar eu sper ca lumea sa nu fie chiar atat de rea pe cat se spune si eu atat de ghinionista pe cat ma stiu :).
La final de vara am primit niste premii care ma indulcesc un pic in perioada asta. Ma bucur ca Nice si Dragos se gandesc mereu la mine si ma flateaza faptul ca Twisted Chocolate ma pune cap de lista si la cadouri, si la lepse. Imi cer scuze ca am vazut tarziu premiul acordat si de Cami si sper sa ma ierte :*. De data asta, nu am sa mai nominalizez persoanele care primesc acest desert. Pentru ca trece luna august, trec zilele calduroase si toata lumea trebuie sa intre cu ceva frumos in noul anotimp. Asa ca, bloggeri sau simpli cititori, poftiti de serviti cateva prajiturele! Meritati pe deplin!


Imi cer scuze fetelor, dar am sa trec si peste partea cu „10 lucruri care imi plac”. Sigur am mai scris asta pe undeva, dar rabdarea este o virtute pe care eu nu am, deci…articolul acela va ramane un mister pana cand un curios il va cauta :). In schimb, mi s-a parut interesanta o leapsa de la Twisted Chocolate, peste care nu pot trece cu vederea. Ce am in minte acum? Dar voi ce aveti? Doritorii sa ia tastatura in brate si sa ii dea drumu’!
Lasagna si Mousse de ciocolata – mi le pregateste mami cand vrea sa ma rasfete. Si ii iese de fiecare data! Ma bucur atat de tare in unele momente ca nu sunt o pitzi care tine la fiecare gram al ei… de sambata incoace, functionez numai pe baza acestor doua preparate :”>.
Diminetzi de vara/de toamna – le ador! apa rece ca gheatza sau ceaiutz cald, in functie de perioada. Trec unele, vin altele…
Bucuresti – ma asteapta si il astept! Sunt dornica sa cunosc, sa invatz, sa umblu, sa vad. Odata ajunsa acolo, o sa va povestesc si mai multe si o sa va dau si mai multe poze de criticat! 🙂
Vise – am mai multe decat oricand. Ah da! Si planuri, si asteptari…din toate punctele de vedere! Trag aer in piept si o sa vi le povestesc pe toate la momentul potrivit.
„Siento que te conozco ase tiempo” – o ascult acum. Am melodia asta de acum 6 ani si am regasit’o recent. E pe repeat, inchid ochii si ma gandesc.

P.S: petreceti aceasta ultima de vara cat mai frumos! incercati sa nu stati tristi si sa faceti ce va place! Ca sa avem ce povesti in zilele grele de iarna, cand o sa stam inzapeziti in case.

Furata de la Loryloo, merge la tot blogroll’ul :D.

Daca eram un anotimp, as fi fost oricare ( toate au frumusetea lor).
Daca eram o luna, as fi fost noiembrie.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost joi.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineatza ( cu tot cu cafeaua ei).
Daca eram un animal marin, as fi fost o stelutza de mare.
Daca eram o virtute, as fi fost ambitia .
Daca eram o planeta, as fi fost Venus.
Daca eram un lichid, as fi fost Coca Cola ( cu toate calitatile si defectele bauturii respective :lol:).
Daca eram o piatra, as fi fost jad.
Daca eram un metal, as fi fost aur alb.
Daca eram o pasare, as fi fost acvila.
Daca eram o planta, as fi fost o zambila mov.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost furtuna.
Daca eram un instrument, as fi fost chitara.
Daca eram un sunet, as fi fost un tzipat ( de durere, de tristete, de fericire, de..placere).
Daca eram un cantec, as fi fost „I don’t wanna miss a thing” – Aerosmith.
Daca eram un film, as fi fost „Mean Girls” ( cu sigurantza!) .
Daca eram un serial, as fi fost „Desperate housewives” sau chiar si „CSI – New York”.
Daca eram un oras, as fi fost Paris.
Daca eram un gust, as fi fost un dulce intepator, o aroma deee…sampanie.
Daca eram o aroma, as fi fost ciocolata.
Daca eram o culoare, as fi fost crem (desi merg mai mult pe non-culori).
Daca eram un material, as fi fost dantela uneori, dar si piele cateodata.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost buze ( fara doar si poate :lol:).
Daca eram un drog, as fi fost Ecstasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost un medalion cu numele meu.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambet insotit de un falfait din gene.
Daca eram o materie, as fi fost filosofie.
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Mica Sirena.
Daca eram o forma, as fi fost o forma in spatiu.
Daca eram un numar, as fi fost 12.
Daca eram o masina, as fi fost – …ceva negru si sport ( ooh doamne, nu ma princep deloc la masini).
Daca eram o haina, as fi fost o pereche de blugi.

Stiti cat de dor imi era de primavara…? De culorii vii prin parc, de haine subtziri, de iesiri dupa-amiaza..? Evident ca inca nu le-a venit vremea, dar sunt aaatatiiiica de aproape 😀 Si parca nici nu mai conteaza bacul, admiterea si alte ofuri, parca deja s-au mai dus din probleme, parca si afara e mai cald, parca si eu sunt mai frumoasa (pe interior).
Nu sunt genu’ care sa ofere martzishoare, deci nu am nici pretentzia sa primesc. Evident, prietenele si colegele apropiate nu au scapat 🙂 restul nu ar aprecia bucata asta de plastic legata cu o atza alb-roshie. Am primit si ghiocei si am un pahar plin pe birou si imi place sa ii ating asa usor cu varful degetelor si apoi sa astept sa clincane…si maine am de gand sa imi iau un buchetzel de zambile ca sa imi miroasa a primavara in toaaata camera…
In prima zi din martie, de 3 ani incoace, am iesit mereu la poze cu Habiba. Dar cum ea a fost ocupata anul asta, am luat-o pe Blondis si am mers la un photo shootin’ 😀 .Am vrut sa fac un fel de experiment si m-am gandit sa va arat si voua ce inseamna aceeasi persoana, in acelasi loc, in 3 ani atat de diferiti . In prima poza eram recent iesita dintr’o relatie si aveam 16 anishori….cred ca se vedea pe fatza mea ca dupa ce plansesem atat, era o adevarata bucurie sa vad primavara in fatza ochilor.In a doua poza aveam 17 ani, si cu toate ca povestea se terminase de 2 luni, eu inca nu ma trezisem…era mai tragic faptul ca incetasem sa mai plang, dar semnele imi ramasesera pe fatza.Si iata-ma si la 18 anishori, zambitoare si parca deja trecuta prin viatza 😆 glumesc, niciodata nu e destul. Doar ca sunt deja calita de unul si de altul si am invatzat sa zambesc indiferent cat de multe lacrimi bat la poarta…



Va doresc o primavara cat mai frumoasa si cu multi fluturashi in stomac, daca tot e anotimpul lor 😀 Si daca tot sunt fana Vama Veche, o sa va las si eu un martzishor muzical…