Mama imi tot spune de cateva luni incoace, de cand existenta mea a inceput sa se complice din cauza inevitabilului proces de maturizare care implica si plecarea de acasa si „statu’ pe propriile picioare”, ca noi, scorpioancele, nu reusim niciodata ceva important din prima. Si cand dam gres, nu trebuie sa ne consumam prea tare; dimpotriva, sa ne ambitionam, sa trecem peste, pentru ca a doua oara ne va iesi totul mai mult decat perfect!
Eu nu voi putea niciodata sa accept asa ceva, chiar daca, recunosc, destinul imi arata ca situatia e cum e si ca nu sta el in loc de incapatanarea mea :). De ce? Pentru ca ieri am dat o fuga cu Habiba in Bucuresti ca sa ne vedem viitoarea casutza, in care speram sa locuim vreo 3 anisori impreuna ( detalii despre asta va povestesc altadata, i promise 😀 ). Da bani pe drum, pleaca de dimineatza de la prima ora, doar ca proprietara sa se dovedeasca a fi o femeie cam aeriana, care a uitat cheile de la apartament. Si nu oriunde, ci la tzara! Noi deja eram nervoase, ne inchipuiam ca batusem drumul degeaba. Si Habiba ca Habiba, ea se poate controla si reactiona destul de fairplay, in schimb eu faceam spume. Cu chiu cu vai am reusit sa trec peste cand proprietara ne’a spus ca mai lasase o cheie de la apartament la o vecina, care din pacate nu era acasa, dar care trebuie sa soseasca. Asa ca ne’a propus sa mergem pana la ea acasa, sa mancam ceva, sa ne respiram o ora sau doua si apoi sa revenim. Am apreciat asta. Doamna respectiva ne’a urcat intr’un taxi si am mers vreo jumate de ora pana casa dansei. Si aici ne’am calmat toate, mai ales eu, care aveam mai nevoie…Cum se poate calma o scorpie? Ohooo, nici ca v’ar fi trecut prin cap!
Am mancat ieri cele mai bune rulouri cu sunca presata si branzica cu marar. Au fost atat de delicioase, incat promit ca de indata ce imi voi aminti reteta exacta, am s’o scriu si aici. Aviz domnisoarelor care nu se pricep la bucatareala: rulourile sunt extrem de usor de facut! Rulourile astea, ditamai bucata de pizza si frigaruile pe care le-am mancat, plus inghetata ca desert, m’au linistit enorm! Pe langa mancarea foarte reusita, doamna asta detinea ca animalutz de casa un pisoi de rasa in varsta de vreo 12 ani, foarte bland, mare si pufos. Am tabarat cu Habiba pe el, l-am mangaiat, l-am alintat si recunosc, a avut un efect absolut terapeutic asupra noastra. Adica ne’am calmat si mai tare. Si da, reactia noastra a fost ceva asemanator cu ce descrie Cami aici :lol:. Si pentru ca am fost fete cuminti si nu am facut scandal,
Doamne Doamne ne’a ajutat sa fie vecina acasa si am reusit sa vedem si apartamentul! ( da, din a doua incercare deci :-L ).
Deci fete si baieti, data viitoare cand va gafati si aveti de’a face cu o persoana care nu tolereaza mai nimic, puneti-i o pisica pufoasa in brate si indopati’o cu rulouri, pizza si ceva dulce. Efectul este garantat! Linistea si pacea sufleteasca a unora trece prin stomac, sa stiti! 🙂

Reclame

Yeah, yeah, dupa o saptamana de absenta, am revenit in peisaj 😀 Ma intrebase Alinutza daca bacul m-a mancat :”> ei bine, sunt intreaga, teafara si cu un birtai pietroiu’ luat de pe inima. Am avut niste zile oribile, niste dureri de cap si mai si…ca sa nu mai vorbesc de emotii. Au trecut toate. Acum astept rezultatele. Dar sincer, nu prea ma intereseaza cat iau; am realizat tarziu ca media de la bac nu’mi foloseste deloc la admitere.
Cum sunt totusi cam obosita si saptamana de emotii nu s’a terminat oficial, o sa va povestesc de’abia maine pe seara despre tot bacul. Momentan m-am gandit sa onorez o leapsa primita acum o saptamana de la Nice si Un nou sens.Ar fi fost mai bine daca as fi raspuns acestor intrebari in primele zile ale blogului meu, dar nu e tarziu nici acum. Daca m-ati uitat, va amintesc cu ce se mananca Choco Follie :D:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai?

Choco, mandra posesoare a varstei de 18 ani, in floarea vietii si a nebuniei :lol:. Imi plac zilele de joi, lunile noiembrie si mai, diminetzile cu cafea si soare, viata la oras, ciocolata, Cola, cartile si iubirea :).

2. Ai porecle? Care?
Neah, nu va asteptati la ceva funny. Doar simple apelative pe care le aud in anumite situatii…Satana, Habiba, Elf, Spiri 😀

3. O melodie trista, una perfecta şi 3 care îti plac muuult (una e suficient) :
Ar fi mai multe, sincer..am un intreg repertoriu de miorlaiala :”>.

Melodie trista: (mi-au dat lacrimile si cand am postat’o :-< )

Melodie perfecta: (pentru momentele frumoase, perfecte…si imaginile imi plac foarte mult)


Melodie care imi place mult:
( Vama e Vama 🙂 )

4. Ai animal de casa? Care?
Nu mai am, am ramas fara toamna trecuta 😦 nu stiu daca sunt pregatita sa imi indrept atentia si dragalasenia catre alt animalutz pufos/panos/solzos.

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?
Oooh, dar deja am. Unul din rolurile din „Neveste disperate” mi s’ar potrivi perfect :lol:.

6. Primul citat care iti vine în minte. Nu trisa, fara Google!
„Despre ceea ce nu se poate vorbi, e mai bine sa se taca” ( Wittgenstein). Si jur ca nu am trisat, mi-a picat la bac vineri :lol:.

7. Desenul animat preferat din copilarie.
Pai au fost cam multe..momentan imi amintesc de Sailor Moon, de Tom si Jerry, de „King Lion”, de Mica Sirena, 101 dalmatieni 😀 Da, am avut o copilarie fericita.

8. Iti place înghetata?
E retorica?

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
Eu sunt foarte multumita de prenumele meu :-?. Iar numele complet suna foarte frumos, spun eu ( nu am totusi de gand sa’l scriu). Adica, mi se pare ca are asaaa, o rezonanta deosebita :D. Dar totusi, daca as avea alte nume ( timpul nu-i pierdut, o sa ma „razbun” pe viitoarele mele fiice), mi-ar placea mult: Giada, Eva, Ingrid, Chloe.

10. Zi-mi un banc!
Bancurile nu sunt chiar punctele mele forte. Daca vreti sa cititi ceva haios, poftiti de facetzi o vizita pe la colegutzele mele – Alinutza si Rox., in mod sigur gasiti cateva ceva.

Am primit acum cateva zile o leapsa de la Loryloo
. Si m-am gandit ca ar fi timpul sa scriu 2-3 chestiutze despre animalutzele mele de casa.
Uooof, long story 🙂 I’m a pet lover…si mai ales cand eram mica, dormeam in pat cu pisicile si hraneam orice caine vagabond. Dar cu trecerea anilor mi-a cam pierit entuziasmul…Ma atasez repede de oameni, deci inchipuitzi-va in ce hal pot sa ajung sa iubesc un animalutz. Si cum pana pe la 9 ani am stat la casa, m-am pricopsit cu o pisica dungata si grasa, pe care am botezat-o Mili ( de la Milagros din „Inger Salbatic”) si cu o iepuroaica alba cu ochii rosii, cadou de la mama, pe care am numit-o Andre ( nu trebuie sa fii geniu ca sa iti dai seama ce fan inrait eram 😆 ). Am iubit animalutzele astea doua ca pe ochii din cap, imi era drag de ele cand le vedeam ca se jucau impreuna si eu intre ele. Dar cand m-am mutat la bloc, cu toata valva aia, mi-am pierdut pisica…si la putzin timp, iepurica mea a fost mutata la tzara, unde dupa cateva luni a disparut din peisaj…

Pentru ca am suferit mult, la 11 ani ai mei mi-au luat un perush verde cu galben, cadou de ziua mea. Si pentru ca la vremea aia citeam eu I.L Caragiale, l-am botezat Coco 😀 l-am crescut exact asa cum era de asteptat: cu multa iubire, caldura si pufosenie. L-am domesticit in asa hal incat ma pupa, se juca in parul meu, se baga in farfuria mea de mancare… avea o personalitate foarte aparte pentru un pasaroi asa micutz. Si Coco a trecut prin multe…o data a facut un atac cerebral si l-am dus la medic si s-a intors decolorat si cu amnezie 😦 dar dupa cateva luni, si-a reamintit de mine si de ai mei. Vara, intotdeauna, se irita pe gherutze si ii dadeam cu creme speciale…pana cand viatza l-a casapit, si dupa aproape 7 ani, s-a dus…toamna trecuta, la inceputul lunii septembrie, incepuse sa boleasca rau si a inchis ochishorii in mana lu’ tati…era un ghemotoc :-<..
Am fost foarte deprimata in perioada aia si totusi am trecut usor peste, am avut pe cineva special alaturi care m-a facut sa zambesc. Cu toate ca multe persoane apropiate mi-au batut apropouri la un nou animalutz de casa, am refuzat…Pentru ce iar ditamai investitzia de sentimente si un sfarsit de genul dupa…? Cu toate astea, daca voi sta la Bucuresti cu fetele, o sa am nevoie de un papuc de casa pufos si mieunator care sa ma astepte pe canapea in zile ploioase de tristetze sau de iubire torida…

P.S: clipul asta este pentru post'ul anterior, sa ii spunem un fel de partea a 2-a a "5 serii a cate 20?!" 🙂 de fapt, asta e urmarea! Aveti rabdare si vizionatzi pana la capat, va garantez ca la final o sa vi se para taaare cunoscuta situatia! I mean, cine nu face febra musculara? 😆