Privind inapoi catre septembrie am constatat ca s-au terminat multe povesti. Evident, sfarsiturile aduc lacrimi. Ai impresia ca ramai singur, ca se prabusesc sentimente zidite de ani de zile in sufletul tau..si asta in doar cateva zile. Dar privind inainte, parca nu mai doare atat de tare cum eram obisnuita. Ori nu mai simt eu, ori inimioara mea a invatat sa cante „vesnica pomenire!”. Chiar si asa, astazi totul se leaga de tine, dar parca nimic de noi doi. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar nu cred ca le vom mai bea vreodata impreuna…poate doar daca destinul ar fi chiar nesimtit!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca m-am lamentat prea mult, ca sunt mai puternica decat ma asteptam. Ori nu mai sunt eu, ori, culmea, chiar am invatat din greselile mele. Si asta chiar ar fi o premiera! Dar privind inainte, stiu ca am atatea de vazut, de auzit si de simtit, incat ma incearca un sentiment de curiozitate dar si de panica. Ambele sunt trecatoare. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca de-acum incolo, cel putin pentru cateva luni, le voi bea fara zahar. E bine sa nu incercam sa indulcim chiar totul!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca sunt hotarata sa fiu fericita cu orice pret; nu spun ca as fi fost trista pana acum, dar…intelegeti voi ce vreti sa spun. Ori nu mai sunt eu, ori chiar am invatat ca daca tot mi se ofera sansa de a incepe intr-un fel sau altul o viata noua, trebuie sa profit de ea. Dar privind inainte, stiu ca fericirea nu ma lovi pe trecerea de pietoni. Eventual ma va baga in coma de durere inainte sa mi se arate. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca a sosit vremea sa le beau cu o alta atitudine si cu altcineva langa mine!

P.S: e joi!!!! 🙂

Doctore, simt ceva mortal
Aici in regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti,
Am vorbit cu oameni si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore.
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Marin Sorescu„BOALA”

…si eu la fel! Pentru ca asa m-a crescut!

O iubesc pe mami pentru ca s-a chinuit vreo 7 ani sa ma aiba si eu cred ca asta deja inseamna enorm…
O iubesc pe mami pentru ca desi am invatat pe parcurs, nu m-a lasat si nu m-a obligat niciodata sa fac curat in toata casa sau sa bucataresc. Nu m-a trimis niciodata singura la piatza si nici sa duc gunoiul 🙂 cu toate ca ma descurc, a mers pe principiul „lasa, ca o sa faca destule cand o fi la casa ei”…si atunci eu o sa pot afirma pe bune ca nicaieri viatza nu e ca la mama acasa…
O iubesc pe mami pentru ca m-a crescut bine, pentru ca m-a rasfatzat atat cat i-a permis situatia financiara. Pentru ca datorita ei sunt ceea ce sunt acum si ceea ce sper ca voi fi mai departe.
O iubesc pe mami pentru ca ma doftoriceste mereu cum stie ea, cu ceaiuri, cu pastile, cu masaje sau cu tot felul de descantece de deochi. A umblat cu mine pe la toti doctorii posibili si imposibili de fiecare data cand am fost bolnavioara sau am patit cate ceva ( si nu rare au fost datzile alea).
O iubesc pe mami pentru ca uneori are mai multe emotii decat mine. Pentru ca a stat in fata scolii de fiecare data cand am avut cate un examen important gen capacitate si presimt ca va face la fel si la bacalaureat si admitere :). Si pentru ca nu a lasat sa treaca nerasplatita orice reusita de-a mea…
O iubesc pe mami pentru ca e o zapacita, pentru ca ma face sa rad si stie sa faca atmosfera. Pentru ca uneori se mai ia in gluma la tranta cu tata si se crede shefa. Pentru ca e in stare sa mascareasca pe oricine. Tata ii spune „Bufonul familiei”; dar cred ca de-asta o iubeste si el.
O iubesc pe mami pentru ca nu mi-a interzis niciodata sa ies sau sa vorbesc cu vreun baiat, chiar daca pe unii nu i-a placut. In general, m-a lasat de capu’ meu atat cat a trebuit sa nu fiu un copil crescut in casa dar nici o panarama consacrata la 18 ani.
O iubesc pe mami pentru ca imi face toate poftele si pentru ca mereu se chinuie sa ma ajute in orice, chiar daca uneori nu e sigura ca e bine sau ca ii convine; dar se straduieste sa am si sa fiu asa cum vreau eu.
O iubesc pe mami dintr’un milion de motive si mi-e foarte dor de ea; in urmatoarele saptamani va fi un fel de mamica pentru verishorul meu din Italia care s-a nascut acum 7 zile. Sper sa nu se invete cu ea, pentru ca o vreau inapoi numai pentru mine, macar pentru inca 5-6 luni, inainte de a ma muta la Bucuresti…Si o iubesc pe mami pentru ca e ..mami 🙂 La multi ani, fata! >:D<


Si mamicile voastre?

Stiti cat de dor imi era de primavara…? De culorii vii prin parc, de haine subtziri, de iesiri dupa-amiaza..? Evident ca inca nu le-a venit vremea, dar sunt aaatatiiiica de aproape 😀 Si parca nici nu mai conteaza bacul, admiterea si alte ofuri, parca deja s-au mai dus din probleme, parca si afara e mai cald, parca si eu sunt mai frumoasa (pe interior).
Nu sunt genu’ care sa ofere martzishoare, deci nu am nici pretentzia sa primesc. Evident, prietenele si colegele apropiate nu au scapat 🙂 restul nu ar aprecia bucata asta de plastic legata cu o atza alb-roshie. Am primit si ghiocei si am un pahar plin pe birou si imi place sa ii ating asa usor cu varful degetelor si apoi sa astept sa clincane…si maine am de gand sa imi iau un buchetzel de zambile ca sa imi miroasa a primavara in toaaata camera…
In prima zi din martie, de 3 ani incoace, am iesit mereu la poze cu Habiba. Dar cum ea a fost ocupata anul asta, am luat-o pe Blondis si am mers la un photo shootin’ 😀 .Am vrut sa fac un fel de experiment si m-am gandit sa va arat si voua ce inseamna aceeasi persoana, in acelasi loc, in 3 ani atat de diferiti . In prima poza eram recent iesita dintr’o relatie si aveam 16 anishori….cred ca se vedea pe fatza mea ca dupa ce plansesem atat, era o adevarata bucurie sa vad primavara in fatza ochilor.In a doua poza aveam 17 ani, si cu toate ca povestea se terminase de 2 luni, eu inca nu ma trezisem…era mai tragic faptul ca incetasem sa mai plang, dar semnele imi ramasesera pe fatza.Si iata-ma si la 18 anishori, zambitoare si parca deja trecuta prin viatza 😆 glumesc, niciodata nu e destul. Doar ca sunt deja calita de unul si de altul si am invatzat sa zambesc indiferent cat de multe lacrimi bat la poarta…



Va doresc o primavara cat mai frumoasa si cu multi fluturashi in stomac, daca tot e anotimpul lor 😀 Si daca tot sunt fana Vama Veche, o sa va las si eu un martzishor muzical…