music & art


Nu mi-am ascuns niciodata identitatea de pe blog; am spus mereu cum ma cheama, cati ani am, cu ce ma ocup, ce scop am in viata. Am avut destul curaj, zic eu, sa postez chiar multe poze cu mine…unele pentru ca mi-au placut si am vrut sa le impartasesc cu voi, altele pentru ca mi s-au parut potrivite pentru anumite articole.Iar cei care ma citesc mai de mult timp stiu ca nu am nici o poza extravaganta sau „pitzi”, cu bot, in cluburi, in cafenele, in lenjerie intima, etc. Imi place sa cred ca am doar fotografii cat de cat artistice sau cel putin cu o tenta mai boema.
Sunt sigura si ca ati observat pasiunea mea pentru locatiile nu neaparat sinistre, ci mai vechi, in paragina. Si stiu ca nu sunt singura: am primit tot felul de emailuri si multe persoane care au vazut ultimele poze m-au intrebat unde le-am facut. Se pare ca aceste locuri ii inspira pe multi dintre fotografii cu inclinatii moderne. Si din proprie experienta si dupa cum o vad pe Habiba ca se chinuie, cel mai dificil este sa ii faci poze unui model in astfel de locatii. Conteaza tot: decor, lumina, unghi, prelucrare, etc. Si inca nu ma pricep eu destul de bine ca sa va explic tot ce trebuie!
Am gasit aici „50 Stunning Examples of Urban Decay Photography” – mai pe romaneste, 50 de poze facute in locatii abandonate, aproape distruse. Fotografia aia urbanista, moderna, despre care va vorbeam un pic mai sus. Am selectat cateva poze care mi-au placut enorm si va invit sa intrati pe site ca sa le vedeti pe toate. Va asigur ca merita! Dar totusi, daca nu va intereseaza si nu vi se par cine stie ce, acum macar stiti genul de fotografii dupa care eu ma topesc 🙂 Asta este explicatia mea pentru zonele mai junk, trashy, pe care le urmaresc mereu. Arta nu prea se mai naste din lux in ultimul timp…






Cam asa a trecut si prima zi de septembrie…Nu stiu cum a fost pe la voi, dar in Constanta a inceput sa ploua aseara, a batut vantul si azi a fost rece toata ziua. Da, toamna in adevaratul sens al cuvantului…si-a cerut drepturile inca din primele ei ore. Nu stiu nici cum ati petrecut voi, dar eu m-am trezit destul de tarziu ( vremea asta m-a facut sa fiu foaaarte sleepy) si am mers la biblioteca. Deeeci tot ce e posibil sa recomand o carte sau 2 in urmatoarele zile :lol:.
Nu, n-am nimic frumos, urat si nici macar interesant sa va spun. M-am gandit ca scriu prea la subiect si in post’ul asta sunt hotarata s’o ard un pic aiurea, sa va intreb ce mai faceti, pe cine mai iubiti, pe unde ati mai fost, ce ati mai citit, ce ati mai mancat bun, ce filme noi ati mai vazut…Asa, o lalaiala de toamna 🙂 . Vreau sa va recomand cateva melodii tocmai bune de ascultat in perioada asta ( dupa parerea mea) in fata unei cani de ceai/ciocolata calda/3 in 1/laptic si a multor amintiri/vise. Prima e ceva mai tristutza, dar a doua, a Loredanei, e chiar foarte dulcica si e in stare sa puna un zambet pe buze.

Si da, vreau sa va urez o toamna frumoasa. Stiti ca am boala pe asa ceva. Stiti ca tin foarte multe la anumite zile, la anumite luni, la sfarsitul si la inceputul unor anotimpuri… Cunoasteti deja obsesia mea pentru zilele de joi, care m-au marcat foarte placut in anii de liceu si sper sa o tin asa si in facultate. Va provoc deci sa nu va limitati la o singura zi pe an care sa fie a voastra, ganditi-va bine la toata saptamana si alegeti o vinere doar a voastra, o miercure care sa va aminteasca de ceva sau o sambata in care sa va simtiti bine, doar pentru ca e ziua voastra favorita din saptamana! Ia sa va aud!
Si da, m’am indepartat de la subiect, dar revin. O toamna fericita va urez, cu mers prin parc alaturi de cineva drag, cu pasit pe frunzele uscate, cu multe poze frumoase, cu petreceri reusite, cu plimbari luuungi si cu muuuulta ciocolata…(follie)! 🙂

Ce pot spune…A venit si ultima zi de vara…Doamne, acum 3 luni nici nu stiam unde voi fi si ce voi face…cum e viata asta…:) Reciteam ce am scris aici, pe 1 iunie si nu ma indur sa deschid arhiva acestui anotimp. Sa-mi trag doua palme daca am curaj! Mi’e ca o sa am impresia ca am trecut prin prea multe si ca o sa ma umfle plansul.
Stiti ca de obicei, cand se lasa cortina, eu mai fac un bilantz. De data asta nu ma simt in stare. Zic doar ca a fost greu greu greu, dar si frumos. Si sincer, stiu ca greul incepe de-abia din toamna, stiu ca va fi mai rece, mai strain totul…dar eu sper ca lumea sa nu fie chiar atat de rea pe cat se spune si eu atat de ghinionista pe cat ma stiu :).
La final de vara am primit niste premii care ma indulcesc un pic in perioada asta. Ma bucur ca Nice si Dragos se gandesc mereu la mine si ma flateaza faptul ca Twisted Chocolate ma pune cap de lista si la cadouri, si la lepse. Imi cer scuze ca am vazut tarziu premiul acordat si de Cami si sper sa ma ierte :*. De data asta, nu am sa mai nominalizez persoanele care primesc acest desert. Pentru ca trece luna august, trec zilele calduroase si toata lumea trebuie sa intre cu ceva frumos in noul anotimp. Asa ca, bloggeri sau simpli cititori, poftiti de serviti cateva prajiturele! Meritati pe deplin!


Imi cer scuze fetelor, dar am sa trec si peste partea cu „10 lucruri care imi plac”. Sigur am mai scris asta pe undeva, dar rabdarea este o virtute pe care eu nu am, deci…articolul acela va ramane un mister pana cand un curios il va cauta :). In schimb, mi s-a parut interesanta o leapsa de la Twisted Chocolate, peste care nu pot trece cu vederea. Ce am in minte acum? Dar voi ce aveti? Doritorii sa ia tastatura in brate si sa ii dea drumu’!
Lasagna si Mousse de ciocolata – mi le pregateste mami cand vrea sa ma rasfete. Si ii iese de fiecare data! Ma bucur atat de tare in unele momente ca nu sunt o pitzi care tine la fiecare gram al ei… de sambata incoace, functionez numai pe baza acestor doua preparate :”>.
Diminetzi de vara/de toamna – le ador! apa rece ca gheatza sau ceaiutz cald, in functie de perioada. Trec unele, vin altele…
Bucuresti – ma asteapta si il astept! Sunt dornica sa cunosc, sa invatz, sa umblu, sa vad. Odata ajunsa acolo, o sa va povestesc si mai multe si o sa va dau si mai multe poze de criticat! 🙂
Vise – am mai multe decat oricand. Ah da! Si planuri, si asteptari…din toate punctele de vedere! Trag aer in piept si o sa vi le povestesc pe toate la momentul potrivit.
„Siento que te conozco ase tiempo” – o ascult acum. Am melodia asta de acum 6 ani si am regasit’o recent. E pe repeat, inchid ochii si ma gandesc.

P.S: petreceti aceasta ultima de vara cat mai frumos! incercati sa nu stati tristi si sa faceti ce va place! Ca sa avem ce povesti in zilele grele de iarna, cand o sa stam inzapeziti in case.

Imi spunea aseara Stefan ca ar trebui sa ma inspir si mai mult din realitate atunci cand scriu articole. Sa urmaresc lumea pe strada, sa fiu atenta la unele evenimente si persoane din jurul meu si sa povestesc despre asta.
Cred ca ziua de azi este semnul ala de carte care marcheaza inceputul capitolului de toamna: vreme mohorata, innorat, destul de rece. Vara priveste cu un ochi catre noi, mai da din gene, dar e deja cu un picior in prag. Poate din cauza asta sau poate nu, in dimineatza asta cand am iesit doar pentru o ora din casa, am observat multi oameni tristi, ingrijorati, aparent nefericiti.
E una din zilele alea in care mi s’a intamplat sa vad nu doar o singura persoana pe strada gata sa izbucneasca in lacrimi. Langa o patiserie din Tomis 3, statea pe ciment o batranica. I’am intins din reflex 1 leu si am observat cum s’a uitat lung la mine, si’a sters cateva lacrimi cu o batista murdara si mi’a spus „Sarut’mana, domnisoara!”. M-a cutremurat…nu ma consider atat de demna de respectul ei. Mai degraba invers.
In autobuz, in drum spre casa, imi plimb lenesa privirea de la geam catre calatori. Pe un scaun in fatza mea statea o mamica tanara ( maxim 25 de ani), o femeie simpla, modesta, poate chiar saraca, cu o fetita blondina in brate, care se uita foarte fascinata la masinile ce treceau. Mamica isi facea de lucru cu parul copilei, in timp ce isi tragea nasul. Se intorcea cu capul in alta parte ca sa nu i se vada ochii inlacrimati atunci cand fetita ii arata ” uite, mami, urca un bebe!”.
Cand ajung pe langa bloc, ma gandesc sa ma duc sa aprind o lumanare. Nu am mai fost de mult si e cazul…am nevoie sa ma simt linistita si usurata…cel putin, daca nu acum, mai incolo sigur. La poarta bisericii, trec incet pe langa o femeie mai in varsta care programa o inmormantare impreuna cu parintele; ii murise sotul si luni urmeaza sa’l ingroape. Era palida, avea cearcane adanci si contrar celorlalte femei, avea ochii uscati. Avea baticul negru tras pana pe ochi si imediat cum termina o propozitie, isi acoperea gura cu o batista, ca si cum si-ar inabusi constant un tipat de durere…
Da, azi e o zi trista pentru multa lume. Nu stiu daca e o regula generala, dar aparent…ma rog…si eu am o zi foarte grea. La fel vor si si urmatoarele.

Dupa cum bine ati observat, am eu ceva cu zilele de joi, mai ales cele mai speciale. Asa ca nu puteam sa stau in casa tocmai in ultima joi din vara anului 2010! Si pentru ca planificam de mult o sedinta foto la Cazino impreuna cu Habiba ( cum va povesteam si aici), am spus ca asta e ocazia excelenta!
De data asta, avand experienta anterioara neplacuta cu toti indivizii suspecti care se tot iau dupa noi, ne’am spus sa’l luam cu noi pe pozat pe Stefan, un bun prieten, amator si el de fotografii. Si da, altceva e cand suntem insotite de un baiat – brusc, gardienii care pazesc monumentele importante din oras nu mai sunt atat de binevoitori cu noi :lol:. Domnul paznic care acum cateva luni s’a oferit sa ne lase pe noi, doua fete frumoase si tinerele, sa intram in Cazino, de data asta a spus raspicat „NU!”, ne’a trantit 2 scuze patetice si si-a reluat activitatea de trandavit. La Casa cu Lei, gardianul nu cred ca avea mai mult de 25 de ani si dormea la propriu. S’a uitat lung la noi in timp ce isi masa genunchiul amortit si ne’a spus cu parere de rau ca nu se poate ( sa fim seriosi, nu regreta el ca nu ne poate lasa…mai degraba ca nu eram singurele). Si am luat’o frumos la pas in cautarea unui loc pentru cateva fotografii, intrucat nu vroiam sa mergem acasa cu mana goala. Si repet: altceva a fost azi, insotite fiind de Stefan. Fara el, nu cred ca mai faceam noi nimic. Pentru ca de’abia acum realizez ca am trecut ca de obicei prin niste zone periculoase pentru niste fete singure si au fost cateva incurcaturi bunicele din care ne’a salvat. In trauma noastra, cred ca ne’am fi urcat in primul taxi si am fi plecat invartindu’ne! 😆
Am tot cautat locuri frumoase pentru cateva poze. Avem noi ceva pentru casele parasite, aproape darmate, dar cu o anume arhitectura.Si exact casele astea sunt un pericol mare pentru trecatori si sunt foarte bine pazite, unele chiar si de vreo 10 caini, altele de boschetari. Intr’un final, obositi si morti de sete, ne’am oprit la niste ruine unde mai facusem un shooting exact cu un an in urma, doar ca asta ne’a reusit si mai si! 🙂 Am fi vrut insa altceva, alt peisaj, alta zona, insa nu regretam deloc nici ce avem. Dimpotriva. Insa asteptam cu nerabdare sa ajungem la Bucuresti si sa batem toate stradutzele in cautare de locuri noi si interesante. Si pozeaza-te acolo daca potzi!
P.S: poze facute de Habiba ( bineinteles!), majoritatea ideilor lui Stefan ( ochi de artist, stie el ce stie).
P.P.S: pozele nu au nici cea mai mica modificare.. 🙂





Nice si Dragos mi-au trimis acum ceva timp o leapsa in care ar fi trebuit sa scriu despre ce sau cine imi este dor. Le-am spus ca prefer sa scriu un articol despre asta peste cateva luni, cand voi fi departe de casa :). Insa tot de la ei am mai primit cadou o tema, pe care m-am gandit s-o rezolv imediat, mai ales pentru ca mi-a placut mult. Leapsa merge la tot blogroll’ul, asa ca, serviti, va rog! 🙂

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?
Cap coada? Marc Levy – „In alta viata”, pe care am recomandat-o si aici :). Acum am mai inceput vreo 2-3 carti in paralel si sper sa le termin odata. Nu sunt prea incantata de ele, dar daca ma apuc de ceva, nici gand sa nu termin!

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi si de ce?
Nu stiu.. avea un prieten o vorba..” viata asta nu e o carte, asa ca inceteaza sa traiesti intr-un basm!”. Dar fara vise, parca nu suntem oameni. Singura carte care imi vine acum in minte este tot una scrisa de Levy – 7 zile pentru o eternitate”. Ma identific foarte mult cu personajul prinicipal feminin, Zofia, trimisa pe pamant cu scopul de a face bine. Daaar se indragosteste de Lucas, un pui de diavol :lol:. Nu stiu de ce pana si ca personaj am inclinatia asta catre bad boys…

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai vazut pana acum?
Nuuu, c’mon, cum sa fie doar unul?! De obicei, recunosc, ma uit doar la comedii, pentru ca la cele romantice ma umfla plansul si la cele horror nu prea am curaj. Insa sunt indragostita de „Sweet November”, „The notebook” si „Just like heaven”.

4. Daca te-ai putea intalni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?
Cu siguranta Nichita Stanescu :).

5. Care e melodia ta preferata, cea pe care o asculţi fara sa te poţi satura de ea?
Depinde de starea pe care o am, de moment. Nu mai am aceleasi melodii de suflet ca acum 4 ani, sa spunem. Cel putin nu ma mai emotioneaza atat de tare, decat daca iau in considerare amintirile. Insa acum, am dat din nou peste Directia 5 – „O fata ca ea” si nu ma mai pot satura s’o ascult.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?
Paris sau Bologna :).

7. Când citesti, pentru a marca locul unde ai ramas, folosesti semn de carte sau indoi pagina? Si ce fel de semn de carte?
Uoof, mi-am cumparat atatea semne de carte colorate, impopotzonate..le folosesc de 2-3 ori maxim dupa care uit de ele :lol:. Asa ca de multe ori marchez pagina la care am ramas fie cu un pix sau cu un creion, pentru ca obisnuiesc sa subliniez anumite citate sau chiar sa transcriu unele scene care mi-au placut mult.

8. Ai primit în ultima perioada carti cadou? Si daca da, care?
Nu, nici nu mai tin minte de cand nu am mai primit cadou o carte. Dar in noiembrie o sa fie ziua mea si stiu de la ce sa ma astept din partea prietenelor mele :lol:.

9. Iti place sa recitesti unele carti?
Nu..deloc! Doar daca nu le inteleg, dar atunci nu prea imi face placere. De obicei, cartile pe care le-am adorat si care mi-au lasat o impresie frumoasa, le’am pastrat in amintire. Nu vreau sa le aprofundez, sa le intorc pe toate partile..dupa, as putea sa ma plictisesc de ele si sa nu mai insemne nimic pentru mine.

10. Care crezi ca este cartea care ar trebui impusa tuturor ca “lectura obligatorie”?
Nu sunt profa de romana ca sa stiu asta :lol:. Daaar, luand in considerare ghilimelele, eu as recomanda adolescentilor din zilele nostre Melvin Burges – „Marfa”. Este vorba despre droguri, sex, viata reala…Ar avea multe de invatat!

11. Care e locul preferat pentru lectura?
Intinsa in pat. Nu suport sa citesc la birou.

12. Care sunt motivele care te determina sa alegi o carte pe care sa o citesti?
Ah nu, n-am lista cu criterii de bifat la mine de fiecare data cand merg la biblioteca sau la Carturesti :). Cateodata ma inspira pana si coperta. Dar de multe ori ma atrag titlul, descrierea de pe prima pagina sau chiar si autorul.

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

« Pagina anterioarăPagina următoare »