Mi-am petrecut ziua de ieri printre carti. A fost al naibii de placut sa rasfoiesc manualele Habibei mele, dar si cartile imprumutate de la biblioteca din Constanta, luand in considerare faptul ca pana acum nu am ajuns la Biblioteca Universitara din Bucuresti; dar imi voi face eu timp saptamana asta. Sunt nerabdatoare sa o vad, am auzit numai de bine despre ea. Sunt si mai nerabdatoare sa ma pierd printre rafturile cu carti.
Dar cred ca de-asta ma aflu aici: ca sa stau mult cu nasul in carti. Daca nu acum, atunci cand? La vara, in iulie sau august? Peste 10, 20 de ani? Neah! Daca nu aici, atunci unde? Pe plaja, in Mamaia? La birou, cand voi avea un job stabil, care imi va manca majoritatea timpului? Hah! Ma bucur sa vad ca am biroul plin de carti pe domeniul si pe sufletul meu. De-abia azi am inceput cursurile propriu-zise, dar deja simt nevoia sa scriu. Sunt sigura ca voi avea despre ce!
Si chiar nu vreau sa transform blogul intr-un jurnal. Nu. Dar e prea frumos ca sa nu vorbesc, e prea greu ca sa nu ma plang macar un pic, e prea palpitant si prea nou ca sa nu fiu entuziasmata si oarecum speriata. E prea tot ce mi-am dorit si prea pe cale sa se indeplineasca. Sunt prea mandra de ceea ce sunt pe cale sa ajung, ca sa nu va indemn si pe voi sa fiti mandri de realizarile si de planurile voastre! Nu uitati ca oriunde ati fi ajuns, sunteti acolo pentru ca voi ati vrut. Si afirmatia asta e cu doua taisuri, desi sper ca si in cazul vostru, sa fie vorba despre latura mai putin ascutita, despre latura stralucitoare si placuta. Despre latura aia pe care v-ati dorit-o voi.

Omul constituie o minune si pentru ca, din mii si milioane de exemplare, pe Terra nu se vor gasi doi indivizi identici: minunile nu se repeta… ( Septimiu Chelcea)