Acum cateva luni cand ma gandeam la 1 octombrie, la mutarea in Bucuresti si la inceputul facultatii, era ca si cum as fi avut din nou 5 ani si mi-as fi inchipuit cum as fi aratat la 30. Din motive fataliste si nebunesti pe care numai sufletelul si creierasul meu ar fi putut sa le invoce ( nu, nu le reproduc), am fost sigura ca nu mai prind luna asta, nu imi vedeam viata mai departe de vara asta. Credeam ca octombrie nu mai vine si a venit.
V-ati prins desigur ca articolul asta a fost programat ( v-am spus doar ca nu va las sa uitati de mine si nici nu putea sa treaca ziua de 1 fara toate cele bune din partea mea). Insa chiar mi-am dorit enorm sa va urez o luna cat mai frumoasa, mai plina de fotografie, de inceputuri, de vise, de bauturi calde, de persoane agreabile si chiar iubite, de banutzi chiar ( de ce nu? ), mai plina de plimbari prin parc ( pasind pe frunze) si de vise…
Si daca va intrebati ce fac, probabil ma minunez si astazi de cat de frumoasa e casa mea, dar injur multitudinea de lucruri pe care in mod sigur nu le voi fi terminat de aranjat! In mod sigur am investigat deja magazinele de prin zona si acum incep sa umblu prin cafenele. Tot ce e posibil sa imi fac planuri mari pentru weekend, care ar consta in, bineinteles, luat Bucurestiul la picior. Da, sunt fascinata dar si usor speriata. Dar asta doar in cazul in care va intrebati cum sunt primele mele zile aici…:)
P.S: ascultati-o, va rog… e chiar… de octombrie…

Anunțuri