octombrie 2010


Obisnuiesc sa scriu cate un bilant la fiecare final de luna sau/si de anotimp. Mai mult pentru ca imi place sa vad cum arata noutatile din viata mea sub forma de cuvinte. Imi place sa cred ca totul evolueaza, dar nu e mereu asa.
Am suferit luna aceasta cea mai mare dezamagire de pana acum. Din fericire nu este legata strict de persoana mea… mie nu imi place sa nu pic bine in ochii mei. Nu vreau sa detaliez pentru ca o sa aud din partea unora si a altora ca iar m-am apucat de scris in jurnal. Desi pot sa jur ca nu mi s-a intamplat doar mie…Am invatat si eu ca prieteniile se distrug. Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind, stiu. Si da frate, chiar si alea de 5, 10, 14 ani. Se duc dracului atat de usor…in 5, 10, 14 zile. Intr-o luna sunt deja incinerate arhive intregi de amintiri…Poate voi stiti mai bine decat mine si poate sunt penibila pentru ca nu vin cu nimic nou sub soare. Dar e prima data cand sufar dupa asa ceva. Prima data mereu doare, indiferent despre ce e vorba – asa imi spunea un fost prieten.
Chiar acum imi vin in minte mai multe citate despre prietenie. La toate le gasesc cate un „dar”, caci imi pare ca au exceptii. Multe nici nu mi se par pe bune. Mi se pare un fake ceea ce credeam, sustineam, strigam sus si tare acum cateva luni. Scria Grapefruits acum ceva timp ceva al naibii de interesant peste care am dat exact acum 10 minute…„Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui” ( Mark Twain) DAR „vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare dinaintea unui mormant nu mai are nici un sens!” (Jorge L.Borges). Mda, speechless…
Asta nu e un articol in care ma plang. Au mai scris si altii despre dezamagiri, despre prieteni pierduti etc. Si nu vreau sa se creada ca Bucurestiul distruge relatii, ca este un monstru social. Mai le si incheaga. Dar cred ca rolul sau cel mai important este de a le testa. Nu e vina orasului ca oamenii mai pica, ca sentimentele mai mor. Macar sa se odihneasca in pace…

Reclame

Nebunie mare azi cu protestatarii… Credeti-ma, am vazut totul din plin si fara sa vreau! Aglomeratie si mai mare la metrou, iar cand am ajuns pe Lascar Catargiu la 10 dimineata, am dat nas in nas cu tot felul de grupulete care se agitau ca niste pasari colibri. Incet incet, am vazut ca se alipeau unei multimi imense, devenind ditamai dihania.
Nu pot spune ca protestul a afectat prea mult studentii. Unii nu au fost la cursuri, altii nu au avut de ales. Asa ca m-am dus :). Mai nasol pot spune ca a fost in intervalul 11:30-13:30 cand am avut fereastra si a trebuit s-o ard aiurea prin zona. Recunosc, m-am uitat si eu cu o privire destul de uimita si de tampa la inceput. A fost prima data in viata mea cand am vazut o revolutie in miniatura… Dar dupa, deja devenise neinteresant. Am crezut ca eram singura satula de persoanele nemultumite, care incepusera sa zbiere inca din Piata Victoriei ( si trebuiau sa mearga pana in Piata Unirii, ma mir ca nu a ragusit nimeni pana acolo, desi nu bag pana in foc), dar lucrurile nu stateau asa.
-Scuza-ma, cat ai dat pe ciorapii astia?
In dreapta mea, o domnisoara cu ochelari ma priveste foarte curioasa.
-10 lei, iubita! ii raspunde vanzatoarea din fata mea. Sunt marimi universale.
Da, imi cumparasem niste ciorapi negri, foarte grosi,pentru rochitele pe care le port iarna. De-asta ma consideram destul de ignoranta. Ceva de genul ” tara arde si baba se piaptana”. Sentimentul mi-a trecut in urmatoarele 10 minute. Motivele sunt simple si le voi explica pe scurt, pentru ca sunt constienta ca exista si baieti care imi citesc blogul. Deci: intru in „Glow” cu o prietena ca sa probeze ceva. La reduceri este o bluzita draguta. Doua tipe ii dau tarcoale. Se pare ca amandoua o vor. In prima etapa, isi zambesc politicos una alteia. In a doua etapa, zambetele deja se transforma in straight faces, iar in cea de-a treia, vanzatoarea intervine intre cele doua cliente. Si toate astea pe fundalul ” Jos BOC! Jos Guvernu’! Uoaaaaa!!!”. In concluzie, s-a dovedit in mod evident ca femeile fac shopping si pe vreme de criza, de pace, de razboi sau in caz de sfarsitul lumii :lol:.
M-au enervat si protestatarii. Intru in Mc’ sa mananc ceva. Inca de la usa, coada la baie. Numai muieri, frate! In KFC aceeasi situatie. Ma umplu de nervi. Ma retrag intr-un colt si mananc ceva. Cand am iesit la ora 13:00, puhoiul de lume inca nu se terminase. Multe tipe de la CNSLR Fratia intrasera prin magazinele de prin zona si se inghesuiau la casele de marcat. Pai frate, ori sunteti puse pe scandal ori nu mai sunteti!… Si inca ceva: nu stiu de ce, am dat nas in nas numai cu tarani care faceau ca toti dracii cand vedeau cate o fata. Ii excita oare faptul ca saraca era extrem de zgribulita?! Aceeasi dobitoci ( da, am retinut fetzele catorva) se indreptau pe la ora 16:00 catre gara, urland ceva de fericire. Ca sa aud acum doua ore ca Boc o sa ramana cu tot cu guvernul lui :lol:…Da, lucrurile se reintorc la normal. Nu ca nu ar fi fost deja acolo.

Am nevoie de ajutor. Adica am nevoie de idei. Problema e una cat se poate de simpla, cel putin aparent. Insa daca stati sa va ganditi bine, devine cam nenorocita: ce simbol pentru morala cunoasteti? Ma refer la un medalion sau ceva de genul, stiti voi… ceva care sa reprezinte cat mai fidel acest concept. Am auzit doar varianta de cruciulita de pus la gat pana acum. Faptul ca nu sunt tocmai de acord nu are nici o legatura cu cel ca sunt cam atee de felul meu. Pur si simplu nu sunt de parere ca religia e morala! Biserica a manipulat societatea mult si bine si nu e nevoie sa va tin eu lectii de istorie.
Am nevoie de sugestii. Va ascult! 😀

De-abia ieri au aparut primele poze in Bucuresti. Am mai avut noi o tentativa si saptamana trecuta, dar nu prea ne-a iesit. E greu sa faci fotografii indiferent de coltisorul de capitala in care te-ai afla – multa aglomeratie, multa circulatie, viteza mare, nici nu apuci sa focalizezi bine ca ti-au si trecut zece persoane prin cadru :lol:. Insa ce mi-a placut in Cismigiu este faptul ca toata lumea face poze, fie cu telefonul fie cu aparate profesioniste. Se vede ca acest parc este o sursa mare de inspiratie atat pentru artistii din domeniul artelor vizuale, cat si pentru cei pasionati de literatura sau muzica.
Tot ieri am apucat si noi sa ne plimbam pe faimoasa strada Lipscani. Habiba a pozat pana si cateii, pana si placuta pe care este scris numele strazii. Am dat de un targ medieval, de multe tarabe cu chestiute, de o repetitie a baietilor de la Vunk. Stiu ca poate pentru unii e foarte normala agitatia asta, dar pentru mine inca e ceva nou. M-am plimbat weekend-ul asta mai mult decat am facut-o de cand sunt in Bucuresti si sunt mai fericita decat am fost tot anul asta…
Simt ca fotografiile ma asalteaza din toate partile. Intr-un coltisor din Tineretului avea loc o mini sedinta foto iar la Unirii se filma o noua reclama la Skoda. Imagini peste tot, oameni care se chinuie sa prinda fiecare moment…
P.S: Cica „Zodiile si fotografia” :
Berbec – Vrea doar sa apara-n poze. Cat mai multe poze!
Taur – Cumpara cele mai scumpe albume de specialitate.
Gemeni – Nu-i place sa pozeze, dar apare peste tot.
Rac – Poate face oricand o cariera in fotografie.
Leu – Poze numai cu telefonul.
Fecioara – Pe mine cine ma pozeaaaazaaaa?
Balanta – Prefera fotografiile alb-negru.
Scorpion – Un fotograf talentat.
Sagetator – Cumpara numai aparate digitale.
Capricorn – Pozeaza pe furis.
Varsator – Are fantezii in camera obscura.
Pesti – Nu suporta sa zambeasca in poze.

Stiam eu ca Sandra e nebuna. Acum m-am convins! 😆 Dar imi place de ea. Nu ma asteptam sa cunosc atatea persoane de treaba si nici sa ma atasez de cateva inca din primele saptamani petrecute la facultate. E placut sa vad ca pot tine enorm si la prietenii care nu s-au legat neaparat acum 10 ani. Bine spunea Septimiu Chelcea… „nu tot ce e vechi e si profund”. As completa eu ca nu tot ce e nou e superficial sau lipsit de importanta. Dar deja aberez.
Coleguta mea creata mi-a trimis urmatorul mesaj pe facebook ( da! Facebook 😆 ):

O prietena mi-a sugerat ca ar trebui sa facem ceva special pe facebook pentru a spori transparenta si constientizarea luptei contra cancerului de san la femei, pe luna octombrie.

E un lucru usor de facut si va propun sa participam impreuna astfel incat sa devina un eveniment memorabil.

Anul trecut ideea era sa posteze fiecare pe peretele facebook culoarea sutienului sau. Aceasta initiativa feminina a lasat in dubiu barbatii timp de cateva zile, in timp ce femeile pareau ca scriu aleatoriu niste culori.

Jocul din acest an are legatura cu geanta voastra. Va trebui sa scrieti pe perete unde anume va lasati geanta in momentul in care intrati in casa sub forma „Imi place pe….” si adaugati locul. De exemplu:”imi place pe pat” sau „imi place pe masa din bucatarie” sau „imi place pe scaunul de la birou”. Ati inteles?

Bine! Scrieti raspunsul vostru pe (status) peretele facebook (si nu ca raspuns la acest mesaj!) si trimiteti la cat mai multe femei acest mesaj.

Mi-a placut ideea la nebunie! 🙂 Adica nu cred ca e ceva cu o finalitate palpabila, nu cred ca ar avea alt scop decat cel de distractie. Si nu puteti spune ca nu e funny sa vedeti pe la statusuri chestii de genul: ” Mie imi place pe canapea!”, „Mie imi place pe cuier!” sau „Imi place In bucatarie, langa cuptorul cu microunde!” :lol:. Ii face pe multi sa ridice o spranceana sau sa se scarpine in cap. Deci care aveti cont de Facebook si va surade si voua acest juculet, dati-i bataie! Care nu, dar totusi aveti cateva idei traznite, va puteti manifesta aici. Uimiti-ma!

Nu prea imi dau seama daca este sfarsitul sau inceputul zilei si nici daca sunt obosita din cauza unui program lung sau a unei nopti nedormite; norocul meu ca s-a inventat ceasul si stiu ca e 7 a.m. Afara e inca intuneric, bulevardul incepe sa se aglomereze si oricum nu vad nimic de umbrela. Asta imi mai lipsea, sa mai bata si vantul. Imi trag basca mai pe fata si merg catre metrou. Ma lovesc de o pustoaica de vreo 7-8 anisori, cu un ghiozdan mai mare decat ea si cu o pelerina roz bombon. Are viteza. Cred si eu: nu se compara facultatea cu clasa 1.
E mai full ca la pranz. Si vorba sora-mii, la stanga si la dreapta numai barbati la costum si femei cu tocuri si paltoane…stiti voi, oameni cu acel look afacerist. Ei asteapta foarte calmi pe peron, eu ma enervez ca nu mai vine odata metroul.Ei mananca meticulous ori un covrig, ori o placinta cu branza, eu injur ca nu gasesc sticla de ceai cald prin geanta. Ei se aseaza si isi scot ziare, “HA!” imi spun, acum stiu si eu ca lumea obisnuieste sa citeasca in metrou si imi scot o carte ca sa ma simt mai bucuresteanca. In primele zile eram atenta la statii si nu imi permiteam luxul de a fi cu ochii in alta parte. Apoi cand am incercat si eu smecheria asta, mai mai sa cobor la statia gresita. Nu si de data asta. Acum sunt tare! Am omis insa faptul ca in geanta aveam “Bucuresti. Amintiri si plimbari” de Catherine Durandin. Mda, m-am gafat: bucurestenii nu citesc despre orasul lor. Mai am de lucrat la partea cu integrarea.
Si ce daca ploua? Eu sunt imbracata bine si am o umbrela data naibii! Doar ca pe Lascar Catargiu sunt ditamai baltile si eu nu am abilitatile necesare de a sari peste Marea Neagra. Ocolesc frumusel fara sa imi fac griji pentru masinile de langa mine; circulatia oricum e blocata, slabe sanse sa ma ia unul pe capota. In sala de curs le zambesc frumos catorva gagici. Le ador deja, in ciuda a doar doua saptamani petrecute cu ele. Ma scurg si ma pun langa ele. Sandra nu stie cum sa se aranjeze mai bine pentru cursul unui prof, Flaviei ii pica ochii de somn in gura. Si mie. Ma uit fugitiv catre geam si observ picaturi mari cum cad; imi amintesc de editia de vineri de la “Dansez pentru tine”, de dansul in ploaie. Ce ma mai topesc dupa chestiile astea romatice, dar ce ma mai si oftic…
Si ce daca ploua? Asta nu ma scuteste de mersul la piata. Trec in fuga pe langa raionul de carne, oricum nu stiu sa gatesc tocanite, ciorbe etc. Traiasca salatele si junk food-ul! Imi suna telefonul; e al dracului de greu sa trag cosul dupa mine si sa si vorbesc in acelasi timp. Cucoana de casa se uita urat la mine. Ma obliga legea sa am marunt?! Tarasc de sacosa pana acasa. Am chef de barfa cu Habiba, in seara asta clar ne culcam tarziu. Langa scara dau de aceeasi pustoaica. Se chinuie si ea vreo cu 3 pungi, cred ca o trimisese maica-sa la piata. Cred si eu: nu se compara…uhm…ah… la naiba! Imi trag rusinata basca pe fata si clar nu mai am de gand sa ma plang! Unde dracu-s cheile?! Aaaaah, pai nu se compara! 😆

V-am zis eu ca daca ajung in Bucuresti nu pierd nici un eveniment care sa ma atraga. Stiam ceva despre un anume targ de ciocolata, dar Grapefruits m-a lamurit mai bine. Dati-va seama! Dulciuri! Asa arata raiul pentru mine…cum sa ratez eu o bucatica de paradis?! Trebuia sa vad cu ochii mei dar mai ales, sa gust cu propria mea gurita! 😆

Inca de cand am intrat mi-am spus ca Vila Rodizio chiar era locatia perfecta pentru acest targ. Un restaurant select, decorat parca in nuante de ciocolata calda. Toate incaperile erau pline de standuri micute care atrageau “ciocofilii”, vorba Habibei mele. Am avut cateva momente de nelamurire; cand ai fericire in stanga si fericire in dreapta, nu prea stii pe unde s-o apuci. Asa ca am luat-o cu inceputul. O rog pe Habiba sa scoata aparatul si sa se puna pe pozat. Vedeti voi, aceasta camera foto + fete dragute indragostite de ciocolata = multe avantaje :lol:. Cum ar fi faptul ca toti vanzatorii ne agatau practic si incepeau sa ne spuna povestile firmelor pentru care lucreaza, crezand ca suntem deja ziariste. Am degustat tot ce arata bine si dati-mi voie sa va spun ca pentru prima oara dupa cateva zile in care nu am mirosit nimic din cauza racelii, am simtit o savoare care s-a ridicat parca din cerul gurii inspre nari, patrunzandu-mi pana in creieri. Pe nu stiu ce cale, mi-a ajuns si la sufletel ( circulatia mica, circulatia mare si circulatia dulce 😆 )…

Ce ma lasase insa masca a fost atelierul de pictura in ciocolata. Premiera pentru mine, premiera pentru multi. Un baiat foarte simpatic ma invitase sa desenez ceva, insa eu sunt antitalent cand vine vorba de asa ceva. Nu pot sa le am pe toate, nu? Insa mi s-a parut o forma de arta foarte deosebita. Pentru cei interesati de cursuri de dezvoltare si creatie ( ateliere ca cel despre care v-am spus, muzica, dans, teatru, picture) va recomand Asociatia “Iarba verde de acasa”, aflata pe Str. Pictor Stefan Luchian, nr 13, zona Universitatea, site http://www.sincretismulartelor.ro .

Sa nu credeti ca preturile erau exorbitante. Nu. Gaseai tot ce vroiai: prajituri de casa, turta dulce, fursecuri, dulceturi la 3-5-10-20 de lei. Evident, nu puteau lipsi asa-zisele bunatati de efect. Baietii nu aveau cum sa dea gres cu o cutie de praline ( 60 sau chiar 110 RON), iar fetele sigur si-ar fi impresionat perechile cu masinuta plina cu bomboane de ciocolata, decorate cu un strop de aur in varf ( 80 RON). Pentru sarbatori, pentru ocazii speciale sunt cele mai potrivite cadouri. Daca va tin buzunarele, eu v-am lasat mai jos cateva informatii despre ciocolateriile si patiseriile care m-au atras cel mai mult. Nu puteam sa nu va arat si cateva poze, asa ca enjoy! Nu puneti nici o calorie pe voi daca doar le priviti :lol:.

1. Pralines Leonidas – Calea Dorobantilor nr.35, sector 1, Bucuresti. Site: http://www.pralinebelgiene.ro
2. Cofetaria Eduard – Sos. Oltenitei nr 31A, sector 4, Bucuresti. Site: http://www.cofetariaeduard.ro . Nr. Telefon: 0744954240
3. Bruyerre – site: http://www.bruyerre.eu
4. Choco Fashion – Str. Gabroveni nr.4, Bucuresti. Site: http://www.chocofashion.ro .
5. Iar pentru cele/cei care tin la silueta si doresc dulciuri care sa nu se depuna prea mult pe solduri si burtica, recomand Diet Center – Str. Nicolae Caramfil, nr.85C, sector 1 Aviatiei.







Pagina următoare »