Pentru prima data in viata mea ma gasesc stand in fata unei cutii cu bomboane de ciocolata gandidu-ma la mine si la tot, in loc sa rup ambalajul si sa masacrez tot ce este inauntru… Asta inseamna ca ma maturizez? Ca sunt indecisa? ( n-am mai fost de mult…nici nu stiu daca am fost vreodata atat de tare). Stiu ca pentru unii e doar un cadou, e doar o cutie de bomboane, dar eu sunt o adevarata cunoscatoare in domeniul ciocolatei si afona in ceea ce priveste iubirea. Ce ma fac?
……………………………………………………………………………………

Si tot nu pot deschide cutia.

……………………………………………………………………………………

Eu contemplu ambalajul unei ciocolate inainte sa’l desfac, oricat de nebunesc ar suna. Rostesc cuvantul cu toata gura: CIO-CO-LA-TA! Si ma bucur ca nu contine nici un R. E un cuvant „deschis”, vedeti? Nu trebuie sa-l pronuntati cu maxilarul inclestat ca si cum ati spune BRAN-ZA. Ciocolata e parte din noi fara sa ne dam seama macar…ma mir ca ne este aerul indispensabil si nu…stiti voi ce vreau sa spun. E a 11-a porunca din decalog, la naiba! Nu poate fi incalcata si nici batjocorita! Nu luati ciocolata cuiva decat daca e o persoana speciala… sa imparti acest dulce cu cineva e ca si cum ai imparti un plaman, un rinichi si un ventricul din inima. O bomboana de ciocolata e mai tare si decat un inel: o mananci, ai parte de o senzatie minunata timp de cateva minute, apoi vei trai mereu cu amintirea acelei bomboane pe care ai impartit-o cu acel CINEVA special . Inelele nu se impart si se mai si pierd…aurul ia ochii, ciocolata ia inima.

……………………………………………………………………………………

Habiba :x: ascunde-o, fi-i-ar mama ei de cutie!

Si asa am facut…:)

Am sa le astept pe fete sa vina toate acasa….

Anunțuri