Am primit cutremuratoarea veste ca Paul Iruc a murit… sunt socata de o ora incoace cand ma gandesc ca, profesorul meu de limba si literatura romana din liceu, nu mai este… cand ma gandesc ca, un doctor, un scriitor…pur si simplu, nu mai este! Ca omul Paul Iruc s-a dus…
Cu bune, cu rele, pot afirma fara indoiala ca a fost si este MARE! Avea o cultura generala impresionanta ( generala?! of.. nu stiu daca era domeniu umanist pe care sa nu-l cunoasca), un stil de a preda unic si a avut tot respectul meu si nu cred ca gresesc daca spun ca in general, al nostru. Nu imi aduc aminte sa fi fost vreodata galagie la ora lui, sa ne fi dat teme peste teme sau sa ne fi facut rau… Ne-a tinut de atatea ori lectii de viata incat pana si acum imi rasuna in urechi cuvintele sale. Poate ar fi mandru daca ar sti ca cel putin de unii s-au lipit toate sfaturile si invataturile sale, daca ar sti ca unii au invatat sa citeasca practic de la el, daca ar sti ca am rasfoit aproape fiecare carte din care el ne dadea cate un citat. La fel de mandru cum am fost si eu cand a obtinut diploma de doctor honoris causa in limba romana sau cand am mers la lansarea primei si singurei sale carti din pacate – ” Eminescu si devenirea poeziei europene moderne”, la care stiu ca a lucrat enorm si care da, a fost foarte apreciata. Si mai stiu si ca lucra la inca 2 carti – una despre opera lui Nichita Stanescu si alta despre „Lumea ca prostie” ( pe care cu totii o asteptam nerabdatori). Nu stiu ce se va intampla cu ele…
A fost un om de o sensibilitate profunda, extraordinar de inteligent si de bland totodata. Ne spunea ca numai oamenii prosti sunt rai..si avea dreptate. Am fost ultima lui clasa la care a tinut si ne-a aratat asta; ne-a ajutat enorm, cat a putut. Si daca nu am stiut sa apreciem, a fost vina noastra. Deschidem mereu ochii prea tarziu, doar cand se intampla lucruri triste de genul.
Nu stiu cand e inmormantarea, dar am sa las orice cand voi afla si am sa merg. Si nici cuvintele nu mi se gasesc prea bine, daca domnul profesor m-ar vedea in ce hal ma balbai nu m-ar recunoaste..
Stiti cum e? Haideti sa spunem pe bune! Oamenii mari sunt apreciati numai dupa ce mor. In timpul vietii avem grija sa ii blamam, sa le aducem tot felul de acuzatii si sa-i barfim. Procedam cu ei asa cum facem si cu fericirea: cand o avem, nu stim sa tinem la ea. Cand o pierdem, incepem sa regretam. Eu sper ca macar acum unii care l-au judecat prea aspru sa realizeze ca nici lui nu i-a fost usor. Dimpotriva…fiind eleva lui, stiu eu mai bine cat s-a chinuit; mie si colegilor mei ne spunea ce il durea. Si mai sper ca munca sa ii fie apreciata pe viitor si mai mult decat in prezent. Isi merita un loc de cinste printre scriitorii nostri, printre oamenii cu suflet dintre noi.
„Cu cea mai profunda consideratie, pentru Dana”. Asta a fost dedicatia pe care mi-a scris-o pe prima pagina a cartii sale. Cu cea mai profunda consideratie si pentru domnevoastra, domn profesor! Odihniti-va in pace…unii nu va vor uita…dar mai presus decat orice, nu vor uita invataturile pe care le-ati daruit…
08/08/2010 at 12:44 PM
Toti si-au lasat amprenta asupra noastra intr-un fel sau altul si pe toti ajungem sa-i regretam…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
08/08/2010 at 1:17 PM
[…] A fost mai mult decat un scriitor, a fost un om! Sun Aug 08, 2010 13:29 pm Am primit cutremuratoarea veste ca Paul Iruc a murit… sunt socata de o ora incoace cand ma gandesc ca, profesorul meu de limba si literatura romana din liceu, nu mai este… cand ma gandesc ca, un doctor, un scriitor…pur si simplu, nu mai este! Ca omul Paul Iruc s-a dus… Cu bune, cu rele, pot […] […]
08/08/2010 at 1:54 PM
Condoleantea, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa dea putere familiei sa treaca mai usor peste momentul acesta.
09/08/2010 at 1:53 PM
Da, nevasta lui cred ca e darmata saraca 😦 si cam atat…era un om destul de singur, sau cel putin asa parea…
08/08/2010 at 2:36 PM
Cu acest articol mi-ai adus aminte de profesorul meu de romana, care s-a stins din viata la cativa ani dupa ce am terminat eu liceul. Tot un om deosebit, de care, intr-un fel pe care nu mi-l voi putea explica, am fost indragostita. Poate pentru ca ne petreceam atat timp cu el, 10 ore pe sapamana…poate pentru ca era bun si bland? Eu nefiind niciodata apropiata de profesorii mei…
Atat Iruc, cat si Cernicanu(asa il chema pe profesorul meu) fac parte din acea categorie de oameni care vor trai vesnic in amintirea noastra. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
09/08/2010 at 1:51 PM
Noi ne asteptam sa o mai duca doar cativa ani, dar se pare ca nici asa n-a fost 😦 ultima data l-am vazut in iunie si era tare trist…:-<
08/08/2010 at 4:21 PM
Imi pare rau pentru tine! inteleg ca a fost un om deosebit si pierderea e cu atat mai mare cu cat pana de curand a facut parte din viata ta de zi cu zi. Plus ca oamenii astia sunt cei care au pus primele caramizi in dezvoltarea noastra. Ceva din ei va ramane mereu in noi.
Am sa numar intotdeauna pe cateva degete profesorii pe care i-am avut si care chiar au fost profesorii in adevaratul sens al cuvantului. Cei pe care ii ascultai pierdut in visare, pentru ca pe langa cuvintele pe care le insirau despre un anumit subiect, mai departe de asta, transmiteau emotie. Realism. Era ceva in ochii lor care te determina sa iei aminte si sa vrei sa iti impartaseasca mai mult din secretele lor.
De saptamna trecuta nu mai exista nici profesoara mea de romana. A fost o adevarata doamna!
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!
09/08/2010 at 1:46 PM
Imi pare rau pentru profesoara ta 😦 am cunoscut si eu cateva profe in fatza carora…jos palaria!
08/08/2010 at 6:17 PM
Este o lege universala nescrisa. Oamenii sunt apreciati doar post-mortem. Cand sunt in viata (parca) nu au nici o valoare. Exact cum ai spus si tu…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
09/08/2010 at 1:45 PM
M-as bucura nespus ca macar lucrarile sa ii fie publicate si ca munca lui sa fie apreciata…mai bine mai tarziu decat niciodata… ar fi pacat sa ii pierdem manuscrisele.
08/08/2010 at 7:44 PM
Cadrele didactice, didactice auxiliare și elevii Liceului Teoretic ”George Călinescu” aduc un pios omagiu domnului profesor de limba și literatura română PAUL IRUC, trecut mult prea devreme la cele veșnice.
Colegii care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face luni, 9 august, la Cimitirul Central, Casa Albastră. Înmormântarea va avea loc marți, 10 august, ora 13.00, la Cimitirul Agigea.
Dumnezeu să-l odihnească!
Director,
Prof. Alina Codreanu
09/08/2010 at 8:57 AM
Foarte frumos omagiul.Domnul diriginte s-ar bucura. Imi pare rau ca a plecat mult prea devreme in nefiinta.
09/08/2010 at 1:44 PM
Merita mult mai mult… am vazut cateva articole critice la adresa lui, dar eu consider ca dincolo de defectele sale, a fost un om extraordinar. Si insist: cine nu l-a avut ca profesor, cine nu a stat la ora lui, cine nu l-a auzit cum vorbea elevilor… poate sa taca din gura 🙂
10/08/2010 at 5:55 AM
A fost un OM care a reusit sa atinga orice un suflet sensibil, o minte intrebatoare, un spirit profund. A fost si va ramane discipolul care mi-a marcat existenta, toata fiinta si drumurile alese in viata.
Dumnezeu sa il aiba la El si sa se bucure de spiritul profund cultural al domnului Paul Iruc!
Eleva (prima generatie a Lic. Calinescu: 1990-1994)
12/08/2010 at 9:02 AM
Ma bucur ca vad elevi din diferite generatii care il omagiaza 😦 merita, merita, merita!
10/08/2010 at 1:37 PM
si eu l-am avut profesor de limba romana; intr-adevar avea un mod unic de a vedea lucrurile.
Dzeu sa-l odihneasca in pace!
10/08/2010 at 7:58 PM
Si eu am trecut prin ceva asemanator acum aproape un an, cand o fosta colega din generala m-a sunat sa-mi spuna ca: „învatatoarea noastra a murit”.Vestea a venit ca un soc,tinand cont ca avea doar 55 de ani.A fost cumplit,eram toti acolo…dar nimeni nu mai putea face nimic.A fost o perfectionista care „ne-a învatat cum sa învatam”.
Condoleante mele.E pacat ca oameni deosebiti pleaca dintre noi cand mai au multe de spus, dar si mai trist ca nu le acordam atentia necesara cat sunt înca în viata,cum ai spus si tu.
12/08/2010 at 9:04 AM
Nu stiu exact cati ani avea, dar proful meu era mai tanar cu cativa ani decat invatatoarea ta 😦 si zilele astea ( rusine sa-mi fie, dar nu stiu exact cand – undeva intre 9-12 august), trebuia sa isi serbeze si ziua de nastere :-<
12/08/2010 at 6:42 AM
Condoleante!
Sincer sa fiu… imi place la nebunie titlul 😀
12/08/2010 at 9:01 AM
Ma bucur ca iti place titlul..profu’ ne spunea expresia asta cand vorbea despre vreun scriitor mare 😦 mi-a ramas intiparita in minte…
12/08/2010 at 4:58 PM
Sa stii ca… are o foarte mare dreptate… 😉
15/08/2010 at 10:36 AM
Ce-mi place că nimeni nu vorbeşte mortul de rău…
După ce moare, orice om e cel mai bun, cel mai iubitor părinte, cel mai înţelept, cel mai profund, cu cele mai bune note etc.
A murit, deh, asta e, era de aşteptat.
Omul şi-a făcut-o cu mâna lui.
Cine trage concluzia că mă bucur că a murit, sau că nu l-am apreciat, se înşeală.
Hell, eu mă bucur că l-am cunoscut, aşa… cât s-a putut.
Şi sunt de acord cu tine, Dana, când spui că a fost om. Chit că nu făceam noi cine ştie ce, nu era un om de care să-ţi fie frică sau cu care să nu te poţi înţelege. Şi bine că a murit după ce am terminat noi liceul =))
27/08/2010 at 4:16 PM
E o mare bucurie să ai în viaţă parte de un asemenea profesor. Păstrează-i amintirea şi lecţiile de viaţă.
Odihnească-se în pace!