Am primit acum cateva zile o leapsa de la Loryloo
. Si m-am gandit ca ar fi timpul sa scriu 2-3 chestiutze despre animalutzele mele de casa.
Uooof, long story🙂 I’m a pet lover…si mai ales cand eram mica, dormeam in pat cu pisicile si hraneam orice caine vagabond. Dar cu trecerea anilor mi-a cam pierit entuziasmul…Ma atasez repede de oameni, deci inchipuitzi-va in ce hal pot sa ajung sa iubesc un animalutz. Si cum pana pe la 9 ani am stat la casa, m-am pricopsit cu o pisica dungata si grasa, pe care am botezat-o Mili ( de la Milagros din „Inger Salbatic”) si cu o iepuroaica alba cu ochii rosii, cadou de la mama, pe care am numit-o Andre ( nu trebuie sa fii geniu ca sa iti dai seama ce fan inrait eram😆 ). Am iubit animalutzele astea doua ca pe ochii din cap, imi era drag de ele cand le vedeam ca se jucau impreuna si eu intre ele. Dar cand m-am mutat la bloc, cu toata valva aia, mi-am pierdut pisica…si la putzin timp, iepurica mea a fost mutata la tzara, unde dupa cateva luni a disparut din peisaj…

Pentru ca am suferit mult, la 11 ani ai mei mi-au luat un perush verde cu galben, cadou de ziua mea. Si pentru ca la vremea aia citeam eu I.L Caragiale, l-am botezat Coco😀 l-am crescut exact asa cum era de asteptat: cu multa iubire, caldura si pufosenie. L-am domesticit in asa hal incat ma pupa, se juca in parul meu, se baga in farfuria mea de mancare… avea o personalitate foarte aparte pentru un pasaroi asa micutz. Si Coco a trecut prin multe…o data a facut un atac cerebral si l-am dus la medic si s-a intors decolorat si cu amnezie😦 dar dupa cateva luni, si-a reamintit de mine si de ai mei. Vara, intotdeauna, se irita pe gherutze si ii dadeam cu creme speciale…pana cand viatza l-a casapit, si dupa aproape 7 ani, s-a dus…toamna trecuta, la inceputul lunii septembrie, incepuse sa boleasca rau si a inchis ochishorii in mana lu’ tati…era un ghemotoc :-<..
Am fost foarte deprimata in perioada aia si totusi am trecut usor peste, am avut pe cineva special alaturi care m-a facut sa zambesc. Cu toate ca multe persoane apropiate mi-au batut apropouri la un nou animalutz de casa, am refuzat…Pentru ce iar ditamai investitzia de sentimente si un sfarsit de genul dupa…? Cu toate astea, daca voi sta la Bucuresti cu fetele, o sa am nevoie de un papuc de casa pufos si mieunator care sa ma astepte pe canapea in zile ploioase de tristetze sau de iubire torida…

P.S: clipul asta este pentru post'ul anterior, sa ii spunem un fel de partea a 2-a a "5 serii a cate 20?!"🙂 de fapt, asta e urmarea! Aveti rabdare si vizionatzi pana la capat, va garantez ca la final o sa vi se para taaare cunoscuta situatia! I mean, cine nu face febra musculara?😆