Am citit acum o luna o carte care m-a facut sa realizez in ce hal este capabil un indragostit sa despice firul in patru si sa interpreteze orice rasuflare a perechii sale. Impactul a fost mai mare asupra mea cu cat am realizat ca sunt lucruri pe care le fac de fiecare data cand imi place un baiat, dar sa si citesc despre ele..eh, aici da lovitura! Treaba cu cartea asta sta la fel ca cea cu filmele porno: toata lumea face sex, doar ca unora le este rusine sau refuza pur si simplu sa vizioneze clipuri pornografice din anumite motive…Toata lumea se indragosteste, dar ramai shocat cand te identifici cu randurile cuiva care a avut curajul sa scrie despre situatia sa!
Cred ca mi-a fost frica pana acum sa spun 2-3 cuvinte despre „Eseuri de indragostit” de Alain de Botton…Din motivul enuntzat mai sus…Pentru ca totul incepe cum nu se poate mai simplu, „intr’o dimineatza de noiembrie, fara nici un gand de dragoste sau poveste”, si in doar cateva zile el ajunge sa spuna despre ea ca ” nu numai ca imi sfarsea frazele, dar imi completa viata!”. Pentru ca s-a intamplat pur si simplu, pentru ca se gandea la ea indiferent unde ar fi fost si ce ar fi facut:
„-Aveti ceva de declarat, domnule? Alcool, tigari, arme de foc?
-Numai dragostea mea!”…

Frumusetea aceste cartzi sta in faptul ca Alain de Botton reuseste sa faca filosofie si dintr’o ceasca de ceai! Pentru el, orice gest, orice cuvant, are cel putin 10 substraturi si tot atatea interpretari, poate ca de-aici si afirmatia sa, „limbajul se impiedica de dragoste, caci dorintza nu e articulata”…

Insa ideea asupra careia m-am oprit eu si care de fapt a pornit de la La Rochefoucauld este urmatoarea „Unii oameni nu s-ar fi indragostit niciodata daca n-ar fi auzit de dragoste.” Si l-as contrazice, folosindu-mi cunostiintele de psihologie empirica, spunand ca orice om are o nevoie de dragoste si de afiliere, ca practic avem iubirea in sange si de-asta nu renuntzam niciodata in a o cauta. Dar tind sa ii dau dreptate si lui La Rochefoucauld, pentru ca vad si eu ca, inca de cand suntem mici, suntem inconjurati de afectiune si de persoane care tzin la noi. Pe masura ce crestem socializam mai mult, luam contact cu lumea matura si cu toate caracteristicile ei. Invatam sa citim, sa rasfoim reviste si dam de zeci de pagini dedicate rubricii de dragoste si sex sau de relatii interumane. De mici, ni se citesc basme cu printzese frumoase salvate de printzi curajosi care le iau de neveste si traiesc fericiti langa ele pana la adanci batranetzi. Si apoi 90% din filmele care se promoveaza, au la baza cel putzin o poveste de iubire. Cum sa nu cautam si noi asa ceva…?„Cum sa stiu ca ceea ce simt pentru el e dragoste, daca nu-mi sopteasc ceilalti din jurul meu raspunsul?” ( prin poezii, prin versurile melodiilor).
Nu renuntzam pana nu ajungem sa urlam cuiva din tot sufletul nostru „IUBESTE-MA!”…Si din ce motiv? Nu avem decat obisnuita scuza jalnica: pentru ca te iubesc…Si stiti care este paradoxul? Ca rar ne dam seama cine ne-a marcat cel mai mult; pentru ca pana nu ai murit, este dificil sa spui ca cineva a fost iubirea vietzii tale🙂
Va recomand cartea cu toata caldura…:D